Brand voice

 SC ENET SA Focșani se laudă că s-ar fi situat pe locul 4 în Topul Companiilor Profitabile din Vrancea în 2022

Ziarul de Vrancea
1 aug 2023 1915 vizualizări

 SC ENET SA Focșani, unicul producător și distribuitor de energie termică în sistem centralizat în municipiul reședință a județului Vrancea susține prin intermediul unei informări de presă făcută public, vineri 28 iulie 2023 că s-ar fi remarcat în anul 2022 printr-o producție de energie în cogenerare într-o centrală modernă și automatizată aproape complet, situându-se pe onorabilul loc 4 în topul celor mai profitabile 10 companii din Vrancea.

Cu un profit impresionant înregistrat de 20,4 milioane de lei (4,6 milioane de euro), precizat în conținutul informării de presă menționate SC ENET SA  Focșani pretinde că a demonstrat o gestionare eficientă și o abordare strategica câștigătoare, bucurându-se de recunoașterea meritată pentru eforturile depuse. În textul informării de presă dată publicității, vineri 28 iulie 2023, de către Ec. Cristina Gavrilă, purtătorul de cuvânt al companiei, se menționează că această performanță excepțională nu ar fi fost posibilă fără încrederea acordată de către clienți și parteneri.

Prin asigurarea unui flux constant de energie termică pentru încălzire și apă caldă în locuințele focșănenilor, SC ENET SA  mai susține că ar fi îndeplinit cu succes scopul său principal, contribuind astfel la un nivel mai ridicat al calității vieții în această comunitate. Investițiile realizate într-o centrală modernă și automatizată aproape complet ar fi adus beneficii semnificative atât pentru mediul înconjurător, prin reducerea emisiilor poluante, cât și pentru consumatori, prin asigurarea unui serviciu eficient și fiabil mai precizează SC ENET SA   în conținutul informării de presă laudative.

În ceea ce privește perspectiva pentru viitor, SC ENET SA Focșani pretinde prin intermediul aceleiași surse că rămâne ferm angajată în a-și păstra standardele înalte de calitate și a construi parteneriate profitabile pe termen lung cu clienții săi. Orientarea către nevoile și cerințele consumatorilor este o prioritate esențială în strategia companiei, iar inovația și tehnologia vor juca un rol-cheie în menținerea unei poziții de lider în domeniu se mai laudă SC ENET SA Focșani prin intermediul informării de presă, dată publicității, vineri 28 iulie 2023 .

În final, SC ENET SA Focșani nu-și ascunde bucuria pentru succesul economic remarcabil  pe care susține că la realizat în 2022 și își exprimă recunoștința față de comunitatea locală, clienții și partenerii săi pentru sprijinul acordat în parcursul său de dezvoltare și prosperitate.

Citiți conținutul integral al informării de presă făcută public, vineri 28 iulie 2023

Despre SC ENET SA Focșani: SC ENET SA este unicul producător și distribuitor de energie termică în sistem centralizat în municipiul reședință a județului Vrancea. Compania are o istorie bogată și o experiență îndelungată în furnizarea de energie termică dar se află în insolvență, prin decizia de din 3 Octombrie 2019, a Tribunalului Vrancea.La acea vreme chiar Primăria Focșani a solicitat în instanță insolvența ENET SA, furnizorul de energie termică subordonat municipalității. Acțiunea a fost introdusă pe 18 septembrie, 2019, iar Tribunalul Vrancea a decis pe  03 octombrie 2019, la primul termen aprobarea respectivei cereri.

Redăm în continuare soluția pronunțată pe 03 octombrie 2019  de Tribunalul Vrancea: ”Admite cererea creditoarei MUNICIPIUL FOCŞANI si in consecinta: In temeiul dispozitiilor art.72 alin.6 din Legea nr.85/2014 dispune deschiderea procedurii insolventei in forma generala fata de debitoarea SC ENET SA, cu sediul în FOCŞANI, bd. Bucureşti, nr. 4, JUD. VRANCEA, CUI 8123890. In temeiul dispozitiilor art.73 din Lege numeste provizoriu administrator judiciar practicianul B. S., forma de organizare CII BS, Focșani, cu un onorariu in suma de 15.000 lei net/lunar și un onorariu de succes de 5 % din sumele ce se vor distribui în cursul procedurii, pentru care stabilește și atribuțiile de la art.58 din lege; Nu-i ridică dreptul de administrare al debitoarei, dar exercitarea acestui drept, respectiv dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea se va face cu controlul prealabil al administratorului judiciar. Constată potrivit art.75 din Lege că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. În temeiul dispozițiilor art.76 din lege dispune comunicarea prezentei către instanțele judecătorești din județul Vrancea și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, precum si la OCAOTA Vrancea. Notificarile în acest sens se vor emite de administratorul judiciar. În temeiul dispozițiilor art.78-79 din lege constată faptul că deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripție a acțiunilor prevăzute la art. 75 alin. (1); faptul că nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 103. În temeiul dispozițiilor art.86 din lege dă dispoziție tuturor băncilor la care debitorul are deschise conturi să nu dispună de sume fără un ordin al administratorului judiciar/lichidatorului judiciar. Administratorul judiciar va comunica de urgență băncilor instituirea acestei interdicții. Atrage atenția debitorului asupra dispozitiilor art.82 din legea 85/2014. Stabilește termen pentru verificarea activității practicianului la 12 decembrie 2019. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Vrancea- Secţia a II-a civila și de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în şedinţa publică, astăzi 3 octombrie 2019”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.