Brand voice

Foto | Lucrările de reabilitare interioară și exterioară a Colegiului Naţional Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani sunt aproape de finalizare

Ziarul de Vrancea
27 sep 2023 1456 vizualizări

Informația și amănunte pe acest subiect apar într-o postare activată luni 25 septembrie 2023 pe contul de facebook al primarului Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă

Elevii Colegiului Naţional Pedagogic <<Spiru Haret>> din Focşani vor beneficia de cele mai bune condiții educaționale după ce vom finaliza lucrările de reabilitare interioară și exterioară în vederea creşterii performanţei energetice atât la corpul principal de clădire cât şi la sala de sport a unităţii de învăţâmânt

Lucrările sunt aproape finalizate și ne dorim că elevii să revină în sălile de cursuri ale colegiului până la finalul acestui an calendaristic.

Au fost schimbate ușile, ferestrele, instalațiile sanitare, instalațiile de încălzire, obiectele sanitare, parchetul, gresia și urmează reamenajarea curții, a aleilor și spațiilor verzi

Proiectul finanțat cu fonduri europene, <<Creşterea performanţei energetice şi lucrări conexe pentru Colegiul Naţional Pedagogic [[Spiru Haret” Focşani]] are o valoare de peste 8 milioane lei la care se adaugă investițiile executate cu fonduri din bugetul local al Municipiului Focșani

Colegiul Naţional Pedagogic <<Spiru Haret>> Focşani face parte dintre cele 9 unități de învățământ care au intrat în reabilitare în acest an și care trebuie finalizate până la finalul acestui an.

În paralel, prin PNRR implementăm proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din Municipiul Focșani” prin care vrem să asigurăm mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru 422 săli de clasă din orașul nostru, printre unitățile vizate fiind și Colegiul Naţional Pedagogic <<Spiru Haret>> Focşani.”-Cristi Valentin Misăilă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.