Ultima oră

Şoc! Un poliţist din Odobeşti a murit la 32 de ani

Ziarul de Vrancea
23 dec 2013 6780 vizualizări
agentul principal Gabriel Lelcu a sfarşit la numai trei săptămani după ce soţia sa îi dăruise o nouă fetiţă u stresul generat de vestea că micuţa ar putea fi bolnavă l-a doborat din picioare pe tanărul foarte apreciat în oraş

O veste neagră a şocat ieri întregul oraş Odobeşti. Gabriel Lelcu, un poliţist de numai 32 de ani, care devenise tată pentru a doua oară în urmă cu numai trei săptămani, a căzut din picioare şi a murit aproape instantaneu sub ochii unui amic, cu care ieşise la o cafea. A apucat doar să spună că se simte rău şi a căzut din picioare. “Mi-e rău....”, atat a spus tanărul subofiţer care s-a stins cu mana la inimă. Cei aflaţi în apropiere au cerut imediat ajutorul Ambulanţei în speranţa că medicii îi vor salva viaţa. “L-am găsit în stop cardipo-respirator, fără puls, fără tensiune. S-au încercat manevre de resuscitare, aproape o oră, dar fără rezultate, din păcate”, ne-a relatat doctorul Simona Ionescu, medic de serviciu la SAJ Vrancea.


Tatăl s-a stins, copilul a prins viaţă


Agentul principal Gabriel Lelcu era în concediu de odihnă şi pregătea împreună cu familia sărbătorile de iarnă, mai ales că familia se mărise de Moş Nicolae. Vestea decesului a picat ca un trăsnet peste familie, dar şi peste colegii săi din cadrul poliţiei vrancene, unde Gabriel Lelcu era foarte apreciat atat ca om cat şi ca profesionist. Deşi era cunoscut cu ceva probleme cardiace, Gabriel Lelcu reuşise să-şi stabilizeze situaţia medicală şi le spunea tuturor că se simte bine şi este fericit că a devenit iar “tătic de fată”. Colegii lui ştiau că totul era spre bine, dar se pare că situaţia unuia dintre copii l-a dăramat de tot. Gabriel Lelcu avea doi copii, unul dintre ei născut la începutul acestei luni, medicii suspectand ceva probleme tot de natură cardiacă. “În această noapte fermecată, în care se întamplă minuni, mă rog la Bunul Dumnezeu pentru micuţa voastră să fie bine şi sănătoasă. Aveţi credinţă, e o luptătoare şi va învinge. Va învinge pentru că are nişte părinţi minunati şi o surioară acasă care o asteaptă neîncetat şi o bunicuţă pe care o văd în fiecare zi cu lacrimi în ochi rugandu-se pentru ea! Fiţi tari, trebuie!”, i-a scris o prietenă pe Facebook, pe 5 decembrie. Fetiţa a supravieţuit primelor încercări, potrivit apropiaţilor, dar tatăl s-a ridicat la ceruri în Ajun de Crăciun. Acum, şocaţi de veste, prietenii nu mai contenesc cu mesajele de condoleanţe pe peretele său de Facebook.

Băiatul de nota 20

Cunoscuţii spun că Gabi Lelcu şi-a luat concediu în speranţa că va putea să petreacă liniştit sărbătorile alături de cei dragi, să îl aducă acasă pe Moş Crăciun pentru fetele lui şi să împodobească împreună bradul. Din păcate, tanărul nu a rezistat stresului acumulat. Cunoscuţii îl descriu ca un băiat capabil, care “dădea lecţii multor colegi”. “A fost profesor înainte de a îmbărca haina militară. Gabi Lelcu a avut ambiţia de a deveni poliţist şi a încercat de patru ori pentru a fi admis, nereuşind să treacă la proba sportivă din pricina unor mici probleme la mers. Acesta era în ultima perioadă secretarul Poliţiei Odobeşti, post unde s-a retras din motive medicale. Nici acum nu-mi vine să cred ce s-a întamplat, era un băiat minunat, deosebit, de nota 20. Nu-mi vine să cred că Gabi nu mai este. Un coleg mi-a spus că l-a văzut dimineaţă, era bine, iar acum nu mai e...”, ne-a relatat unul dintre colegi, afectat de cele întamplate. Şi colegii de la judeţ au rămas fără grai cand au primit vestea şi şi-au exprimat întreaga compasiune pentru familia greu încercată, acum, în prag de sărbători. Dumnezeu să-l odihnească în Pace pe Gabriel Lelcu! Odată cu acest deces, Poliţia vranceană primeşte un nou şoc în prag de sărbători, după ce anii trecuţi, alţi poliţişti foarte tineri au sfarşit la varste foarte fragede. Silviu Dediu, Daniela Manea sau Adina Vizitiu sunt poliţiştii care au plecat prea repede dintre noi în ultimii ani. (Camelia MARIN)
Bărbat mort în Piaţa Moldovei
Un bărbat în varstă de 49 de ani a murit ieri după-amiază în Piaţa Moldovei din Focşani. Mihail Costan avea o tarabă în piaţa agroalimentară şi venise la muncă ieri dimineaţă pentru a mai strange un bănuţ pentru sărbători. La un moment dat, acesta s-a prăbuşit ca din senin şi, în ciuda încercărilor făcute de cadrele de la ambulanţă, a decedat la scurt timp. Poliţiştii ne-au precizat că bărbatul figura în evidenţele medicale cu afecţiuni cronice, astfel încat medicul legist a eliberat certificatul de deces. Colegii bărbatului au aprins lumănari pe taraba bărbatului, nevenindu-le să creadă că acesta a murit chiar înainte de Crăciun, la locul de muncă. (D. C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
marinescu, acum 3795 zile, 9 ore, 33 minute, 48 secunde
Dumnezeu sa-i ierte !Cel din piata mai mult ca sigur a murit de grija faptului ca nu avea de unde sa stranga banii pentru spaga administratorului pietei ca sa nu piarda taraba unde vindea .
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.