Munții Vrancei, munții sub care dorm balaurii
Munții Vrancei sunt o unitate de relief a Carpaților de Curbură, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Zona Munților Vrancei este limita estică a cotului cu cea mai mare diferență de orientare din întreg lanțul Munților Carpați. Curbura Carpaților și structura geologică a întregului areal fac din regiune una cu un grad ridicat de seismicitate activă, potențialul seismic al regiuni putând genera mișcări tectonice intense, de adâncime (între 50 și 250 de kilometri) cu intensități de de până la 7,8 grade pe scara Richter. Aceasta face ca toată geologia și structura regiunii să fie una atipică, puternic marcată de toate fenomenele geologice conexe activității tectonice: seisme, alunecări de teren, surpări și emanații de gaze.
Cel mai înalt pisc din Munții Vrancei este Vârful Goru, având 1.785 m. Măsurătorile au indicat că anual masivul crește cu circa 0,4-0,5 mm, cu variații mai importante în urma seismelor medii și mari, care pot determina creșterea mai accentuată a vârfului și adâncirea văilor. Acest din urmă proces – adâncirea văilor din Munții Vrancei, este și el unul continuu, în fiecare an văile scufundându-se cu 10-20 de metri. Totul face ca zona Munților Vrancei să fie una atipică, unică și excepțional de spectaculoasă.
Munții Vrancei se încadrează laturii externe a grupei Carpaților de Curbură, aparținînd Carpaților Orientali, împreună cu Munții Brețcului și Munții Buzăului, alcătuind sectorul estic. Acesta este mărginit de Depresiunea intramontană a Brașovului, la nord, de Subcarpații Curburii, la est, și de valea carpatică a Buzăului, la sud-vest. Spre est, teritoriul montan vine în contact cu Depresiunea Vrancei, de-a lungul unei limite tranșante marcată de localitățile Soveja, la nord, pe valea Șușiței, Tulnici – pe Putna, Nereju – pe Zăbala, și Vintileasca, la sud, pe Rîmnicu Sărat. La nord-vest, Munții Vrancei au Munții Brețcului și Măgura Cașinului. Munții Brețcului și Măgura Cașinului (sau Munții Cașin) sunt considerate de unii ca făcând parte din Munții Vrancei, dar cel mai des sunt grupați ca unități geografice separate.
Sub raport adminitrativ-teritorial, zona Munților Vrancei aparține județelor Vrancea (cea mai mare parte), Bacău (sectorul nordic), Buzău (marginea de sud-vest și foarte puțin din extremitatea sudică) și Covasna (latura nord-vestică) avînd o suprafață de aproximativ 1.500 km².
Istoria geologică a Munților Vrancei are în spate trasformări derulate pe o perioadă de peste 140 milioane de ani, de la finele mezozoicului pînă în prezent. Procesul este unul de cutare a depozitelor sedimentare acumulate la începutul perioadei în mediu marin și ridicarea lanțului carpatic. Munții Vrancei au trecut prin faze de paroxism ale scoarței terestre care să văd azi în fracturile din masivele muntoase, în văile tăiate, dar și perioade de imobilitate relativă a scoarței care au permis acumulrile de lacuri și delimitarea albiilor de râuri.
Structurile geologice diferite ca rezistență, deseori fiind combinate gresii și calcare, care au fost supuse intens forțelor tectonice a determinat formarea unui relief puternic fragmentat afectat de deformări tectonice: falii, flexuri, decroșări. Sunt zone în munții Vrancei unde zvârcolirile scoarței se văd la suprafață și vorbest despre evenimente majore din istoria geologica recentă a regiunii. Linii de fracturi se văd în peisaj prin povârnișuri ori abrupturi, care mărginesc creste propriu-zise.
Tot de tectonică sau de zvârcolirea balaurilor din adâncurile Munților Vrancei, sunt legate și mișcările seismice actuale, deosebit de frecvente în zona Vrancei. Acestea își au originea în marile energii degajate de dinamica unor microplăci litosferice ce se conjugă în fundamentul Carpaților Curburii.
Zona unică a Munților Vrancei are mai multe zone protejate și rezervații. Cele mai importante sunt:
Rezervația forestieră Lepșa-Zboina cu o suprafață de 210,7 ha, este situată pe versantul sudic al Muntelui Zboina Neagră. Are o vegetație lemnoasă și alcătuire floristică aflate în stadiu aproape natural. Este accesibilă din stațiunea Soveja și din satul Lepșa, pe DN 2D, continuat cu DJ 205F. Rezervația are păduri virgine cu exemplare care depășesc 260 ani. În rezervație trăiesc cocoșul de munte (Tetrao urogalus), acvila țipătoare (Aquila pomarina), corbul (Corvus corax) și rîsul (Lynx lynx).
Rezervația forestieră și geologică cheile Tișiței este constituită pe 307 ha și înglobează cursul inferior al văii Tișiței cu monumentalele chei ale Tișiței. Accesul se face din DN2D (Focșani-Tîrgu Secuiesc, la 71,5 km de Focșani, sau 2,5 km aval de centrul satului Lepșa, pe aceeași magistrală rutieră). Valoarea fitogeografică a rezervației constă în numărul mare de elemente alpino-carpatice, alpino-boreale și atlantice, cât și în existența speciilor endemice carpatice și dacice continentale. Dintre acestea, enumerăm trandafirul de munte (Rosa pendulina), izmișoara (Cilamintha alpina), curpenul de munte (Clematis alpina), sânziene de munte (Galium anisophyllum), ciuboțica ursului (Cortusa matthioli).
Rezervația geologică cascada Putnei este cu mult mai restrânsă față de celelalte (aproximativ 10 ha) și cuprinde o porțiune a defileului râului, dăltuit în aval de satul Lepșa, în formațiuni predominant gresoase de vîrstă paleogenă. Este accesibilă pe DN 2D, la aproximativ 71 km depărtare de Focșani, sau 3 km aval de centrul satului Lepșa. De la motelul situat în imediata sa vecinătate pornește și traseul turistic 7 (pe valea Tișiței). Cascada Tițișei este una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă datorează detaliilor albiei modelată prin eroziunea selectivă a rocilor și tectonizarea formațiunilor geologice. Șuvoiul de apă sare dintr-o scobitură în alta, liniștindu-se numai în bazinul adâncit la baza căderii de apă. Lungimea cascadei măsoară 76 m, diferența de nivel 14 m, iar debitul mediu 9m³/s.
Articol și fotografii preluate de pe site-ul montaniarzi.ro
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Local
Accident grav la Tulnici.Un bărbat în vârstă de 78 de ani acroșat de o motocicletă transportat la UPU
De același autor
