Ultima oră

O nouă condamnare în dosarul tinerilor care cultivau droguri

Gabriel Sava
16 dec 2016 1292 vizualizări
Instanţa de la Galaţi a modificat modalitatea de executare a pedepsei

Curtea de Apel Galaţi a dispus joi o nouă sentinţă în cazul celor doi tineri din Focșani, trimiși în judecată pentru trafic de droguri după ce, în vara anului trecut, au fost prinși cu o cultură de cannabis într-o locuinţă închiriată la Galaţi. Cei doi transformaseră casa într-o seră improvizată de cannabis pe care apoi îl vindeau altor consumatori ”Admite apelurile formulate (…) Înlătură dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în privinţa inculpatului Buruiană Florin. Deduce din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului Robu George perioada executată de la 19.08.2011 la 30.09.2011 din sentinţa penală nr. 767/30.09.2011 a Tribunalului Bucureşti. (…) revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului Buruiană Florin prin sentinţa penală nr. 1857/02.11.2012 a Judecătoriei Focşani şi dispune executarea acesteia alăturat de pedeapsa rezultantă din prezenta cauză, aplicată aceluiaşi inculpat Buruiană Florin, în total, 3 ani şi 1 lună închisoare, în regim de detenţie. (…) Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Deduce, în apel, perioada de reţinere şi de arestare preventivă a inculpatului Robu George de la 29.08.2015 la 04.09.2015, precum şi perioada de arest la domiciliu a acestuia de la 04.09.2015 la zi, respectiv, 15.12.2016. (…) constată încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul Robu George. (…) Definitivă”, se arată în sentinţa judecătorilor gălăţeni. Cei doi tineri au fost reţinuţi pe 29 august 2015, în urma unei acţiuni a lucrătorilor de la Crimă Organizată. Ulterior, pe 30 august, aceștia au fost arestaţi, iar anul acesta, în septembrie, au fost condamnaţi de prima instanţă. Tribunalul Vrancea a dispus pedepse de patru ani și jumătate cu executare în cazul lui Robu și de doi ani și trei luni de închisoare, cu suspendare, în cazul lui Buruiană. Conform ultimei sentinţe însă, și Buruiană urmează să fie încarcerat pentru a executa în detenţie restul de pedeapsă. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.