Ultima oră

Instituţiile publice din Odobeşti sunt racordate la gaze

Ziarul de Vrancea
3 ian 2014 1582 vizualizări
Anul 2013 a însemnat pentru Odobeşti finalizarea recordării la reţeaua de gaze naturale a instituţiilor publice şi a utilizatorilor privaţi, una din cele mai importante investiţii din istoria postbelică a localităţii

”Putem spune că anul 2013 a însemnat apogeul investiţiilor în infrastructura oraşului, îndeosebi în reţelele de apă, canalizare şi aducţiune gaze naturale. În anul care a trecut a fost încheiat proiectul de aducţiune şi distribuţie gaze naturale, un proiect prevăzut în Strategia de dezvoltare a localităţii, care va permite în anii care vin transformarea oraşului nostru într-o staţiune cu specific viticol, aşa zisul oenoturism. Au fost racordate la reţeaua de gaze naturale, corpurile de clădiri ale Liceului Teoretic, Casa de Cultură şi Biblioteca, precum şi clădirile în care funcţionează administraţia locală”, ne-a spus Florin Vetrescu, viceprimarul oraşului Odobeşti. Proiect aşteptat de mai bine de jumătate de secol, dorit chiar de autorităţile comuniste înainte de 1989 pentru a susţine economia localităţii în plină dezvoltare în anii 80, aducţiunea de gaze naturale va permite autorităţilor să transforme economia oraşului, să reducă poluarea – cetăţenii utilizând deocamdată în mare măsură lemnul pentru încălzirea locuinţelor – şi să dezvolte domeniul turistic, mai ales că oraşul se află în inima Podgoriei şi este un fel de poartă spre Vrancea arhaică. Prezenţa gazelor naturale în oraş va duce la atragerea oamenilor de afaceri care doresc să investească într-o localitate de podgorie. De altfel, în anul care a trecut, numărul firmelor care au ales Odobeştiul a crescut, ca şi nivelul investiţiilor, lucru influenţat şi de realizarea acestui proiect. (Andrei MILCOVEANU)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.