Politică

CTP: „Victor Ponta comite un gest de iresponsabilitate, compromiţând funcţia de prim-ministru în ochii tuturor ţărilor democratice”

Ziarul de Vrancea
8 ian 2014 1786 vizualizări
Cristian Tudor Popescu a comentat declaraţiile fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, care l-a contrat pe Victor Ponta.

Astfel, Cristian Tudor Popescu consideră că "Ion Iliescu este un fost dublu preşedinte al României şi opinia domniei sale în calitate de preşedinte de onoare al PSD contează încă foarte mult în peisajul politic şi, în primul rând, contează experienţa lui Ion Iliescu", şi, „Dacă domnul Iliescu spune acum că nu crede că este vorba despre o influenţă a lui Traian Băsescu asupra Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci de starea generală a justiţiei din României, despre care putem discuta, îl contrazice, iată, pe domnul Ponta".

 

Mediafax Foto

 

Cristian Tudor Popescu a mai spus că membrii PSD pot face aprecieri la adresa justiţiei, dar acest lucru îi este interzis cu desăvârşire premierului Ponta:  "Are mai puţină importanţă ce spun membrii PSD, dânşii pot, în virtutea bătăliei politice, să aibă astfel de poziţii, în legătură cu o hotărâre a justiţiei. În ce-l priveşte însă pe Victor Ponta în calitatea lui de premier, căci despre asta este vorba, nu avea dreptul să califice în vreun fel, nu neapărat în legătură cu Traian Băsescu, nu avea voie să discute în niciun fel, să califice în niciun fel hotărârea Înaltei Curţi. Acesta este un gest de iresponsabilitate compromiţând funcţia de prim - ministru în ochii tuturor ţărilor democratice, unde aşa ceva este de neimaginat, că premierul se apucă să invalideze, practic, ICCJ, declarând că este aservită politic în această sentinţă”.

În fine, pe finalul intervenţiei Cristian Tudor Popescu a analizat şi impactul electoral pe care şirul de greşeli făcute în ultima vreme de Victor Ponta ar putea să-l aibă asupra alegerilor din acest an: "Iliescu, spre deosebire de Victor Ponta, vine dintr.-un sistem de dinainte de 89. Acolo, pe lângă caracteristicile sistemului dictatorial-comunist, mai e una care nu e lipsită de utilitate, e una oarecum pozitivă. Oameni ca Ion Iliescu nu pun în discuţie, nu ameninţă structurile fundamentale ale statului, atunci când este vorba de interesul lor politic personal. Au un cip, au o injecţie în minte din acea perioadă toţi cei care au avut funcţii de răspundere în statul comunist(....) Au această disciplină    El (Victor Ponta – n.r.) este de şcoală nouă în PSD şi cu o uşurinţă absolut condamnabilă, pentru că are o bătălie politică de dus cu Traian Băsescu anul acesta, înţelege să recurgă la astfel de mijloace care fac rău României. Ar trebui ca Ponta să mediteze. Când îţi spune Ion Iliescu că ceea ce ai făcut nu e în regulă, eu cred că domnul Ponta ar trebui să cadă pe gânduri. Este posibil să existe şi costuri electorale pentru că domnul Ponta a comis în ultimele luni greşeală după greşeală din punct de vedere politic. (...) Mişcări impulsive, mişcări arogante, de o aorganţă comparabilă cu a lui Adrian Năstase în zilele lui de glorie, după părerea mea îi diminuează constant statura politică lui Victor Ponta ceea ce s-ar putea vedea în acest an electoral”.

 

www.gandul.info


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.