Local

Fara repetentie in clasa I

Camelia Stănilă
7 sep 2005 767 vizualizări
Anul trecut, in Vrancea au ramas 300 de corigenti la citit si socotit

Ministerul Educatiei si Cercetarii intentioneaza sa elimine repetentia de la clasa intii, pentru a-i ajuta pe copii sa se adapteze mai usor la cerintele scolii. Astfel, repetentia ar putea sa apara incepind cu clasa a II-a. "Am interzis repetentia in clasa I. Ritmul de invatarea copiilor este diferit si e aberant, e traumatizant, sa-l penalizam de la inceputul scolii. Important e ca la sfirsitul clasei a II-a elevul sa aiba achizitiile de baza- cititul, scrisul, socotitul. De altfel, elevii intra in clasa intii cu un background diferit, unii provin din familii care au calculator si au acces la mai multe informatii, altii nu", a precizat ministrul educatiei Mircea Miclea, aflat ieri intr-o vizita in judetul Vrancea. In proiectul Regulamentului de organizare si functionare a invatamintului preuniversitar, aflat inca in dezbatere, este specificat faptul ca se doreste instituirea unei educatii remediale sub forma unor programe personalizate, derulate de invatator si un consilier psihopedagog, pentru a da sansa unor elevi mai inceti sa recupereze. "Clasa I este anul de trecere de la invatamintul prescolar la invatamintul obligatoriu si elevul nu trebuie sanctionat pentru o intirziere in acomodare la un alt stil de educatie. Probabil se vor lua niste masuri suplimentare, pentru a ajuta astfel de elevi care au probleme", a afirmat inspectorul general adjunct al ISJ, Mihai Ladaru. Si alti dascali sint de parere ca o astfel de masura este benefica si i-ar putea ajuta pe unii elevi sa nu mai abandoneze scoala. Anual, potrivit statisticilor scolare, in Vrancea, in jur de 200 de elevi ramin repetenti la abecedar si aritmetica, iar alti 100 ajung sa repete clasa I pentru ca nu invata la timp cititul si socotitul. Invataceii, majoritatea din mediul rural, nu reusesc sa se acomodeze cu scoala si ramin corigenti la mai mult de trei obiecte de studiu. Invatatorii spun ca cei mai multi repetenti in primul an de scoala se regasesc in rindul copiilor care n-au frecventat asa cum trebuie gradinita, in special grupa mare pregatitoare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.