Educație

Elevii și cadrele didactice ale Colegiilor Economic și Tehnic „Ion Mincu” Focșani implicați într-un proiect pe tema colectării selective a deșeurilor

Ziarul de Vrancea
16 iun 2022 1232 vizualizări

Având ca argument responsabilizarea tinerei generații în vederea colectării selective a deșeurilor și în vederea reciclării acestora, elevii și cadrele didactice ale Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” și  ale Colegiului Tehnic „Ion Mincu” s-au implicat activ într-un proiect care a avut ca scop protejarea mediului înconjurător împotriva poluării cauzată de acumularea deșeurilor.

Participanții au beneficiat de sprijinul și îndrumarea Societății ECO-X , administrată de ing. Vali Gheorghiță, care a oferit diplome și premii elevilor cu rezultate deosebite în acest proiect, realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, cu acordul și susținerea doamnei inspector general, prof. Gabriela Marchitan.

 S-au colectat  750 de kg deșeuri reciclabile care au fost sortate conform prevederilor legale, elevii înțelegând astfel procedura corectă de sortare și selecție pe care să o adopte în viitor cu orice tip de deșeu pe care îl vor produce.

 Astfel, generația actuală va reuși să păstreze un mediul înconjurător mai curat și mai primitor.

Informații + foto transmise de Cristina Gheorghiță, profesor al Colegiului Economic M. Kogălniceanu


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.