Brand voice

FOTO | Ce spune prefectul Halici după a doua zi de controale în centrele sociale pentru persoane vulnerabile din Vrancea

Ziarul de Vrancea
14 iul 2023 2493 vizualizări

Prefectul Nicușor Halici a prezentat public, pe Facebook, concluziile după a doua zi de controale în centrele sociale care acordă servicii persoanelor vulnerabile în Vrancea. Conform precizărilor sale, marți, 11 iulie 2023, au fost controlate căminele care găzduiesc persoane vârstnice de la Mărășești, Fitionești și Panciu.

Primele controale, primele concluziii și sancțiuni!

Verificările demarate la începutul săptămânii în centrele sociale care acordă servicii persoanelor vulnerabile au continuat și azi. Am mers personal la căminele care găzduiesc persoane vârstnice de la Mărășești, Fitionești și Panciu. Consider că acolo unde există interes, preocupare și bunăvoință, lucrurile sunt preponderent pozitive.

Am constatat că suma de 22 de lei stabilită pentru hrana zilnică a unui senior găzduit în aceste centre nu este suficientă, așa că voi face demersuri pentru ca această valoare să fie majorată prin lege, pentru a asigura și o diversificare a meniului oferit, dar și o individualizare a acestuia în funcţie de diversele afecțiuni medicale.

Acolo unde personalul este insuficient, am decis să sprijin demersurile pentru a debloca angajările esențiale pentru funcționarea acestor centre, așa cum este cazul infirmierelor și a personalului medical.

Investițiile pentru renovarea, modernizarea, recompartimentarea și dotarea unora dintre centrele care funcționează în clădiri mai vechi este una dintre problemele întâlnite în verificările din cele două zile și vom lua legătura cu cei responsabili pentru alocarea fondurilor și urgentarea lucrărilor necesare.

Am fost informat că din verificările de până acum, nu se impune închiderea sau suspendarea activității vreunui centru dintre cele controlate, problemele descoperite fiind de natură a fi remediate cu termene acordate în acest sens. La finalul acestor verificări, voi prezenta o analiză completă a situației identificate și a măsurilor dispuse.”-Nicușor Halici

Text informații + foto: Nicușor Halici

Citiți și: AUDIO | Concluzii după prima zi de verificări în toate centrele rezidențiale din județul Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.