Local

Facilități pentru agenții de poliție din Vrancea care vor să devină ofițeri. Legea urmează să intre în vigoare

Ionel Sclavone
2 nov 2022 2510 vizualizări

Agenții de poliție care urmează studii de master pentru a deveni ofițeri, vor fi scoși de la locul de muncă și vor fi plătiți. În plus, raportul de serviciu nu se va putea modifica în cazul lor, vreme de cinci ani, Măsura este prevăzută într-un act normativ adoptat de guvern ce reglementează desfășurarea cursurilor și încadrarea absolvenților unui program de master.

Legea permite agenților de poliție să promoveze la nivelul de ofițer chiar dacă au urmat un program de master organizat în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Programele de master reprezintă o alternativă la studiile universitare de licență pentru formarea ofițerilor de poliție, introdusă anul trecut, prin OUG 76/2021. Pot urma astfel de programe de master în cadrul Academiei de Poliție acei polițiști care dețin deja o licență într-o specializare necesară Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

„Programele de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție organizate în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» a Ministerului Afacerilor Interne sunt destinate candidaților care dețin o licență în specializări universitare necesare structurilor Ministerului Afacerilor Interne”, stabilește Legea 360/2002.

În plus, față de aceste prevederi, guvernul a reglementat detaliile privind desfășurarea cursurilor și încadrarea absolvenților unui astfel de program de master. Mai exact, noul act normativ introduce o dispoziție potrivit căreia agenții de poliție care au promovat concursul de admitere la programul de master profesional au dreptul să frecventeze cursurile acestuia cu scoatere de la locul de muncă. În cazul în care optează pentru o astfel de situație, polițiștilor li se acordă solda ori salariul de funcție de care au beneficiat la data începerii cursurilor.

Noua reglementare stabilește modalitatea de acordare a gradului profesional și numire în funcție la absolvirea programului de master profesional. Regulile prevăzute sunt aceleași aplicabile agentului de poliție care trece în corpul ofițerilor de poliție şi absolventului cu diplomă de licenţă al unui program de studii organizat la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

În plus, odată numit într-un post, în cadrul unei unități, după acordarea gradului profesional, noul ofițer de poliție nu poate fi mutat cel puțin cinci ani. Prin excepție, modificarea raporturilor de serviciu se va putea face în cadrul aceleiași unități sau în situația în care intervine reorganizarea unității.

Pe de altă parte, agenții admiși la programul de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție, care beneficiază de salariu sau soldă pe perioada studiilor, vor fi obligați să restutie sumele primite în cazul în care nu respectă condiţiile angajamentelor încheiate sau refuză încheierea unui nou angajament.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.