Local

În atenția cuplurilor vrâncene care nu pot avea copii: Cererile pentru ajutorul de 15.000 lei destinat procedurilor de fertilizare se depun din 1 decembrie

Ionel Sclavone
24 nov 2022 1663 vizualizări

Începând cu data de 1 decembrie, cuplurile care nu reușesc să aibă copii, dar își doresc, se vor putea înscrie în programul demarat de Ministerul Familiei. Cei interesați care îndeplinesc criteriile stabilite vor putea beneficia de 15.000 de lei pentru acoperirea tratamentelor și a procedurilor. Ziarul de Vrancea vă prezintă, în cele ce urmează criteriile de selecție, documentele solicitate și procedura de urmat.

Cuplurile vrâncene care nu pot avea copii pot accesa cei 15.000 de lei destinați procedurilor de fertilizare abia din luna decembrie. Este data prevăzută de Ministerul Familiei pentru demararea programului. În acest sens urmează să fie emis un ordin de ministru care să conțină normele de aplicare ale programului de creștere a natalității. Deși programul a fost oficializat la începutul lunii septembrie, cei responsabili cu implementarea sa au întârziat cu normele de aplicare.

De menționat că normele de aplicare, stabilesc criteriile de selecție și condițiile pentru accesarea fondurilor programului de către beneficiari, dar și de către unitățile medicale.

Conform proiectului de ordin, ce va intra în vigoare de la 1 decembrie, beneficiarii programului sunt cuplurile și femeile infertile care au fost diagnosticate cu o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV și reproducere umană asistată medical.

Prin program finanțat de stat sunt acoperite costurile pentru maximum trei proceduri pe an de care poate beneficia un solicitant, pe toată durata desfășurării programului.

Ajutorul social se va acorda sub forma de două vouchere. Un voucher va fi card, cu suma de 5.000 lei, aferent tratamentului medicamentos, iar cel de-al doilea pe hârtie, în valoare de 10.000 lei, și va acoperi costurile cu procedurile medicale specifice.

De menționat că ajutorul de stat se va acorda după principiul „primul venit, primul servit”, astfel că cei interesați trebuie să se pună la curent cu aspectele privind programul până în momentul lansării. În acest an vor fi acordate ajutoare pentru cel mult 2.500 de beneficiari. În schimb, anul viitor, cu începere de la 1 ianuarie 2023 ajutorul de stat va putea fi cerut de până la 10.000 de beneficiari.

Ce condiții trebuie să îndeplinească solicitanții

Pentru a intra în acest program și pentru a accesa ajutorul de stat, solicitanții, cupluri sau persoane singure trebuie să îndeplinească o serie de condiții.

În primul rând vârsta femeii beneficiare, care va suporta tratamentul și procedurile trebuie să fie cuprinsă între 20 și 45 de ani. În al doilea rând, cei doi membri ai cuplului (căsătoriți sau nu) ori femeia singură infertilă care va urma procedura trebuie să aibă domiciliul în România.

O altă condiție obligatorie este ca cei doi membri ai cuplului sau femeia infertilă să fie asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.

Procedurile medicale de specialitate recomandate trebuie să se desfășoare într-o unitate medicală de pe teritoriul României, afiliată programului și autorizată să desfășoare astfel de activități.

Documentele ce trebuie depuse de solicitanți

Dosarul complet va fi depus doar online la adresa cresterenatalitate@mfamilie.gov.ro și va cuprinde următoarele documente:

copii ale actelor de identitate ale solicitanților (copie semnată și certificată „conform cu originalul”, fără a fi necesară o copie legalizată de un notar);

declarație pe propria răspundere;

document medical din care să rezulte diagnosticul de infertilitate, cu indicația medicală pentru realizarea procedurii de FIV, eliberat de un medic specialist (care este angajat sau colaborator al unei unități medicale afiliate în program) în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV și reproducere umană asistată medical, emis cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului;

adeverință eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, emisă cu maxim 60 de zile înaintea depunerii dosarului sau orice alte documente conform legii, care să probeze calitatea de asigurat;

acord de prelucrare a datelor cu caracter personal.

În cazul în care dosarele depuse nu vor conține toate documentele, cei în cauză vor fi notificați și vor putea să le completeze în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la notificarea primită.

Cum decurge procedura de evaluare și selecție

Evaluarea dosarelor primite și eligibilitatea acestora va fi stabilită în termen de cel mult treizeci de zile de la depunerea documentației complete. Dacă se aprobă, contractul de acordare a voucherelor se transmite beneficiarilor în termen de cinci zile lucrătoare.Iar tot în termen de cinci zile, persoanele selectate trebuie să semneze și să transmită online contractul înapoi către Ministerul Familiei. Ulterior, în termen de șase luni de la data includerii în program, beneficiarii au obligația de a iniția procedura de fertilizare in vitro.

 Menționăm că mai multe informații și clarificări pe acest subiect pot fi obținute de pe site-ul oficial al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, www.mfamilie.gov.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.