Sport

Derbiul de la coadă

Ziarul de Vrancea
13 sep 2013 541 vizualizări
Cel mai încins meci al etapei a VII-a al Ligii I se arată a fi "U" - CFR Cluj, care are loc maine seară, de la ora 21:30

Începută aseară cu o partidă cu iz de derby, Pandurii - Dinamo, runda a VII-a, următoarea de după duşurile scoţiene oferite de Piţurcă, programează astăzi un singur meci. Un meci ce pare cu sens unic, dacă ne gandim la diferenţa de valoare dintre cele două echipe, al căror numitor comun este... familia Reghecampf. Laurenţiu este antrenorul Stelei, iar Ana-Maria s-a implicat o vreme în conducerea echipei dobrogene, foarte mulţi dintre jucătorii celor două echipe fiind impresariaţi de ea. În orice caz, un joc foarte bun de antrenament pentru Steaua, înainte de debutul de miercuri de la Gelsenkirchen în grupele Ligii Campionilor. Deja, "Reghe" a anunţat că va menaja unii dintre titularii cu probleme, Pintilii şi Tănase fiind printre aceştia şi va debuta "cap-verdianul" Varela, proaspăt transferat de la Vaslui.
Şi pentru că Liga I are un lider insolit, merită atenţie evoluţia echipei FC Botoşani la Chiajna, unde s-a aciuat Viitorul Constanţa. Dacă botoşănenii îşi fac cruce cand se uită la clasament, constănţenii suspină la vederea tabelului cu puncte, întrucat au strans numai două pană acum. Este un meci de urmărit, ca şi partida de la Braşov, dintre Corona şi Gaz Metan. A doua echipă a Braşovului a strans randurile în perioada de pauză, a transferat caţiva jucători cu experienţă şi l-a adus pe Jerry Gane ca antrenor. Evadarea de pe ultima poziţie din etapa trecută, mai mult pe meritele lui... Dinamo decat ale lor, poate fi un stimulent pentru Corona, însă trebuie de precizat că formaţia din Mediaş este în suferinţă şi are mai multă experienţă în Liga I. Oţelul - Astra este un alt joc de mare importanţă, în care gălăţenii pot spera la un succes, după ce Astra a pierdut mult din vigoarea începutului de campionat. Iar în urma ejectării lui Tembo şi a vanzării lui Fatai, formaţia de la Podul Prieteniei este vulnerabilă şi în compartimentul în care excela, cel ofensiv. Să zicem că Petrolul - Concordia şi Ceahlăul - FC Braşov sunt partide de "1 solist", să spunem că Vasluiul trebuie să se întrebuinţeze serios pentru a învinge noua Timişoară şi ajungem la cel mai încins meci al etapei.
Evident, "U" - CFR, marele derby al Clujului, care consumă multă cerneală tipografică şi toceşte multe tastaturi. A fost o vreme cand acest derby era un fel de "David vs Goliath", apoi "U" Cluj a crescut, dar acum ambele echipe tremură pentru puncte. Studenţii au înşfăcat lanterna, iar CFR e în partea inferioară a clasamentului, suporterii aşteptand schimbarea la faţă de la Petre Grigoraş. "U" nu a mai învins CFR din 1972 şi nu se ştie dacă poate spera acum. Deşi un meci între locurile 12 şi 18 nu prea merită o asemenea titulatură, partida de pe Cluj Arena este derbiul etapei.

Programul etapei a VII-a
Ziua    Ora    Meci    TV
Vineri    20:30    Pandurii - Dinamo    DigiSport 1
Sambătă    21:30    Steaua - Săgeata    DigiSport 1
Duminică    17:00    Corona - Mediaş    DigiSport 1
Duminică    19:00    Oţelul - Astra    DolceSport 1
Duminică    19:00    Petrolul - Concordia    DigiSport 1
Duminică    21:30    "U" Cluj - CFR Cluj    DigiSport 1
Luni    19:00    Viitorul - Botoşani    DigiSport 1
Luni    19:00    Ceahlăul - Braşov    DolceSport1
Luni    21:30    Vaslui  -Timişoara    DigiSport 1

Clasament
1.Botoşani    6    4    2    0     7-3    14 (^5)
2. Astra    5    4    0    1     16-6    12 (^6)
3. Petrolul    6    3    3    0     7-4    12 (^3)
4. Ceahlăul    6    3    2    1     9-4    11 (^2)
5. Steaua    4    3    1    0     9-4    10 (^4)
6. Pandurii    6    3    1    2     12-8    10 (^1)
7. Timişoara    6    3    1    2     9-7    10 (^1)
8. Oţelul    6    3    0    3     6-7    9 (0)
9. Dinamo    6    2    2    2     10-5    8 (-1)
10. Săgeata    6    2    2    2     7-6    8 (-1)
11.CFR    6    2    2    2     5-10    8 (-1)
12. Vaslui    5    2    1    2     6-4    7 (^1)
13.Chiajna    3    2    0    1    5-5    6 (0)
14. Braşov    6    1    2    3     5-8    5 (-4)
15. Mediaş    6    0    3    3     5-8    3 (-6)
16. Viitorul    5    0    2    3     2-9    2 (-7)
17. Corona    6    0    1    5     3-12    1 (-8)
18. "U" Cluj    6    0    1    5     3-16    1 (-8)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.