Opinii

Fetele leului greu

Ziarul de Vrancea
22 apr 2005 767 vizualizări
Pentru a evita confuziile, noile bancnote vor prezenta aceleasi portrete care se afla pe actualele bancnote. Pe bancnota de 500 de lei grei va fi desenat chipul lui Eminescu, in timp ce pe verso apar doua simboluri iesene: Biblioteca Centrala Universitara si Teiul poetului din Copou n BNR a propus ca preschimbarea vechilor monede, dupa pierderea puterii circulatorii din 31 decembrie 2006, sa se faca pe termen nelimitat.

BNR a prezentat, ieri, noile bancnote si monede ce vor intra in circulatie pe 1 iulie. Bancnotele leului denominat prezinta aceleasi portrete aflate pe actualii bani si, in linii generale, fondul color folosit in prezent cu exceptia hirtiei de 500 de lei, care va prezenta portretul lui Mihai Eminescu. "Am avut in vedere pastrarea actualei structuri de cupiuri. Pentru a evita confuziile, Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a decis sa foloseasca aceleasi portrete si aproximativ acelasi fond color", a declarat, ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Potrivit lui Isarescu, decizia de introducere a unei bancnote cu valoarea de un leu a avut in vedere puterea de cumparare din Romania comparativ cu cea din tarile Uniunii Europene.

Noua bancnota de un leu va avea pe avers portretul lui Nicolae Iorga, iar pe revers Catedrala Episcopala a Argesului. Dimensiunea va fi identica cu cea a bancnotei de cinci euro. George Enescu va figura pe bancnota de cinci lei, iar fondul color este lila-violet, asemanator cu actualul cupiu de 50.000 de lei. Pe revers este prezentat Atheneul Roman. Cupiul de zece lei, echivalentul a 100.000 lei vechi, pastreaza portretul lui Nicolae Grigorescu. Bancnotele noi de 50 de lei si 100 de lei (echivalentul a 500.000 de lei, respectiv 1.000.000 de lei vechi) vor prezenta, in continuare, imaginea lui Aurel Vlaicu si cea a lui Ion Luca Caragiale. Acestea au elemente de siguranta destinate publicului mai numeroase decit in cazul cupiurilor cu valoare mai mica. Este vorba de filigran, fereastra transparenta fata/verso, cerneala care isi schimba culoarea in functie de iluminare, iar cupiul de 100 de lei are si o imagine latenta. Pentru noua bancnota care nu are corespondent in actuala structura de cupiuri - 500 lei noi - Consiliul de Administratie al BNR a decis tiparirea portretului poetului Mihai Eminescu. Pe revers se gaseste un numar din ziarul "Timpul", cladirea Bibliotecii Universitare din Iasi si un tei. (Teiul lui Eminescu - n.r.) Printre elementele de siguranta figureaza o fereastra transparenta in forma de clepsidra, filigran, banda aurie si element de siguranta de suprapunere fata/verso.

Noile monede vor fi din otel placat

In ceea ce priveste monedele metalice, Isarescu a anuntat ca s-a renuntat la aliajele slabe, respectiv aluminiu. De asemenea, BNR a decis ca dimensiunile sa fie direct proportionale cu valoarea monedelor. Noul ban va fi realizat din otel placat cu alama, va avea cant neted si culoare galbena. Moneda de cinci bani este din otel placat cu cupru, cant zimtat si culoarea rosie. Cupiul de zece bani este tot din otel, placat cu nichel, va avea trei grupuri de zimti pe cant si culoarea alba. Cea mai mare moneda va fi de 50 de bani si va fi realizata din alama, avind o culoare galben deschis. Isarescu a aratat ca noile monede sint apropiate, ca dimensiune, de subdiviziunile euro, insa nu sint identice, pentru a nu putea fi folosite la automatele din tarile Uniunii Europene. In acelasi timp, Mugur Isarescu s-a aratat sigur ca Parlamentul va aproba propunerea BNR ca preschimbarea vechilor monede, dupa pierderea puterii circulatorii din 31 decembrie 2006, sa se faca pe termen nelimitat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.