Economic

Criza a retezat din veniturile a jumatate dintre romani

Ziarul de Vrancea
22 ian 2010 484 vizualizări
Conform unui sondaj al Unlock Market Research, doar 14% dintre participantii la studiu au declarat ca au obtinut venituri mai mari in 2009

Aproape jumatate dintre romani afirma ca au venituri mai mici decit inainte de criza si anticipeaza o stagnare a cistigurilor in viitor, iar peste doua treimi dintre respondenti spun vor evita investitiile riscante, precum in masini sau case, potrivit unui sondaj realizat de Unlock Market Research. "Doar 14% dintre romani declara ca venitul lor a crescut in 2009, in timp ce 38% dintre acestia sustin ca venitul a ramas la fel. Interesant este faptul ca 48% dintre respondenti declara ca veniturile lor sint mai mici decit inainte de criza", se arata in studiul "Crisis Monitor", realizat de Unlock Market Research si transmis MEDIAFAX. Referitor la asteptarile legate de viitor, perceptia romanilor a avut o evolutie oscilanta anul trecut, existind insa un grad mai ridicat de optimism fata de evolutia din ultima parte a anului. Totusi, din ce in ce mai multi romani se asteapta ca venitul sa ramina neschimbat si in viitor. Potrivit sondajului, ponderea respondentilor care anticipeaza stagnarea veniturilor proprii in viitor a crescut de la 38% in perioada aprilie-mai la 43% la finele anului trecut. Totodata, se observa ca romanii sint mai optimisti in privinta veniturilor proprii, astfel incit 30% dintre respondenti anticipeaza o crestere a cistigurilor, in timp ce 23% considera ca acestea vor continua sa scada. in sondajul realizat in perioada august-septembrie, 27% dintre persoanele intervievate anticipau cresterea cistigurilor, procentajul fiind similar si pentru cei care au afirmat ca se asteapta la continuarea scaderii veniturilor.


Lista de cumparaturi, respectata cu strictete


In ceea ce priveste consumul si investitiile, tendinta principala este de a rationaliza cheltuielile. "Foarte putini respondenti isi fac probleme ca nu vor putea mentine un nivel de trai decent (aproximativ 20% in cele patru studii realizate in 2009) si mai putin de 50% sint ingrijorati ca vor avea dificultati in a-si plati facturile. Starea actuala a economiei, precum si nesiguranta serviciului (mentionata de peste 50% dintre respondenti) sau imposibilitatea de a obtine un imprumut (indicata de aproape jumate dintre romani) fac ca investiile sa fie aminate", potrivit studiului. Astfel, 70% dintre respondenti vor evita investitiile riscante (autoturism, casa, etc.), in timp ce 61% vor cheltui doar pentru strictul necesar si vor investi mai putin in locuinta. Pe de alta parte se observa ca romanii realizeaza rationalizarea cumparaturilor prin planificare, mai exact isi fac o lista de cumparaturi si o respecta cu strictete. Totodata, cosul de cumparaturi contine doar produsele strict necesare in cazul a 60% dintre respondenti, in timp ce 62% dintre acestia amina achizitia produselor de valoare ridicata, chiar daca le sint necesare.


Aviva: 63% dintre romani se pregatesc de noi reduceri


Aproape doua treimi (63%) dintre romani se pregatesc pentru o eventuala reducere a veniturilor in 2010, potrivit unui studiu realizat de Aviva, iar 34% dintre respondenti au declarat ca inca nu sunt siguri daca isi vor permite un concediu in acest an. Studiul a fost realizat de de Aviva in perioada 15 decembrie 2009 -15 ianuarie 2010, fiind intervievate peste 500 de persoane din tara cu privire la planificarea bugetului familiei in acest an. Aproape jumatate (45%) dintre respondenti nu si-au planificat bugetul si nici nu intentioneaza, pentru ca nu stiu ce ar putea sa aduca anul 2010, arata Aviva. Planificarea bugetului familiei reprezinta un calcul al posibilitatilor financiare ale unei familii si include toate cheltuielile pe care o familie previzioneaza sa le faca in cursul anului. Potrivit studiului, cei mai multi respondenti au declarat ca nu asteapta la nimic pozitiv in acest an si au luat in calcul ce este mai rau, eventual o reducere a veniturilor si chiar pierderea locului de munca.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.