Galerie foto | Doctorul Deac și „Liz Taylor de Focșani”, o poveste de iubire din alte timpuri
S-a stins Dr Romulus Deac la câțiva ani după iubita lui soție Elena. Remarcabil este faptul că a murit în aceeasi zi și aceeasi oră ca regretata lui soție, una dintre cele mai șarmante femei pe care le-am cunoscut în România. Cu trecerea lor se sfârșeste nu doar o incredibilă poveste de amor ci și o eră a gentileței și bunelor maniere. Atât de mult m-au impresionat că am scris o mică poveste, niciodată publicată, despre ei după o vizita în 2011 pe care o redau acum.
Medicul militar Romulus Deac (01.11.1922 -22.05.2019) își va dormi somnul de veci în cavoul familiei din Cimitirul Sudic din Focșani, alături de soția sa.
Foto:Doctorul Deac în curtea gradinitei de pe strada Mihail Kogălniceanu din Focșani, pe când soția sa, Elena Deac ,era directorul institutiei. Sursa Focșani Vechi
Doctor Romulus Deac -foto colectia Petre Mincu
Masa s-a lungit timp de cinci ore. Casa în care stăteam a fost clădită de un negustor de vinuri din secolul XIX şi naţionalizată în 1945. Am mîncat vreo cinci-şase feluri de mîncare; piftie, laba de urs, căprioară, salata de vinete. Am băut vin din viile Focşaniului. Am terminat cu îngheţată de casă. Simţeam cătrăiesc în Balcanii anilor ‘30 şi sînt invitată la masă în casa unui boier. În Anglia se mănîncă în maşină, în faţa televizorului sau hap-hap la masa din bucătărie. Masa „en famille” e terminată scurt şi la obiect. „Pot să mă ridic de la masa?”, spune copilul la trei secunde după ultima înghiţitură. O hrănire necesară a corpului, mai puţin a minţii şi sufletului. Chiar masa de Crăciun nu durează mai mult de o oră, că hai că e sărbătoare şi mai zăbovim la o discuţie. Trei feluri de mîncare sînt oferite la o nuntă. Da. Chiar aşa. Trei feluri. Eram la Focşani în august 2008 şi stăteam acasă la Elena şi doctorul Romulus Deac. El e din Dej, ea din Slatina. Nu Slatina muncitorească, de aluminiu, ci o altă Slatină. Familia ei era proprietară pe jumătate de oraş pînă să vină comuniştii şi naţionalizarea. El era un deliciu, ea delicioasă. La cei 89 de ani ai săi, era zgîrcit cu cuvintele şi puţin surd, dar încă mai practica meseria de ginecolog. Avea ochii albaştri şi aerul blajin. Vorbeam despre fata de 11 de ani din Moldova care a fost violată de unchiul său şi a făcut avort la Londra. „Viaţa are raţiunea ei. Trebuie să meargă înainte”, îmi explica. Nu aveam răspuns la asta.
Foto:Doamna Deac a fost cadru didactic în Focșani
Ea era Liz Taylor, ca frumuseţe şi grandoare feminină (gen regină). La fel şi ca vîrstă. Nici pomeneală de carieră cinematografică, viaţă amoroasă tulmutoasă sau probleme de sănătate. Era o frumuseţe distinsă şi rară, brunetă cu ochi verzi şi tenul de lapte. Era de o graţie încîntătoare care adia ca o briză dulce. Avea o inteligenţă acută, dar nu una stridentă, pusă pe tejghea. Eu mă gîndeam ce ar gîndi cei din Occident dacă ar vedea această scenă. Focşani? România? Asta mă frămîntă. Nici nu ştiu dacă în Franţa sau în Italia se ai trăieşte aşa. Cert e că nici în România nu se va mai trăi mult aşa. E o lumea statornică, demodată, dar încîntătoare. E o lume unde nu au pătruns manelele, prostul gust, ţipetele, scandalul, fast-food-ul şi nici meltdown-ulfinanciar. Ea merge zilnic la acelaşi coafor care o aranjează de 45 de ani. Sînt căsătoriţi de 60 de ani şi vor să trăiască cît se poate de mult. Între ei e o mare bucurie, o sărbătoare. „Să-mi trăieşti!” zîmbeşte ea soţului ciocnind o şampanie franţuzească adusă de un prieten de familie. A fost cea mai frumoasă urare pe care am auzit-o vreodată. Nu au copii, dar servitorii joacă acest rol. Unul din băieţii care stă la ei şi îi ajută are 40 şi ceva de ani, dar vîrsta emoţională mult mai mică. Are şi cîteva iubite. Doamna Deac le supraveghează de la o distanţă discretă şi dă verdict de oţel. Are fler şi tact, dar şi înţelepciune şi bunătate. Ea a fost învăţătoare la Bistriţa la o grădiniţă de copii. El fiind medic militar a fost trimis de acolo mai întîi la Bacău şi după aceea la Focşani. Povestea lor a început cu o scînteie acum 60 şi ceva de ani în Slatina. Ea era o mare frumusete şi de familie bună. Era logodită cu un avocat. Un băiat bun, frumos, promiţător. Tot ce vrei. Sau nu. S-au întîlnit într-o birjă la Slatina. Mintea şi inima lui au fost răpite pe loc. Şi ea îl cam plăcea. Cum spuneam, are fler. O zi-două mai tîrziu a mers la tînărul avocat acasă să-i dea vestea proastă ca logodna s-a terminat. „Dar de unde ai ştiut ca Romulus e mai bun?”, întreb eu. ,,Cealălat era cam încrezut, zice. Am ales bine.Tare bun ca soţ mi-a fost. Mi-e foarte drag.”Asta se vede limpede. Toata lumea la masă se simte binecuvîntată de prezenţa lor. Îmi pare rău că această scenă e cale de dispariţie. V-am ridicat foaia sa vedeţi şi voi. Îmi pare rău că povestea aceasta nu găseşte loc pe flux la Associated Press. A treia zi amplecat spre Bucureşti unde urmau să se întoarcă fetele mele din Anglia. Ei au plecat peste munţi, la Dej, în vizită la familia lui Romulus să vadă de mormintele familiei. (Alison Mutler)
Originară din Marea Britanie, Alison Mutler este jurnalist și a fost coordonatoarea biroului Associated Press din România. Ea trăiește în România din anii 1990.
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
