Local

Fiecare vrâncean va putea avea un cont bancar pentru care nu va plăti comisioane

Ionel Sclavone
25 nov 2023 2502 vizualizări

Fiecare vrâncean va avea un cont bancar în care să primească salariul sau alte beneficii sociale fără să fie obligat să plătească comisioane. Reglementarea urmează să intre în vigoare în următoarea perioadă.

Comisioanele percepute de bănci, pentru anumite operațiuni financiare, îi determină pe mulți vrânceni să fie reticienți cu privire la deschiderea unui cont în care să-și primească drepturile. Tarifele percepute de bănci sunt destul de mari, mai ales pentru cei care își drămuiesc fiecare bănuț, de la o lună la alta.

Inițiativa legislativă ce urmează să intre în vigoare permite fiecărui cetățean să aibă garantat un cont fără comisioane financiare. În acest cont el își va primi salariul sau alte beneficii sociale, fără să fie obligat să achite comision. De principiu, deschiderea și administrarea contului, precum și retragerea de numerar de la bancomat, printre altele, vor fi lipsite de comisioane.

Inițiatorii noilor reglementări vor să contribuie la îmbunătățirea relațiilor cetățenilor cu statul, în sensul optimizării transferurilor financiare. Odată ce vor avea la dispoziție această facilitate, se speră că oamenii vor accepta să-și primească indemnizațiile sociale sau să plătească taxele și impozitele direct din cont.

Deschiderea și administrarea contului, retragerea de numerar, interogarea soldului la bancomat, plățile online și închiderea contului de bază, utilizat de cetățeni în relație cu statul, vor fi lipsite de comisioane. Serviciile amintite vor fi asigurate pentru încasarea lunară în contul bancar a veniturilor de natură salarială plătite de angajator, a pensiilor, indemnizațiilor și alocațiilor de asistență socială.

Vor fi comisionate, se precizează clar în lege, plățile cu cardul pentru jocurile de noroc.

De asemenea, legea prevede că plata salariilor în numerar nu va fi interzisă. În schimb, comercianții vor fi obligați să accepte cel puțin o modalitate de plată fără numerar.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.