Ultima oră

(Update) Neînțelegeri între enoriași și preotul satului la Ciorăști, pe subiectul noilor reguli stabilite pentru slujbele de înmormântare

Ziarul de Vrancea
31 ian 2018 7056 vizualizări

Deși a fost invitat marți, 30 Ianuarie 2018, la ședința Consiliului Local al comunei Ciorăști  ”pentru o discuție civilizata, pentru o discuție care să îndrepte lucrurile pe făgașul lor normal și pentru a nu mai amplifica nemulțumirea oamenilor din comună care și așa au destule probleme de viață, părintele Valeriu Marin, paroh al Bisericii ortodoxe cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” din Ciorăști, nu a catadicsit să onoreze invitația primită”- precizează enoriașul Pahon Stefan pe contul său de facebook 

31.01.2018-ora 16,50-Divergențele par a se fi rezolvat! Slujbele de înmormântare de la Ciorăști se vor ține în biserică, așa cum au cerut enoriașii. Nu în capelă cum modificase regulile în ultima vreme părintele Valeriu Marin, paroh al Bisericii ortodoxe cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” din Ciorăști. Anunță această evoluție de ultimă oră a situației de la Ciorăști același enoriaș Pahon Stefan pe contul de facebook: ”In timp ce unii binevoitori au inceput sa se documenteze cu privire la rolul si destinatia unei capele, ca apoi sa ne invete si pe noi, parintele Valeriu Marin, mangaiat de Duhul Sfant, a hotarat ca lucrurile sa fie indreptate aici la Ciorasti cu privire la locul unde se vor desfasura de azi inainte slujbele de inmormantare. Au inteles pana si unele dintre credincioasele din sat, care descoperisera in capela cea mai frumoasa bomboana de pe coliva ca daca, atunci cand isi vor da obstescul sfarsit, parintele nu le va oficia slujba de inmormantare cu fata catre altar vegheate de icoana mantuitorului nostru Iisus Hristos, nu mai au nici o sansa sa ajunga in Rai. Acum, ca spiritele s-au mai temperat, nu ne mai ramane decat sa meditam indelung asupra a ceea ce insemnam noi muritorii pe acest pamant. Este meritul parintelui ca, la final, dupa ce si-a ascultat intreaga pacatoasa oaste a avut taria sa ia o decizie inteleapta in conformitate cu traditia bisericii noastre stramosesti. Asadar, asa cum s-a procedat de secole, slujbele de inmormantare pentru enoriasii din parohia slujita de parintele Valeriu Marin se vor desfasura in sfanta biserica a satului. Sigur ca pentru unele oi ratacite aceasta stire pote fi o deziluzie dar, Legea 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane si serviciile funerare ofera si alte solutii de viitor pentru persoanele hotarate sa nu fie inmormantate potrivit canoanelor BOR.

NOTA. Informatia de mai sus mi-a parvenit in cursul acestei dimineti in urma unui dialog telefonic pe care l-am purtat cu mai tanarul fecior al parintelui, Ionut Marin. Doamne ajuta !...”

Știrea inițială -31.01.2018-ora 01,14:Citiți în continuare amănunte despre acest subiect, postate de enoriașul Pahon Stefanlocuitor al comunei Ciorăști, pe contul său de facebook:

”Marti, 30 ianuarie 2018, incepand cu orele 13.00, Consiliul Local al comunei Ciorasti a fost convocat in sedinta ordinara avand pe ordinea de zi nu mai putin de noua puncte care au vizat o problematica diversa privind buna functionare a activitatii autoritatii locale si imbunatatirea vietii locuitorilor comunei cum ar fi acordarea unor gratuitati si facilitate pentru transportul public local, aprobarea Planului de actiuni si lucrari de interes local pentru acest an precum si a proiectului de hotarare privind aprobarea Contului de executie al bugetului local al comunei Ciorasti, pe anul 2017 , etc. La ultimul punct al ordinei de zi, domnul primar Nicolae Braicau a facut o scurta prezentare a unei situatii atipice cu care comuna nu s-a mai confruntat pana acum si care daca nu va fi solutionata la timp este foarte posibil sa starneasca nemultumirea locuitorilor comunei cu consecinte imprevizibile. Este vorba despre o decizie a parintelui Valeriu Marin, paroh al Bisericii ortodoxe cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” din Ciorasti, ca slujbele de inmormantare pentru persoanele decedate, pentru ca miros urat, sa nu se mai faca potrivit datinei, cutumelor si canoanelor BOR in biserica ci in capela din incinta bisericii, care a fost sfintita in ultimul trimestru al anului trecut si unde, spre nemultumirea rudelor care au trecut prin astfel de moment grele si dificile, dar si a enoriasilor din parohie, au fost tinute déjà trei slujbe de inmormantare in capela respectiva care nu dispune decat de un spatiu stramtorat si care nu se poate substitui bisericii. Astazi parintele a fost invitat sa participe la sedinta de consiliu pentru o discutie civilizata, pentru o discutie care sa indrepte lucrurile pe fagasul lor normal si pentru a nu mai amplifica nemultumirea oamenilor din comuna care si asa au destule probleme de viata dar parintele nu a catadicsit sa onoreze invitatia primita motivand, intr-o discutie particulara pe care a purtat-o in cursul diminetii zilei de ieri, ca astazi se va afla cu “treburi duhovnicesti” tocmai la Ramnic. Partea proasta este ca astazi , in jurul orei 12.45, cu cincisprezece minute inainte de inceperea sedintei de consiliu, parintele a fost vazut de cativa dintre consilierii care se indreptau catre locul unde urma a se desfasura sedinta chiar in curtea bisericii. Asadar trageti si dumneavoastra concluziile necesare in legatura cu modul neserios in care duhovnicul acestei comunitati, care este chemat sa slujeasca in numele Domnului, intelege sa-i respecte pe enoriasii din parohia unde temporar i-au fost incredintate fraiele acesteia. Daca ar fi participat la sedinta de consiliu preotul satului ar fi aflat ca nu i se cere prea mult decat sa-i respecte pe oamenii care ii sunt credinciosi bisericii unde slujeste si ca i se cere sa revina la datina si cutuma. Ca i se mai cere sa li se spuna ce se intampla cu banii lor care le sunt ceruti an de an (primind sau nu chitanta), ca vor ca biserica lor sa arate precum Gradina Edenului si nu ca o gara parasita care se degradeaza pe zi ce trece pentru ca a fost ridicata cu efortul mosilor si stramosilor lor, pentru ca nu se vede nici o schimbare de ani buni desi oamenii tot platesc, si platesc, si platesc.

Bani pentru taxa anuala, bani pentru pictarea capelei, bani pentru mucul lumanarii care se incapataneaza sa le arate oamenilor calea spre lumina si adevar. Care adevar , daca stam stramb si judecam drept, nu prea va convine parinte paroh Valeriu Marin. Cum sa acceptati dumneavoastra sa respectati prevederile art.21, aln(4) din Legea nr.102/2014 unde este scris, negrul pe alb, ca “Serviciul religios oficiat de reprezentantii cultelor cu ocazia inmormantarii nu se considera prestare de servicii funerare, potrivit prevederilor alin.(1)” si sa nu ii luati bietului credincios pentru cantarea dumneavoastra de cateva zeci de minute 350-400 lei ?... Dar cine ar indrazni sa va intrebe de asa ceva fara sa fie afurisit ?... Doamne fereste ca cineva sa indrazneasca asa ceva !... Si ati mai fi aflat inca multe, foarte multe lucruri daca ati fi fost prezent la sedinta de consiliu de astazi unde, cu maturitate si buna intelegere, s-ar fi putut armoniza lucrurile. Dar dumneavoastra parinte ati decis sa-i sfidati pe oamenii alesi ai comunitatii si sa faceti “o eschiva” de la obligatiile cetatenesti care va revin, asa cum ati facut-o si la intalnirea cu domnul primar cand ati fost intrebat cum veti proceda, unde veti tine slujba de inmormantare daca maine ati fi pus in fata unei astfel de situatii la care intrebare ati raspuns ca va veti permite sa faceti o eschiva si veti numi un alt preot care sa faca slujba acolo unde va vrea el si va cadea la buna intelegere cu familia decedatului. Hmmm, buna intelegere !... Din pacate, in aceasta dimineata, a murit o persoana din Satu Nou (Dumitru Toader, zis Cocos) si suntem tare curiosi sa va vedem “eschiva” parinte, pentru ca sa o putem filma si trimite imaginile cu fenta la care ganditi si catre inaltele fete duhovnicesti din BOR ca poate inca nu au auzit de dumneavoastra. Dupa cum vom proceda sa le aratam si un set de fotografii cu sfanta noastra biserica din Ciorasti care parca ar trebui sa arate cu totul altfel si nu asa cum arata in fotografiile de mai jos. Dumnezeu sa va indrepte parinte si sa va dea gandul cel bun (fara eschive) !...”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.