Local

Se schimbă regulile: Farmaciile vor fi amplasate, în Vrancea și în țară, la cel puțin 500 de metri distanță una de alta

Ionel Sclavone
8 dec 2023 8572 vizualizări

Farmaciile din localitățile vrâncene și nu numai, nu vor mai putea fi amplasate la o distanță mai mică de 500 de metri una de cealaltă. În prezent legea prevede că numărul de puncte farmaceutice înființate, într-o localitate, se stabilește în funcție de locuitori.

Un nou proiect de reglementare propune, pentru a reduce densitatea mare de farmacii din anumite zone, ca amplasarea lor să se facă la o distanță de cel puțin 500 de metri una de alta. Măsura se va aplica atât în mediul rural, cât și în cel urban.

Măsura urmărește reducerea numărului de farmacii, cel puțin în orașele mari, în anumite zone, în detrimentul altora. Astfel, în aceste condiții, patronii unităților farmaceutice vor fi obligați, indirect să acopere și alte locații în care nu există suficiente puncte.

Pe lângă criteriul demografic existent în legislația momentului și luat în calcul la înființarea unei farmacii comunitare, va fi introdus un altul nou. Acesta va impune ca „distanța minimă de amplasare a farmaciilor comunitare va fi de minimum 500 m, în aceeași localitate”.

Înființarea unei farmacii comunitare în mediul urban se face în funcție de numărul de locuitori, dovedit prin adeverință eliberată de autoritatea administrației publice locale, după cum urmează:

În Focșani, oraș reședință de județ, poate fi înființată o farmacie la 3.500 de locuitori. Odată cu noile modificări, legea va stabili și cum vor fi acestea amplasate, astfel încât să acopere în mod uniform întreaga suprafață a orașului.

În celelalte orașe, o farmacie poate fi înființată la fiecare 4.000 de locuitori.

Legea nu prevede, însă, nimic de înființarea farmaciilor în mediul rural. Drept care la comune și sate se va aplica doar prevederea care interzice ca două farmacii să funcționeze la o distanță mai mică de 500 de metri. De altfel, cel dintâi criteriu, legat de numărul de locuitori nu este foarte relevant în mediul rural, dat fiind că farmaciștii nu se îghesuie să-și deschidă puncte de lucru.

Pe de altă parte, farmaciile comunitare vor putea funcționa nu doar pe baza autorizației de funcționare emise de Ministerul Sănătății, ci și a avizului de funcționare acordat de Colegiul Farmaciștilor din România.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.