Ultima oră

Delegaţii din opt ţări sunt invitate la Zilele Focşanilor

Iulia Crețu
26 mai 2014 1731 vizualizări
Sărbătoarea oraşului se va desfăşura în perioada 4-6 iulie şi ar putea costa municipalitatea aproape două miliarde lei vechi

Consilierilor municipali li se cere acordul pentru alocarea sumei de 170.000 lei în vederea organizării activităţilor destinate “Zilelor Municipiului Focşani”, în perioada 4-6 iulie. Proiectul va fi discutat şi votat în şedinţa ordinară a Legislativului de joi. În cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Focşaniului se va organiza Simpozionul Focşani-Istorie şi tradiţie, care va include o lansare de carte, şi pentru care se propune alocarea sumei de 10.000 lei, Festivalul Internaţional de Folclor “Plaiurile Mioriţei” ediţia a II-a, la care vor veni 150 de participanţi şi pentru care se pun de-o parte 110.000 lei, dar şi manifestări sportive cu premii de 10.000 lei.

De asemenea, de zilele oraşului se va organiza şi Campionatul naţional de îndemanare auto, ediţia a III-a, pentru care se vor aloca 10.000 lei. La manifestări sunt aşteptate delegaţii străine din nu mai puţin de opt ţări (Franţa, Germania, Italia, Germania, Turcia, Republica Moldova, Armenia şi Olanda), iar pentru cazarea invitaţilor se va cheltui suma de 20.000 lei. Pentru anunţarea manifestărilor dedicate Focşaniului se propune alocarea a 10.000 lei, din care jumătate din sumă se va duce pentru publicarea unei broşuri-album de promovare a Oraşului Unirii. Suma totală destinată sărbătorii oraşului este astfel de 170.000 lei, adică 1,7 miliarde lei vechi. “6 iulie este declarată, prin Hotărare a Consiliului Local, ca Ziua Municipiului Focşani, în 6 iulie 1862 Cuza semnand actul de unire a celor două localităţi Focşani Munteni şi Focşani Moldoveni”, după cum se arată în raportul ce însoţeşte proiectul de hotărare. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.