Educație

VIDEO | Cum s-a desfășurat la Focșani Olimpiada Națională pentru elevii de gimnaziu din mediul rural, ”Universul cunoașterii prin lectură”

Ziarul de Vrancea
1 iun 2022 1733 vizualizări

Olimpiada Națională pentru elevii de gimnaziu din mediul rural, ”Universul cunoașterii prin lectură  - celebrare a creativității”, s-a desfășurat la Focșani, în perioada 27-29 mai 2022.Într-o postare activată pe contul de facebook al profesoarei Tamara Daniela Mocanca, Inspector școlar - limba și literatura română la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea  sunt oferite amănunte publice referitoare la modul în care s-a desfășurat olimpiada națională menționată la Focșani

VIDEO:vrancea atlastv

VIDEO:Catalin Toma 

Olimpiada Națională pentru elevii de gimnaziu din mediul rural, ”Universul cunoașterii prin lectură - celebrare a creativității”  Focșani, 27-29 mai

“Eu cred că veșnicia s-a născut la sat

Aici orice gând e mai încet,

şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,

ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,

ci adânc în pământ undeva.

Aici se vindecă setea de mântuire”

Lucian Blaga, “Sufletul satului”

Cele trei zile in care s-a desfășurat etapa națională a Olimpiadei au constituit un prilej de bucurie, in care elevii de gimnaziu din toată țara s-au întrecut in împletirea meșteșugită a ideilor și emoțiilor, in crearea frumosului pur, a artei cuvântului și a imaginii, in desăvârșirea originalității.

Olimpiada a presupus o probă scrisă și un portofoliu realizat ca urmare a documentării privind oameni de seamă din zona geografică sau din județul de origine, care au contribuit la dezvoltarea orizontului cunoașterii, având ca temă: SUB SEMNUL LUI 2 – viața și activitatea a două personalități reprezentative, născute în mediul rural din județul de proveniență a echipajului, cu accent pe relația dintre ele.

Competiția a fost provocatoare și a vizat cunoștințele din diferite domenii, dobândite de către elevi prin lectură conștientă și dirijată.

Felicităm toți participanții, elevi si profesori îndrumători, asigurându-i de toată prețuirea noastră!

Mulțumiri profesorilor de limba si literatura română, care au fost gazde perfecte pentru oaspeții noștri!

Mulțumiri voluntarilor din Consiliul Județean al Elevilor!

 Mulțumiri partenerilor și sponsorilor olimpiadei:

-Consiliului Județean Vrancea

-Prefecturii Vrancea

-Primăriei Municipiului Focșani

-Casa Corpului Didactic Vrancea

-Ansamblului Folcloric “Țara Vrancei”

-Teatrului Municipal “Maior Gh. Pastia”

-Ateneului Popular “Maior Gh. Pastia”

-Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea

-Liceului de Artă “Gh. Tattareacu” Focșani

-Colegiului Tehnic “Gh. Asachi” Focsani

-Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Elena Doamna” Focșani

-Colegiului Tehnic “Valeriu D. Cotea” Focsani

-SLI Vrancea

-FEN Vrancea

-Domnului Adrian Matei

-c@rteinsate

-DEEP SERV

-The Gentlemen Bikers

-Green Garden Odobești

Text informații + foto:Tamara Daniela Mocanca

Citiți și : Foto | Manifestări artistice în cadrul Olimpiadei Naționale pentru elevii de gimnaziu din mediul rural, ”Universul cunoașterii prin lectură” 

 

Sâmbătă, 28 mai 2022, copiii participanți la Olimpiada Națională - UNIVERSUL CUNOAȘTERII PRIN LECTURĂ, au participat la manifestări artistice de înaltă ținută.

Astfel, alături de profesorii lor îndrumători, au poposit în Ateneul Popular "Gh. Pastia", începând cu ora 14.30, preț de 90 de minute, la întâlnire cu scriitorul Adrian Matei, un vector cultural important al Vrancei (cum l-a numit literatul Ioan Holban).

Pentru început, managerul Bibliotecii Județene Vrancea - dna. Oana-Raluca Boian, moderatoarea evenimentului, a vorbit despre însemnătatea cărților și a cititului, prezentând un video cu proiectele din trecutul apropiat al instituției pe care o conduce.

Atmosfera a fost relaxantă, copiii și-au demonstrat inteligența și au certificat că își merită cu prisosință locul din finala Olimpiadei Naționale de Limba Română pentru elevii din mediul rural.

A fost un moment de interactivitate, comunicarea dintre cei din sală și alocutorul de pe scenă fiind constantă și presărată cu momente de umor. Scriitorul Adrian Matei a dezvăluit din opera lui, citind "Povestea băiețelului cel bun" și "Povestioară din Balta Brăilei", apoi comentându-le împreună cu spectatorii.

Un invitat de marcă al evenimentului a fost Tiberiu Dima, directorul adjunct al școlii "Ion Basgan" din Focșani, care pe lângă fotografiile deosebite pe care le-a realizat, a vorbit și despre o viziune proprie și foarte interesantă asupra "Mioriței" - balada vrânceană cu iz de identitate națională.

S-a transmis și un mesaj plin de felicitări și încurajări din partea profesorului vrâncean Culiță-Ioan Ușurelu, un formator de oameni culți și apropiați de literatură și lectură.

Evenimentul s-a încheiat cu intervenția profesoarei Ionelia Burghelea, cunoscută în lumea literară sub pseudonimul Amalia Ion, care ne-a vorbit despre farmecul copilăriei din volumul dumneai de proză scurtă - "Dinte de lup".

A urmat activitatea din Piața Unirii a celor de la C@rte în sate, unde preț de o oră, copiii, sub îndrumarea Silviei Vrînceanu, au petrecut momente pline de mișcare și voie bună.

Seria activităților culturale s-a încheiat la Teatrul Municipal "Gh. Pastia", unde a fost pusă magistral în scenă piesa "Conul Leonida față cu reacțiunea" de marii actori ai Vrancei - Sorin Francu, Paula Grosu, Adrian Damian ș.a.

Olimpicii au răsplătit aceste frumoase manifestări organizate de Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, cu bucuria de pe fețele lor și obrăjorii înroșiți care le trădau emoțiile fie când primeau autografe de la scriitorul Adrian Matei, fie când trăiau cu sufletul la gură "reacțiunea lui Nenea Iancu".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.