Sport

Furtună în Olimpul romanesc

Ziarul de Vrancea
15 apr 2014 512 vizualizări
Octavian Moraru, de zece ani preşedinte al COSR, a demisionat din funcţie pentru a se focusa pe funcţiile din organismele internaţionale

Octavian Morariu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Roman (COSR) în cadrul Adunării Generale a forului. Morariu, în varstă de 53 de ani, a decis să renunţe la şefia COSR pentru a se dedica activităţii din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic.
El şi-a explicat decizia în cadrul unei conferinţe de presă:  "Sunt zece ani de cand conduc acest for şi cred că în această perioadă am fost un preşedinte dedicat. Consider că evoluţia COSR a fost vizibilă în toţi aceşti ani, în care am încercat cu încăpăţanare să apăr valorile olimpismului. Avand în vedere însă şi celelalte activităţi ale mele din cadrul CIO şi Asociaţiei Europene de Rugby, precum şi celelalte, constat o supraîncărcare. Nu sunt ahtiat după funcţii şi din respect pentru cei din jur şi pentru familia mea, am hotărat să mă retrag din funcţia de preşedinte al COSR. Decizia nu a fost uşoară, a fost una de moralitate şi normalitate, în acelaşi timp. Toate activităţile mele nu-mi mai permit să fiu atent sută la sută la ce se întamplă la COSR. Aici trebuie să fie cineva care să se ocupe zi de zi de această activitate. Ar fi fost din partea mea o lipsă de moralitate şi deontologie ca să continui", a declarat Morariu. Conform statutului, Morariu rămane în funcţie pană la data următoarei şedinţe a Adunării Generale, care va avea loc la 29 mai. În cadrul acestei adunări, vor avea loc alegeri pentru funcţia de preşedinte al COSR pentru perioada rămasă din mandatul lui Morariu, adică după Jocurile Olimpice de la Rio. Unul dintre favoriţii la postul de şef al COSR este Alin Petrache, care îndeplineşte şi funcţia de preşedintele al Federaţiei Romane de Rugby, ceilalţi fiind preşedintele Federaţiilor de Canotaj şi Haltere, Elisabeta Lipă, respectiv, Nicu Vlad. 
Morariu s-a născut pe data de 7 august 1961, la Bucureşti, şi a absolvit Institutul de Construcţii în 1986. Fost jucător de rugby, el a fost selecţionat la vîrsta de 16 ani pentru prima oară la naţionala de juniori şi în 1984 a evoluat, pentru prima dată, alături de reprezentativa de seniori a Romaniei, într-o partidă cu selecţionata Spaniei. Are în palmares 20 de selecţii la echipa naţională B şi cinci la prima reprezentativă. Octavian Morariu a fost primul roman invitat să joace pentru selecţionat Barbarians, el evoluînd în 1984 împotriva celor de la Swansea. În anul 1987, Morariu a rămas în Franţa, unde a solicitat azil. El a evoluat, timp de doi ani, în prima divizie a campionatului Franţei.  Din 2001 pană în 2003, Octavian Morariu a fost preşedintele Federaţiei Romane de Rugby. În iulie 2003, Octavian Morariu a fost numit oficial, printr-o Hotărîre de Guvern, în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), cu rang de secretar de stat. Octavian Morariu a fost ales în funcţia de preşedinte al COSR  la 15 noiembrie 2004, înlocuindu-l pe Ion Ţiriac. Fostul rugbist a fost reales în această funcţie îm 2018 şi 2013, an în care a fost ales preşedinte al Asociaţiei Europene de Rugby. Morariu a devenit oficial membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), la reuniunea de la Buenos Aires, ce a avut loc la 10 septembrie 2013. La 1 aprilie, el a fost ales în Comisia pentru Programul Olimpic şi în Comisia pentru Relaţii Internaţionale ale CIO.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.