Evenimente speciale

Galerie foto | ​145 de biciclisti au pedalat în Vrancea de Zilele Europene ale Patrimoniului

Ziarul de Vrancea
15 sep 2019 1901 vizualizări

Amănunte pe acest subiect am primit prin intermediul unui comunicat de presă transmis de Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea pe care-l redăm în continuare integral

Seria de evenimente organizate în județul Vrancea cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului a luat sfârșit sâmbătă, 14 septembrie cu tura velo-turistică Mausolee pe bicicletă.

Proiectul Mausolee pe bicicletă aflat deja la cea de-a a V-a ediție este dedicat comemorării eroilor Primului Război Mondial prin unirea într-un traseu ciclist de 156 km a celor 4 mausolee din județ: Mausoleele Eroilor de la Mărășești, Mărăști, Soveja și Focșani.

Sâmbătă, 14 septembrie ora 8:00, la start, la Mausoleul Eroilor Focșani,  s-au întâlnit 145 de ciclisti din peste 10 județe din țară, dar și doi cicliști din Italia. Printre participanți s-au regăsit un număr de 10 cicliști care au participat la toate cele 5 ediții Mausolee pe bicicletă, cât și cicliști din comunitatea Cu bicicleta la mare sau membri ai Asociației Adevarații velo-prieteni, randonneurii României.  La start a fost prezent și Radu Păltineanu, românul care a străbătut pe bicicletă în 3 ani și 3 luni cele două Americi.

”A fost un eveniment care a reușit, într-un mod inedit, să pună în valoare patrimoniul județului Vrancea și să cinstească memoria eroilor neamului, căzuți în Primul Război Mondial. Am fost plăcut surprins de momentele artistice de la fiecare oprire și de organizarea impecabilă a evenimentului. La cât mai multe astfel de inițiative!” – a scris Radu Păltineanu pe pagina sa de socializare.

Pe parcursul întregii zile, la toate cele 4 mausolee au avut loc evenimente culturale în memoria eroilor care își duc somnul de veci în criptele mausoleelor. Astfel, la Mausoleul Soveja cicliștii au participat la un mini-concert susținut de Cvartetul ”Consonanțe” din Bacău, iar la Mausoleul Eroilor Mărăști a fost organizat un mini-recital de vioara și pian. Tot la Mausoleul Mărăști cicliștii au avut ocazia să vizualizeze Sabia (replica) a Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt adusă special pentru acest eveniment în Vrancea de către Inspectoratul de Jandarmi Vrancea.

Ultimul mausoleu vizitat a fost Mausoleul Eroilor Mărășești, unde Corul Parohiei Irești a susținut un recital, alături de Cătălin Stepa, interpret de folk. Toți participanții au primit la final medalii și diplome.

Ca urmare a faptului că 2019 a fost declarat de către Guvernul României ”Anul Cărții”, în cadrul evenimentului a fost realizată și o colectă de cărte, cele peste 750 volume donate de participanți fiind dăruite bibliotecilor școlare din Soveja și Mărăști (Răcoasa).

Mausolee pe bicicletă a reușit să mobilizeze un număr de 22 de voluntari, care au ajutat la organizarea logistică a acestuia, o parte dintre aceștia fiind recrutati în urma anunturilor din social-media.

Cea de-a V-a ediție ”Mausolee pe bicicletă” a fost organizată de către Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea și Consiliul Județean Vrancea, în parteneriat cu Muzeul Vrancei, Asociația ”Adevărații VeloPrieteni”, Asociația ”Tomiță Lazăr”, Asociația ”Proiectele Pandorei”, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, Inspectoratul Județean de Jandarmi Vrancea, Serviciul Județean Salvamont Vrancea, Primăria Municipiului Focșani, Primăria Orașului Panciu, Primăria comunei Răcoasa, Primăria comunei Soveja, Primăria comunei Vidra.

DIRECTOR EXECUTIV,

Victor-Traian Negulescu


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.