Local

Foto | Moștenirea marelui inginer focșănean Anghel Saligny și noul pod de la Cosmești

Florin Marian Dîrdală
17 mai 2021 5924 vizualizări

Un nemuritor. Așa i s- ar putea spune. Deși este revendicat atât de județul Galați, pentru că s-a născut la Șerbănești, cât și de județul Vrancea, pentru că a locuit în orașul nostru 12 ani, marele Anghel Saligny este, în primul rând, un mare român, cu toate că provenea dintr-o familie de origine francezo-poloneză și a studiat la Potsdam și Berlin, folosindu-se, în deprinderea cunoștințelor sale tehnice, de unele din cele mai importante limbi ale Planetei, la acea vreme (franceza și germana).

 A venit pe lume în timpul unei călătorii a părinților săi prin județul învecinat și după naștere, micul lui culcuș din odaia hanului, unde sorbea primele ore de viață, a fost luat de apele Siretului, care, umflat de ploile din primăvara anului 1854, au ieșit din matcă și au pătruns în satul Serbănești, azi Liești. Noroc cu tatăl și hangiul care au năvălit în cameră și au oprit ca  pătuțul copilului să fie dus de ape, cât mai departe, prin geamurile și ușile deschise de stihiile dezlănțuite, după care s-au refugiat într-un loc ceva mai sigur, cu certitudine, în podul respectivului stabiliment comercial, unde au stat cu teamă, până dimineață sau mai bine zis până când apele s-au mai domolit. 

Așa a cunoscut Saligny, pentru prima dată, furia naturii și probabil că această poveste, ce i-a fost relatată mai târziu de către părinți, l-a convins că trebuie să încerce să controleze, prin cunoaștere și muncă, astfel de urgii. Și o dată cu el, și semenii săi trebuie să fie la adăpost și mai presus de orice fenomen natural cumplit stârnit atât în vremea lor, dar și în timpurile viitoare. Anii de început, cu excepția primei săptămâni din viață, pe care a trăit-o la Serbănești, așteptând ca Siretul să se liniștească și părinții să poată trece pe un pod plutitor în județul nostru din vechime, i-a petrecut la Focșani, jucându-se prin mahalalele noastre de odinioară, dar mai ales prin zona din apropierea domiciliului, anume situat în prezent la doi pași de Biserica Săpunari, ce exista și pe vremea micului Angelo.

La împlinirea vârstei școlare, sursele documentare indică faptul că a urmat pensionul particular pe care tatăl său l-a deschis în Focșani, apoi a mers la Gimnaziul inaugurat în 1866, anume actualul Colegiu Unirea, unde nu a rămas decât până la jumătatea anului 1867, când o discuție de familie a decis că nu mai are rost să continue învățătura în România, din diverse motive și trebuie să ajungă să studieze la prestigioasele instituții de învățământ din Europa.

Acest lucru s-a rezolvat de îndată, părinții aveau suficiente cunoștințe să-și îndrepte odrasla așa cum au hotărât și vrând, nevrând, Angelo a fost expediat întâi la Potsdam și apoi la Berlin, de unde în anul 1875 a ieșit dotat atât cu o diplomă de inginer, dar mai ales cu un bagaj teribil de cunoștinte tehnice. În acel moment avea mai multe variante de ales și mai mult ca sigur că cei mai mulți asemeni lui ar fi ales să rămână acolo unde au studiat, cu atât mai mult cu cât era vorba de Germania, unde munca înalt calificată era bine răsplătită și apreciată. Cu toate acestea, tânărul inginer nu s-a lăsat convins de o carieră în lumea perfecta a Deutschland -ului, fiind mulțumit cu un traseu profesional mai puțin spectaculos, în tara din Balcani în care văzuse atât lumina vieții, dar și simțise primejdiile ei. 

Cu toată modestia sa, munca desfășurată în România i-a adus o mai mare notorietate decât putea să obțină în apusul Europei, unde numărul de specialiști pregătiți era mult mai mare.  Dar, probabil, nu faimă a căutat focșăneanul nostru, ci altceva, poate bucuria de a putea ajuta un pic oamenii necăjiți ai unei țări prea des asuprită în decursurile veacurilor, poate și multumirea că această țară i-a adăpostit familia ce se refugiase de teama persecuțiilor religioase ale acelor timpuri. Cine poate ști ce a fost în mintea tânărului, dar hotărâtului inginer Anghel Saligny. O dată ajuns în România nu s-a pus problema nicio secundă că nu poate fi angajat. Pe loc i s-a oferit un post în Ministerul Lucrărilor Publice. În cadrul acestui minister, a cerut să fie instalat, poate, la cel mai chinuitor sector, acela de poduri și șosele. Și pentru că șoselele se mai puteau construi, cât de cât, și de către colegii săi, mai puțin școliți, inginerul nostru a solicitat să i se încredințeze sarcina edificării celor mai sensibile lucrări de infrastructură care s-au executat vreodată la noi în țară, dar și în întreaga lume, podurile, mai ales cele cu dubla funcție, rutieră și feroviară.

Prima provocare a venit repede după anul 1880, fiind vorba despre traversarea râului Siret, cel mai important râu al țării, cu un debit mediu de peste 200 m.cubi pe secundă, dar la ploi  semnificative ajungând și la peste 4000 de metri cubi pe secundă, așa, cam trei sferturi din Dunărea noastră. Dar povestea începe mai de demult. Între anii 1868-1870, compania Strousberg a construit prima linie de cale ferată importantă a Vechiului Regat al României-Roman-Mărășesti-Tecuci-Galați-Buzău-Ploiești-București- Pitesti -Craiova etc .Proiectantul ei, un prusac. Bineînțeles că la Cosmești Siretul trebuia învins printr-un pod trainic, ceea ce angajatul companiei Strousberg a făcut de îndată, rezultând la 01.01.1871 primul pod din zonă, urmele lui putându-se observa în partea de sud a actualului pod, atunci când apele Siretului scad. Pilele lui au fost intacte până în anii 1942, 1943, când au fost aruncate în aer deoarece încurcau transportul de material lemnos ce venea pe plute tocmai din Muntii Bistriței.Compania Strousberg și inginerul responsabil, lucrând cam prost la acea vreme, fără cunoștințe sau fără interes, dovadă fiind și scandalul prin care s-a sfârșit colaborarea statului Român cu respectiva companie, podul rezultat nu a fost suficient de înalt, nici măcar rezistent și a fost afectat de inundațiile din anul 1871, reparat de bine, de rău, din nou avariat și în cele din urmă, distrus în totalitate de apele Siretului. O perioadă nu s-a mai folosit această rută feroviară, legătura nordului Moldovei cu Bucureștiul realizându-se din anul 1880 prin Focșani și Râmnicu-Sărat, dar trebuia reluată și comunicația cu Galațiul. Atunci i s-a propus lui Anghel Saligny să treacă cu adevărat la treabă.

A început să analizeze cu atenție noua provocare și a ajuns la câteva concluzii tehnice, matematice, hidrologice, topometrice și chimice fără cusur. A gândit noul pod pe traseul celui actual, chiar dacă în aceste condiții trebuia să se sape mult mai mult în malul stâng al Siretului și pentru nou proiectată porțiune de șosea către Tecuci. A calculat înălțimea maximă a apei, a cerut sfatul fratelui său, chimist excelent, cum să combine elementele ca să obțină cel mai rezistent ciment, dar mai ales a venit cu o idee extraordinară: în timpuri mai vechi, Siretul nu curgea pe unde îl vedem azi, curgea mai spre vest de traseul actual, adică mai aproape de localitatea Mărășești (respectivei albii secate i s-a spus Siretul Vechi până de curând, iar urmele ei se văd bine în zona de agrement de la Doaga, intitulată sugestiv Delta Siretului).

În vremea lui Saligny, acest vechi curs a fost refăcut tocmai pentru a prelua din surplusul de apă, atunci când marele râu venea umflat dinspre nord, având la momente extraordinare aproape debitul fluviului Dunărea. Așa că pe lângă podul de la Cosmești, Saligny a mai edificat și peste brațul Siretului vechi, unul mai mic, la jumătate de km depărtare, spre apus, iar urmele i se văd și în prezent de cine ajunge în zonă, chiar lângă indicatorul care anunță intrarea în județul vecin, Galați. Așadar, Siretul vechi a ajutat enorm ca realizarea marelui nostru inginer să poată rezista tuturor inundațiilor Siretului nou și capriciilor meteorologice și în niciun moment al duratei sale traversarea pe aceasta rută nu a fost afectată de vreo stricăciune provocată de apele dezlănțuite ale acestui râu care se revărsa, în trecut, uneori, pe kilometri întregi în interiorul județelor, de a lungul malurilor sale. 

Cu toată valoarea sa, în cumplitul an 1917, lucrarea lui Saligny a trebuit să fie sacrificată. Din cauze de strategie militară, pentru a se opri o posibilă învăluire a dispozitivelor noastre de către armatele dușmane, geniștii români au aruncat în aer partea dinspre Galați a respectivului pod, așa cum se poate vedea alăturat. Trist, dar asta era situația! O lucrare scumpă și trainică era făcută una cu pământul, dar măcar prețul plătit a meritat. România a ieșit bine din Marele Război, iar podul din respectiva zonă a fost refăcut, construindu-se prima dată unul provizoriu pe picioarele de pod ale celui din anul 1871, iar din anul 1924 a fost gata cel pe care îl vedem în prezent, bineînțeles cu rectificările efectuate de-a lungul ultimului secol din cauze diverse (stricăciuni, revărsarea apelor, trafic greu, stare de uzură etc). În prezent, s-a anunțat că va începe o nouă lucrare de acest gen pe bani europeni, ceea ce nu este un lucru rău, așa că putem concluziona că spiritul marelui nostru focșănean Anghel Saligny încă mai plutește peste apele Siretului.

Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.