Național

Constanta da 800.000 de euro pe imaginea lui Mazare

Ziarul de Vrancea
31 iul 2009 568 vizualizări
Doua contracte atribuite prin licitatii cu un singur participant au rotunjit cifra de afaceri a televiziunii unor parteneri de afaceri ai primarului n administratia lui Radu Mazare si-a cumparat astfel stiri si imagine pozitiva in urmatorii patru ani la postul local tv

Strategia "bani pentru imagine" a functionat cu brio si la Constanta. Primaria condusa de Radu Mazare a contractat anul acesta servicii de publicitate in valoare de peste 800.000 de euro. Potrivit HotNews.ro, contractele au fost cistigate de o singura companie, Soti Cable Neptun, ai carei actionari sint parteneri de afaceri cu Mazare. Remarcabil este ca firma respectiva a mai obtinut si alte contracte de publicitate de la autoritatile locale din judetul Constanta, conduse de colegii de partid ai primarului Mazare, care este seful filialei judetene a PSD. Radu Mazare a dat un raspuns transant la intrebarea "cum si de ce au fost dati cei 800.000 de euro companiei Soti Cable Neptun?": "Cui era sa dau, la Realitatea Tv?!" "E televiziunea locala cu cea mai mare audienta", a motivat el succesul Soti in afaceri cu administratia constanteana.


Un singur participant la licitatii, un singur cistigator


Cele doua contracte de publicitate cu Soti Cable Neptun au costat bugetul local 3.524.076 lei, adica mai mult de 800.000 de euro. La prima licitatie, Soti a fost singurul participant, oferind contra 2,7 milioane de lei serviciile de publicitate destinate promovarii Primariei in urmatorii patru ani. Nota de fundamentare a municipalitatii precizeaza ca, printre alte servicii, vor fi achizitionate stiri de presa si se va urmari promovarea pozitiva a institutiei.

In mai, Primaria Constantei a mai acordat un contract companiei Soti. Obiectul tranzactiei de 835.000 de lei (200.000 de euro) este acordarea unei finantari nerambursabile de catre municipalitatea condusa de Radu Mazare pentru ca Soti Cable Neptun sa promoveze si sa organizeze evenimente in cadrul Zilelor Constantei. Ca si la precedenta licitatie, si de data aceasta Soti Cable Neptun a fost singurul ofertant.


Tatal lui Soti


Conform Academiei Catavencu, la infiintarea companiei care detine postul de televiziune TV Neptun, printre actionari se afla primarul Radu Mazare, iar pina in 2004 functia de director al postului tv a fost detinuta de fratele acestuia. Acum, Radu Mazare nu mai figureaza in actionariatul companiei si nici in al firmelor care detin parti sociale in cadrul Soti Cable Neptun. Insa Mazare apare ca actionar al companiei Compress Group, societate unde sint actionari Sorin Strutinski si Mihail Carciog, cei doi fiind actionari si administratori ai Soti Cable Neptun.


Bani si de la Cernavoda


In aceeasi luna mai, Primaria Cernavoda a atribuit un contract de 55.000 de lei aceleiasi companii pentru «Servicii de publicitate prin intermediul unui post de televiziune». HotNews.ro remarca legatura dintre Radu Mazare si primarul orasului Cernavoda, Mircea Mariana, care este membru al comitetului executiv al organizatiei judetene PSD condusa de Mazare.

Si Consiliul Judetean a contribuit la afacerile companiei Soti Cable Neptun. De data aceasta, suma este simbolica in comparatie cu fondurile puse la bataie de Primaria Constantei. La inceputul lunii iulie, CJ (condus de catre Nicusor Constantinescu, prim-vicepresedintele organizatiei judetene a PSD) a alocat 3.593 de lei pentru o emisiune televizata pentru copii.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.