VIDEO | Studenta Simona Delegeanu, 23 de ani din Focșani ”are toate calitățile unui superstar”
Acesta este verdictul pe care l-au dat jurații ediției, de sâmbătă, 18 septembrie 2021, al show-ului muzical, ”Superstar România” difuzat de postul de televiziune Pro TV, după ce au vizionat prestația tinerei Simona Delegeanu de 23 de ani din Focșani.
Conform informațiilor postate pe contul său de facebook, Simona Elena Delegeanu a absolvit Școala Generală ”Ștefan cel Mare” și Colegiul Național ”Al I Cuza” din Focșani.Actualmente focșăneanca, Simona Elena Delegeanu locuiește în București, unde este studentă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția Germană-Rusă a Universității din capitala României.
VIDEO:SuperStar Romania
Simona Delegeanu are 23 de ani și vine din Focșani. Tânăra studiază în București și lucrează într-o librărie. Simona a învățat singură să cânte la chitară și are o voce foarte frumoasă.De asta s-au convins și jurații SuperStar când i-au ascultat prestația. Ea a ales melodia „Până când nu te iubeam” a Mariei Tănase și a creat un moment spectaculos.
„Eu, în minutele care au trecut, m-am îndrăgostit încă un pic de România, datorită ție. Mulțumesc frumos!”, a spus Carla’s Dreams
„Ai cântat foarte frumos, Simona, și ai reușit să transmiți ce ai cântat. Felicitări, se vede că o faci cu foarte mare dragoste”, a comentat Raluka.
Show-ului muzical ”Superstar România” a debuttat în grila de toamnă 2021 a Pro TV-ului . Show-ul muzical se difuzează de două ori pe săptămână: vineri și sâmbătă
Prima ediţie a a avut loc vineri, 10 septembrie, de la ora 20:30. Sâmbătă, emisiunea se difuzează mai devreme, de la 20:00.Ediția din 18 septembrie la care a participat studenta Simona Delegeanu 23 de ani din Focșani a fost cea de a IV-a
Juraţii Superstar sunt Marius Moga, Smiley, Raluka şi Carla's Dreams.
Formatul Superstar România
La începutul lunii iunie, Pro TV a oferit câteva detalii despre formatul show-ului.
În primă fază, cea a preselecţiilor, juraţii competiţiei testează concurenţii şi cei care reuşesc să îi impresioneze merg mai departe.
Vor mai urma două etape ale competiţei până ce concurenţii vor ajunge în etapele live.
De asemenea, Pro TV anunţase că semifinalele SuperStar s-au filmat la Arenele Romane, în luna august.
Context. Pro TV a anunţat, în luna februarie, că a cumpărat licenţa internaţională pentru această emisiune.
SuperStar va fi, practic, ediţia românească a formatului internaţional Idol. Show-ul a fost lansat în Marea Britanie, în 2001, şi de atunci a fost adaptat în peste 55 de ţări. A fost, printre altele, pe televiziuni şi în Germania, Statele Unite ale Americii, Olanda, Franţa sau China.
The Idols a fost în urmă cu câţiva ani şi în "grădina" Antena 1. Postul Intact a luat licenţa, însă nu a apucat să producă show-ul de televiziune. În iunie 2011, Antena 1 anunţa că a achiziţionat licenţa show-ului Idols.