Ultima oră

Tribunalul a fost inundat de ploaie

Cristi Irimia
3 mai 2008 1316 vizualizări
Apa a patruns la etajul superior al instantei de pe strada Cuza Voda u personalul administrativ a limitat pagubele, iar dosarele si actele instantei au fost salvate u jandarmii Florea si Berheci l-au bruscat pe reporterul care fotografia cadre cu fisurile din tavan si pereti

Tribunalul Vrancea a fost inundat ieri in jurul orelor 13.00 in timpul ploii torentiale cazute in municipiul de pe Milcov. Apa a patruns prin acoperis, a trecut si de podul institutiei, apoi s-a infiltrat prin zidurile fisurate ale cladirii pe care ar trebui sa figureze o bulina rosie. In momentul in care a patruns prin plafon, zgomotul asurzitor i-a alarmat pe cei doi jandarmi de serviciu din cadrul Tribunalului. Acestia au anuntat-o imediat pe Daniela Matache, presedintele Judecatoriei Focsani, care a urcat la etajul institutiei pentru a evalua situatia. Ulterior, jandarmii au inceput sa dea la o parte covoarele aflate pe podeaua de la etaj, iar alte persoane din aparatul administrativ au venit sa dea un ajutor pentru ca apa sa nu se infiltreze in incaperile unde se aflau documente importante si dosare ale instantei. Sala in care functioneaza arhiva Tribunalului se afla cel mai aproape de locul in care a patruns apa in institutie. Debitul cu care apa a curs ieri in Tribunal a fost unul peste masura asteptarilor, mai ales ca, aparent, cel putin la nivelul finisarilor pentru evitarea scurgerilor de pe urma ploilor, totul parea a fi in regula. Conducerea Tribunalului se astepta, mai degraba, la pagube imense si chiar la prabusirea unei parti a institutiei in caz de cutremur. Iata ca pina la cutremur, o ploaie mai serioasa a reusit sa inunde instanta si sa puna in pericol, eventual, salile in care se aflau dosarele instantei. La inchiderea editiei noastre, presedintele Judecatoriei Focsani, Daniela Matache, ne-a declarat ca situatia a fost tinuta sub control si nu au existat pagube: «Am mobilizat personalul administrativ si am reusit sa scoatem apa infiltrata. Acum totul este in regula». Peste aproximativ doua luni de zile ar putea debuta lucrarile la sediul Tribunalului Vrancea, insa acestea nu vor fi de amploare din cauza fondurilor insuficiente. Problema cea mai spinoasa ramine siguranta cladirii in care, cu exceptia zilelor de simbata si duminica, isi desfasoara activitatea peste 60 de magistrati, 150 de avocati, alte 200 de persoane din diverse categorii si unde vin aproape 1.000 de justitiabili zilnic.


Jandarmii au bruscat fotoreporterul ZdV


Tot ieri s-a petrecut si un incident regretabil in momentul in care reporterul Ziarului de Vrancea a fotografit fisura din perete pe unde s-a scurs apa. Cei doi jandarmi aflati la fata locului l-au bruscat pe jurnalist si l-au imbrincit pe motiv ca nu are acces in zona respectiva. Desi i s-au adus la cunostinta presedintelui Judecatoriei Focsani faptele jandarmilor, judecatoarea nu a reactionat fata de acestia. Asta in contextul in care primele fotografii au fost facute chiar in prezenta sefei Judecatoriei care nu a avut nimic de obiectat. In contextul in care magistratii sustin, pe buna dreptate, ca este nevoie de un sediu nou pentru instanta vrinceana, iar ZdV a vrut sa fotografieze tavanul fisurat tocmai pentru a demonstra instabilitatea constructiei de pe Cuza Voda, iata ca jandarmii institutiei obstructioneaza absurd activitatea jurnalistica. De altfel, ziaristii sint buni, in opinia jandarmilor si a presedintei Daniela Matache, doar cind sustin ca e necesar un nou sediu. Cind vine vorba de un demers jurnalistic absolut legal, intervin chestiunile legate de interzicerea accesului la etajul superior al instantei. Jandarmii Florea si Berheci, cei care l-au agresat pe reportul ZdV, si-au justificat actiunea prin faptul ca jurnalistii nu au acces la etajul Tribunalului, desi pe usi scrie ca doar avocatii si justitiabilii au accesul interzis. Mai mult, accesul nici nu era pazit de jandarmii respectivi, care devenisera, intre timp, storcatori de covoare ude si, ulterior, agresori ai jurnalistului incomod. (Cristi IRIMIA)


CASETA :

Ploaie torentiala cu grindina


Vrincenii, alaturi de alti locuitori din estul tarii, au avut parte ieri de o ploaie torentiala, care a adus nu doar tunete si fulgere, ci si grindina. Fenomenul a aparut pret de citeva minute si in Focsani, la putin timp dupa ora 13.00. Focsanenii au vazut cum brusc s-au adunat norii de ploaie si cum a inceput sa tune, ca apoi ploaia sa se dezlantuie. Boabele de grindina au fost de mici dimensiuni, astfel ca n-au produs stricaciuni. Pietonii au avut parte mai mult de disconfort, caci au avut de ocolit baltoacele de pe trotuare. In doar jumatate de ora a cazut o cantitate importanta de apa, insa dupa incetarea precipitatiilor la nivelul judetului nu se raportasera pagube. Precipitatii au mai cazut si ieri dupa-amiaza, insa iarasi nu au fost de durata. Cum ploaia n-au ridicat nivelul pe riuri in mod semnificativ, Sistemul de Gospodarire a Apelor va colecta datele abia in aceasta dimineata. (C. S.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.