ZdV TV

VIDEO | Interviu cu dr. Janina Lazăr, medic epidemiolog la DSP Vrancea

Ziarul de Vrancea
18 apr 2020 20140 vizualizări

Medicul epidemiolog dr Janina Lazăr conduce echipa de la DSP Vrancea care gestionează în aceste zile situațiile care apar și sunt legate de epidemia cu noul coronavirus în județul nostru. La nivelul instituției (DSP Vrancea) s-a creat încă din luna februarie 2020 un centru de permanență. Dr. Janina Lazăr este medicul epidemiolog care coordonează acțiunile de împiedicare a răspândirii virusului COVID 19 la nivelul județului Vrancea. În cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea există o echipă formată din 20 de persoane care încearcă să gestioneze situația cât mai eficient.

VIDEO:vrancea atlastv

Reporter: Bună seara, stimați telespectatori! Vedeți că zâmbesc pentru că hai să spun vorba aia românească: „nu e dracu' așa de negru” cum s-ar spune. Sunt din nou la DSP Vrancea, unde din nou doamna doctor Janina Lazăr, medic epidemiolog. A fost din nou amabilă să stea un pic de vorbă, să discutăm despre ce se întâmplă astăzi.

Sigur că nu e plăcut, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul unor oameni ca doamna doctor și ca alți medici și cadre sanitare care se chinuie să ieșim din impas, eu cred că o să ieșim așa cum trebuie și așteptăm fără măștile astea urâte pe stradă, ne oprim, mergem și bem cafele.

Bună seara, doamna doctor! Noi ne-am văzut acum o lună, mi se pare. Era începutul pandemiei.  Ei, în ultimul timp, văd că s-a spus că Focsani e numărul unu în ceea ce privește... deși eu nu prea văd așa ceva.

Văd că oamenii sunt vii, oamenii sunt relaxați. Și eu am venit foarte relaxată, v-am găsit relaxată. Haideți, explicați-ne un pic despre ce este vorba. Ce s-a întâmplat în ultima lună?

Medicul epidemiolog Janina Lazăr: În ultima lună, ne-am confruntat cu un val de îmbolnăviri în rândul personalului medical. Și încercăm să combatem răspândirea.

Bineînțeles că perioada de incubație a infecției cu coronavirus este foarte mare. Vorbim despre două săptămâni în care sunt persoane total asimptomatice și care pot să fie contagioase.

Reporter: Dacă îmi permiteți, aceste persoane total asimptomatice pot să treacă prin boala asta neobservat? Și ele niciodată n-o să aibă niciun fel de simptom, niciun fel de boală?

Medicul epidemiolog Janina Lazăr: Da, l-au purtat, l-au dat cuiva care a devenit simptomatic fără să știm, fără să identificăm sursa infecției.

Reporter: Dar medicii, asistentele, personalul medical care s-a infectat, din ce cauză a făcut-o? E adevărat că n-au avut cele necesare la timp? Măști, mănuși, combinezoane, etc.?

Medicul epidemiolog Janina Lazăr: Personalul medical a declarat că nu au primit suficient material de protecție, dar noi am mai identificat în urma anchetelor și o relaxare la locul de muncă în relația cu colegii, ceea ce înseamnă că nu au purtat echipamentul de protecție în forma în care le-a fost recomandată.

Reporter: Deci au și ei o vină. Haideți să discutăm cu cărțile pe față, cum îmi place mie să o fac și am în dumneavoastră un aliat.

Medicul epidemiolog Janina Lazăr: Cu toții purtăm o vină. Nu suntem vinovați că nu noi am declanșat pandemia, dar o luăm ca atare și trebuie să gestionăm cum vine. Nu ne este nici unuia dintre noi ușor. Cu toții avem temerea că ducem familiei. În familie avem părinți cu boli cronice, cu diverse comorbidități, avem bunici care sunt cu o vârstă, cu specificul vârstei. Avem copii, care de asemenea sunt un segment din populație foarte important și drag nouă tuturor.

Și suntem noi, cei care trebuie să ne desfășurăm activitatea. Și dacă noi ne îmbolnăvim, cine ne tratează și ne tratează populația?

Reporter: Este mare problemă aici. Mă uit și eu pe la televiziunile centrale și sunt oameni care nu mai rezistă psihic, fizic. Mă refer la medici, mă refer la asistente...

Medicul epidemiolog Janina Lazăr: Nu ai cum să reziști. Din data de 24 februarie, este un vârtej. Ești prins într-o furtună din care nu poți să ieși. Trebuie doar să faci față și să mergi mai departe și să găsești soluții punctuale de la zi la zi. Ce a fost ieri nu este astăzi, ce a fost acum o săptămână nu este săptămâna asta.

Noi trebuie să ne adaptăm din mers situațiilor să găsim soluții viabile și în beneficiul cetățenilor. Noi tot ceea ce facem medici, asistenți, polițiști, jandarmi, toți suntem și ne oferim cunoștința și disponibilitatea în folosul populației. Noi suntem cu toții o echipă! Noi, medicii, nu putem să funcționăm de unii singuri. Agenții de poliție nu pot să funcționeze de unii singuri, jandarmii nu pot să funcționeze de unii singuri și restul prefectul, autoritățile publice locale, cu toții formăm o echipă și cu toții ducem lupta asta în situația pandemiei create de SARS-CoV-2.

Reporter: Oare lumea este conștientă? Mă refer la toți și la cei pe care i-ați pomenit dumneavoastră și la oamenii de pe stradă. Și am văzut, doamna doctor, o scenă groaznică la o alimentară, sau cum se cheamă, supermarket. Niște persoane au scotocit cu mâinile fără mănuși într-o ghenă. Am văzut cu ochii mei. După care, fără să se spele pe mâini, au intrat în supermarketul respectiv, s-au dus și au cumpărat. Au luat cafea, au apăsat pe butonul ăla de la cafea. Vedeți sunt lucruri pe care... Dar pe mine mă intrigă.     

Medicul epidemiolog Janina Lazăr: Sunt activități cotidiene, cărora nu le dăm importanță și care pot să constituie un risc pentru noi toți.

Reporter: Doamna doctor, le-am spus eu. Măi fetelor! Nu ne interesează, mi-au răspuns! Dar ne interesează pe noi! Problema este ce le-am spus eu și ce mi-au răspuns! Problema este de ce au fost primite în acel supermarket, nu contează care. Asta este problema!

Medicul epidemiolog Janina Lazăr:  Noi nu putem, nici supermarketurile și nimeni nu poate să oprească circulația cetățeanului. El, cetățeanul, are drepturi.

Reporter: Dar din moment ce eu am anunțat că femeile astea veneau cu mâinile din gunoi, dați-le dezinfectant, dați-le să se spele pe mâini!

Medicul epidemiolog Janina Lazăr:  Asta pentru că populația este foarte relaxată și consideră că este o infecție ca oricare alta, că nu îi poate atinge.

Reporter: Și nu este o infecție ca oricare alta?

Medicul epidemiolog Janina Lazăr:  Nu este o infecție ca oricare alta. S-a și demonstrat, cu numărul mare de îmbolnăviri care apare zilnic, cu numărul de decese pe care îl generează. Pe toate posturile de televiziune suntem dați ca oaia neagră a țării.

Reporter: Haideți să ne oprim un pic în Vrancea noastră cea pitorească. Ce se întâmplă aici? Chiar suntem așa, focarul principal de infecție al României?

Medicul epidemiolog Janina Lazăr: Nu suntem diferiți față de celelalte județe. Aceeași situație este în toate județele. Aceeași situație este cu lipsa de personal, cu personal calificat puțin. Ce să faci la o populație de 300.000 de locuitori cât are Vrancea cu doi medici epidemiologi pe DSP? În spitale mai avem încă patru medici, dintre care doi medici erau până luni în spitalul militar. Suntem foarte puțini comparativ cu medicii de familie, comparativ cu ceilalți colegi medici. Și în celelalte specializări sunt în număr insuficient, dar tot sunt mai mulți decât noi. Asta denotă clar o lipsă de gândire preventivă din partea noastră, a tuturor.

Reporter: Dar e adevărat că în ultima perioadă au murit mulți oameni aici, la noi, în Vrancea, în urma contaminării? Aveți o statistică?

Medicul epidemiolog Janina Lazăr: Avem o statistică, o furnizăm zilnic Centrului Național de Supraveghere a Bolilor Transmisibile. De acolo pleacă mai departe către Ministerul Sănătății, care preia înformația și o dă către autoritățile publice locale sau prefecturilor. Da, avem, dar sunt informații pe care eu nu pot să le comunic pentru că există un flux informațional și o voce unică, care comunică astfel de informații. Avem număr de îmbolnăviri, dar trebuie să ne așteptăm la lucrul ăsta.

De acum există transmitere, clar, intracomunitară și nu știm cu cine stăm de vorbă și dacă este sau nu contagios. Și de altfel, nici nu știm cum răspundem noi ca organism în fața infecției. Este o luptă grea, este o luptă pe care numai noi din interior o știm, pe care cei din exterior nu au cum să o înțeleagă. Noi nici nu ne așteptăm să ne înțeleagă pentru că cine poate să înțeleagă activitatea noastră de prevenție este tot un coleg de-al nostru, deci tot cei care se confruntă cu aceleași probleme cu care ne confruntăm noi. Eu nu am pretenția să ne înțeleagă cineva, dar am pretenția să nu vorbească rău de munca noastră, a tuturor.

Reporter: Dar s-a întâmplat lucrul ăsta, să vorbească cineva de rău despre munca dumneavoastră?

Medicul epidemiolog Janina Lazăr: Da, au fost formulate tot felul de acuzații că nu ne-am făcut treaba suficient. Eu zic că ne-am făcut treaba mai mult decât suficient în condițiile date. Dar nu e niciun fel de problemă că orice calomnie, orice imagine creată care ne-a depreciat în lumina cetățenilor vrânceni va fi sancționată în instanță, pentru că nu poate fi lăsată așa. Pe mine lumea mă știe de om corect, de profesionist. Sunt speaker în conferință, fac metodologii de lucru, fac metodologii pe care le aplică prin ordin de prefect la nivel județean. Am o imagine în fața colegilor mei medici și nu permit să o terfelească nimeni.

Reporter: Dar ați primit dumneavoastră personal niște afronturi din partea unora?

Medicul epidemiolog Janina Lazăr: Au fost niște acuzații.

Reporter: Vedeți, doamna doctor, eu nu pot să înțeleg atitudinea noastră a tuturor în această această situație.

Medicul epidemiolog Janina Lazăr: Eu respect gândirea fiecăruia. Respect dar în anumite situații când tuturor ne este greu, e bine să ne limităm afirmațiile.

Având în vedere că suntem la emisiune, aș fi vrut să le arăt cetățenilor vrânceni cum să poarte corect o mască.

În primul rând, vreau să spun că masca este de unică folosință, nu se spală, nu se calcă, nu se sterilizează la razele ultraviolete, cum am auzit, și nu se refolosește. Este recomandat să o folosim o perioadă de maxim 3-4 ore, dar dacă se umezește, ea nu mai este eficientă, favorizează transmiterea germenilor și atunci este recomandat să o aruncăm. Masca purtată se agață cu elastice după ureche, se mulează partea superioară pe forma nasului, se acoperă bărbia, astfel încât să avem acoperit integral nasul și gura.

Masca aceasta chirurgicală simplă vă protejează pe dumneavoastră, pe ceilalți, de mine dacă sunt bolnavă și contagioasă. Masca în partea din față nu se atinge cu mâna. Dacă am atins masca pe partea din față cu mâna, trebuie să ne spălăm pe mâinin. Când se aruncă masca, după ce a fost utilizată, se apucă de elastice fără să atingem partea din față și se aruncă la coșul de gunoi. După care ne spălăm pe mâini. Sunt mai multe tipuri de măști, am adus aici mai multe modele pentru că fiecare dintre noi găsim mai multe modele pe piață.

Masca simplă chirurgicală, despre care am spus că o să se poartă cu partea colorată în exterior și care îi protejează pe ceilalți de noi, cei care suntem bolnavi, și celelalte tipuri de măști care sunt cu tipuri de filtru.

Acestea sunt mai groase sunt de tip FFP2. Le găsim la farmacii. Asta este o mască cu filtru FFP3, mai groasă, reține particule mai mici. Același principiu este și la masca aceasta. Se vede clar că masca cu filtru este mai groasă, este dintr-un alt tip de material. Masca aceasta oferă o etanșare a căilor respiratorii și a gurii și ne protejează pe noi de persoanele bolnave.

În schimb, nu-i protejează pe cei de lângă noi dacă noi suntem bolnavi. Deci dacă suntem simptomatici, purtăm mască chirurgicală simplă, dacă suntem sănătoși și vrem să ne protejăm de ceilalți, recomandarea este să purtăm o astfel de mască cu filtru.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.