Economic

Creşterea preţurilor la combustibili şi energie va anihila efortul de reducere a inflaţiei

Ziarul de Vrancea
24 oct 2011 799 vizualizări
Reprezentanţii oamenilor de afaceri consideră că preţurile sînt stabilite discreţionar de companii ce deţin poziţii dominante sau de monopol pe piaţa românescă u AOAR propune impozitarea suplimentară a "profiturilor volatile"

Reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) apreciază neconvingătoare argumentele companiilor petroliere privind creşterea preţurilor combustibililor şi avertizează că, în acest context, efortul de reducere a inflaţiei va fi anihilat de majorarea preţurilor administrate.
"Sînt neconvingătoare argumentele oferite de companiile petroliere pentru creşterea constantă a preţurilor combustibililor, fără nicio legatură cu costurile de producţie. O măsură imediată, propusă de mai mulţi ani Guvernului, aceea de impozitare suplimentară a profiturilor volatile, ar permite atît temperarea obţinerii de cîştiguri fără justificare economică reală, cît şi o creştere a veniturilor bugetare, ca urmare a exploatării monopoliste a resurselor naturale ale României", se arată într-un comunicat al AOAR.
Reprezentanţii Asociaţiei consideră că în condiţiile în care cererea de combustibili este mai mare decît producţia, aşa cum au afirmat public reprezentanţii producătorilor, poate fi justificată protejarea rezervelor de ţiţei, dar nu oprirea exploatării acestora şi importarea cantităţilor necesare de benzină şi motorină, preţurile pe piaţa românească fiind practic aceleaşi cu cele din ţările membre UE. În acest context, oamenii de afaceri amintesc că argumentul Petrom pentru închiderea rafinăriei Arpechim Piteşti l-a reprezentat existenţa unei capacităţi excedentare de rafinare.
Oamenii de afaceri avertizează că o continuare a majorării preţurilor la combustibil va avea un efect negativ asupra inflaţiei, anulînd influenţa pozitivă a agriculturii în evoluţia indicatorului.
"Constatăm cu regret că efortul de reducere a inflaţiei, urmare a rezultatelor bune din agricultură în vara 2011, va fi anihilat agresiv de escaladarea necontrolată a preţurilor la combustibili, gaze, energie şi alte preţuri administrate, preţuri pe care le stabilesc discreţionar companii ce deţin poziţii dominante sau de monopol pe piaţa românescă. Intervenţiile Consilului Concurenţei şi ale Guvernului sînt practic reduse la anunţuri publice aparent intransigete, dar care nu au niciun fel de urmări concrete", se spune în comunicat.
AOAR apreciază ca periculoasă continuarea practicii de a permite companiilor care deţin poziţii de monopol sau poziţie dominantă pe piaţa energetică din România, să aibă costuri bazate pe preţuri la nivel local, în paralel cu exercitarea unor presiuni incorecte privind aşa zisa necesitate de aliniere a preţurilor la nivel internaţional.
"Atragem public atenţia că stimularea creşterii inflaţiei, prin majorarea nejustificată a preţurilor administrate în general şi a combustibilor în particular va oferi justificarea ideală şi dorită de către BNR pentru a păstra liniştitoarea dobîndă de politică monetară la nivelul de 6,25%, cu toate consecinţele economice negative cunoscute pentru menţinerea chiar şi a unei creşteri economice firave în trimetrul IV 2011 şi în anul 2012", se mai spune în comunicat.
Directorul executiv al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, a declarat săptămîna trecută că scumpirea preţurilor la motorină este determinată de majorarea cererii pentru acest produs, iar România produce mai puţin decît consumă din acest tip de combustibil.
Mariana Gheorghe afirma în decembrie 2009 că pe termen mediu şi lung consumul de carburanţi va scădea, în condiţiile în care la nivel global, implicit în România, se înregistrează o supracapacitate de rafinare.
OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV, are două rafinării, dintre care doar una funcţională, respectiv Petrobrazi Ploieşti.
Capacitatea de rafinare a Petrobrazi a fost redusă de la 4,5 milioane tone pe an la 4,2 milioane tone pe an.
Compania a decis să închidă rafinăria Arpechim Piteşti, cu o capacitate de prelucrare de 3,5 milioane tone anual, şi să o tranforme în depozit de ţiţei şi produse petroliere.
La începutul săptămînii trecute preţul petrolului Brent a scăzut cu peste un dolar, la sub 111 dolari pe baril.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.