ZdV TV

Sfânta Treime Fântâna iubirii, dăruire de sine

Ziarul de Vrancea
27 mai 2018 1362 vizualizări

Biserica Romano-Catolică a sărbătorit Sfânta Treime, duminică, 27 mai 2018. La catedrala sf. Iosif,din București la liturghia de la 12.15, a fost multă lume, ca de obicei. Celor prezenți am încercat să le spun că avem multe imagini ale Sfintei Treimi în noi prin care putem înțelege unitatea de natură în Dumnezeu și diversitatea Persoanelor. De exemplu, sf. Augustin vorbea despre 33 de amprente ale Sfintei Treimi in omul nostru interior. Una dintre ele prezintă unitatea cunoașterii în diversitatea facultăților prin care se exercită: memoria, intelectul și voința. Am subliniat o direcție de aplicare în viața concretă a credinței în Sfânta Treime: să căutăm chipul celuilalt în, cu și pentru celălalt. Detalii în predica de mai jos.

 

Sursa:Wilhelm Danca-canalul de  youtube 

VIDEO preluat de pe canalul youtube ​Wilhelm Danca

”Dragi prieteni,

În ciuda faptului că azi,(n.r duminică) 27 mai 2018, în București se simțea un aer de vacanță, din pricina Rusaliilor ortodoxe, și la amiază era destul de cald, chiar zăpușeală, la catedrala romano-catolică „Sf. Iosif” s-a sărbătorit Sfânta Treime. La liturghia de la 12.15 au participat numeroși credincioși. Cei care au fost prezenți în biserică au aflat că sărbătoarea Sfintei Treimi a fost introdusă în Biserica Catolică în 1334 de papa Ioan al XXII-lea. Scopul principal al introducerii acestei sărbători era, și este în continuare, să le aducă aminte celor credincioși să-i mulțumească lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pentru că tot ceea ce sunt, ca oameni și creștini, se datorează lucrării persoanelor Sfintei Treimi. Acest adevăr de credință ni-l amintim ori de câte ori ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci și spunem cu voce tare sau în gând: „În numele Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!”. Semnul Sfintei Cruci este semnătura de autor a Sfintei Treimi pe ființa noastră umană și creștină. Într-adevăr, Dumnezeu Tatăl ne-a creat, Dumnezeu Fiul ne-a răscumpărat, Dumnezeu Duhul Sfânt ne-a sfințit și ne-a dăruit viața cea nouă. Toate persoanele Treimii săvârșesc lucrarea lor specifică din iubire, trăind una în, cu și pentru alta. Dumnezeu Tatăl este iubire, Dumnezeu Fiul este iubire, Dumnezeu Duhul Sfânt este iubire. Dar Tatăl este iubirea ce se dăruiește, Fiul, iubirea primită, Sfântul Duh, legătura de iubire dintre Tatăl și Fiul. Găsim în Dumnezeu cel de-o singură ființă trei forme de iubire care nu se confundă între ele. Ele sunt distincte, dar unite prin natura lor comună, care este Ființa în relație, Iubirea. Toate acestea le știm de la Isus din Nazaret.

Azi, din păcate, trăim vremuri marcate de un pronunțat accent nominalist, adică vorbelor noastre nu le mai corespund realități concrete, materiale sau spirituale. Multe dintre cuvintele pe care le folosim sunt goale de conținut, cum spunea Umberto Eco în romanul „Numele trandafirului”, iar noi le dăm semnificația pe care ne punem de acord să le-o dăm. De aceea, nu mai putem vorbi despre un adevăr universal sau absolut, pentru că nu mai există legătură între cuvinte și realitate. Adevărul este rezultatul consensului sau al compromisului. În acest context plin de forme fără fond, Sfânta Treime ne învață să căutăm și să respectăm adevărul aproapelui în calitatea lui de aproape, chipul celuilalt ca fiind celălalt, nu chipul nostru în celălalt. Vom constata că aproapele, celălalt este o ființă în relație, care dorește să fie iubit și să iubească, adică și această ființă poartă amprenta Sfintei Treimi.

După liturghia de la 12.15 am botezat doi copii, pe Vladimir și Petru-Amza, iar ceva mai târziu i-am cununat pe Filon și Paula. A fost o zi minunată pentru toți ce au fost la biserică, azi, în sărbătoarea Sfintei Treimi, dar mai ales pentru părinții lui Vladimir și ai lui Petru-Amza, precum și pentru părinții lui Filon și Paula. Domnul Cristos să-i binecuvânteze cu harul de a trăi mereu în prezența și în iubirea Sfintei Treimi!”-Wilhelm Danca-contul de facebook

Puteți viziona și  ascultați predica de duminică 27.05.2018 accesând VIDEO postat în partea de sus acestui articol 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.