Local

Candidații fără aptitudini fizice nu pot ocupa o funcție executivă la Poliția Locală Focșani

Alexandra TĂTARU
28 mai 2017 1420 vizualizări
 Primăria va introduce o nouă probă în concursul pentru șefia Poliției Locale
Primăria va introduce o nouă probă în concursul pentru șefia Poliției Locale

Pretendenții la șefia Poliției Locale trebuie să treacă, în viitor, proba aptitudinilor fizice.În urma celor două concursuri organizate deja de municipalitate, fără această probă nou inclusă, niciun candidat nu a reușit să treacă examenul scris pentru ocuparea funcției de director al Poliției Locale Focșani.

Regulamentul de organizare și funcționare a Poliției Locale a municipiului Focșani, adoptat în urma unei Hotărâri a Consiliului Local din 2011, a fost din nou modificat și a primit deja avizul favorabil în comisia de specialitate. Noul Regulament va fi supus aprobării C.L. în ședința de marți, 30 mai 2017. În proiectul de hotărâre se precizează care sunt relațiile de autoritate ierarhică, care sunt atribuțiile funcționarilor publici de conducere și a funcționarilor publici de execuție și se face distincția atribuțiilor și competențelor între cele două categorii. De asemenea, au fost introduse noi reguli de organizare a concursului de ocupare a unei funcții publice de conducere sau de execuție, una dintre noutăți fiind și faptul că a fost creat un nou post de director executiv adjunct, subordonat directorului executiv. Potrivit proiectului de hotărâre, persoanele care urmează să aibă funcții publice de conducere sau de execuție trebuie să susțină la angajare trei probe, după ce aceștia vor fi admiși în urma verificării dosarului de candidat.

Alergare viteză, flotări, flexi abdominale și rezistență

Proba scrisă și cea a interviului le vor susține toți candidații la un post în Poliția Locală, indiferent de sectorul în care aceștia vor dori să activeze. Cei care vor avea atribuții în domeniul disciplinei în construcții, afișaj stradal, protecția mediului,  activitate comercială sau evidența persoanelor, vor avea proba eliminatorie de competențe IT, în timp ce persoanele care doresc o funcție în sectorul circulației și ordinei publice vor avea de susținut proba eliminatorie a aptitudinilor fizice. Drept urmare, niciun candidat pentru șefia Poliției Locale nu poate să ocupe funcția dacă nu poate să alerge 50 m viteză, să facă flotări (în cazul bărbaților) și flexi abdominale pentru femei, alergare rezistență 1000 m, respectiv 800 m pentru femei, conform unui barem. Candidații trebuie să obțină minim nota 5 pentru a trece această probă, iar media aritmetică a tuturor probelor trebuie să fie peste 6 pentru a fi declarați admiși. După angajare, funcționarii publici din cadrul Poliției locale trebuie să efectueze lunar 12 ore de pregătire fizică în bazele sportive din municipiu, iar la finalul anului vor fi supuși testelor fizice și competențelor profesionale. Deocamdată, funcția de director al Poliției Locale Focșani este vacantă, interimatul fiind asigurat de Tatian Agache. (A.T.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.