ZdV TV

(Update) Festivalul Coral Internațional Pastorala, Focșani, 7-9 iulie 2017

Alexandra TĂTARU
10 iul 2017 1778 vizualizări

Festivalul a avut loc cu prilejul Zilelelor Municipiului Focșani, în perioada 7-9 iulie 2017. Timp de 3 zile, cele opt corale participante din țară si străinatate au oferit recitaluri de muzica corală romantică, religioasă, patriotică, renascentistă etc. la statuia lui Mihai Eminescu, la Mausoleul Mărășești și pe scena Teatrului Municipal Focșani. Organizatori: Ateneul Popular Focșani, Ansamblul Corla Pastorala, Primaria si Consiliul Local Focsani. Initiator, prof. dr. Dumitru Săndulachi

 

 

Regal de muzică corală de Zilele Municipiului Focșani

În agenda Zilelor Municipiului Focșani din perioada 6-9 iulie a fost inclus și Festivalul Coral Internațional Pastorala, ajuns la cea de-a XVII-a ediție. Formații corale din țară și străinătate au oferit, timp de trei zile, un adevărat regal de muzică corală.

Organizat de Formația Corală ”Pastorala” din Focșani, înființată și coordonată de prof.dr. Dumitru Săndulachi, cu sprijinul municipalității, festivalul are deja o tradiție de 17 ani. Anual, numeroase ansambluri corale recunoscute pe plan național și internațional vin să cânte și să încânte auzul focșănenilor și iubitorilor muzicii de gen. Ediția de anul acesta s-a desfășurat în perioada 7-9 iulie şi a cuprins un program deosebit de complex. Opt formații corale din Cluj, Alba, Brăila, Buzău, București, Focșani, Vulturu-Vrancea și Toulouse- Franța au oferit adevărate recitaluri de muzică corală. Invitații de onoare care au răspuns invitației organizatorilor au fost renumiți compozitori, muzicologi și dirijori reprezentând vestite ansambluri corale din România. De amintit Constantin Arvinte, renumit folclorist român, Dan Mihai Goia, fost membru al Corului Național de Cameră ”Madrigal” și dirijorul Corului Academic Radio, Ion Oarcea, renumit muzicolog, membru fondator al Asociației Naționale a Corurilor din România, Ion Pelearcă, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Alexandru Bădulescu, cel care a înființat Muzeul Memorial ”Paul Constantinescu” din Ploiești și, nu în ultimul rând, o inimoasă dirijoare a unui cor de copii din Ilișești, Suceava, care peste tot pe unde merge promovează în stil propriu muzica de gen.

Recitaluri tematice și concerte individuale la scenă deschisă

Agenda ediției de anul acesta a fost una deosebit de complexă. Festivalul Coral Internațional Pastorala a fost deschis de profesorul Dumitru Săndulachi în Piața Teatrului, în jurul statuii poetului Mihai Eminescu și a adresat salutul oficial participanților și invitaților de onoare. Recitaluri pe versuri eminesciene au fost susținute de corurile din Focșani, Cluj, Cîmpeni și Franța, iar la final, corul reunit a cântat două cântece de referință pentru spațiul local și european, respectiv Hora Unirii și Imnul Europei. Ziua a doua a debutat cu o deplasare la Mausoleul din Mărășești unde coriștii au fost întâmpinați de viceprimarul orașului, Cătălin Arghire și, alături de acesta, au susținut recitaluri de muzică patriotică și religioasă la mormântul soldatului necunoscut și în fața monumentului închinat eroilor neamului. Programul a continuat apoi pe scena Teatrului Municipal ”Mr. Gh. Pastia” din Focșani, unde fiecare formație corală a susținut câte un concert individual. Au participat Corul ”Ștefan Andronic” din Vulturu-Vrancea, dirijor Dumitru Săndulachi, Corala feminină ”Camerata” din Brăila, dirijor Paraschiva Moise, Corul de cameră ”Pastorala”, dirijor Dumitru Săndulachi, Corul Solemnis din București, dirijor Florentina Brescanu, Corala din Cîmpeni-Alba, dirijori Iosif Fiț și Gelu Muntea, Corala Universitarilor Clujeni, dirijor Doina Miclea, Corul mixt ”Neagu Ionescu” din Buzău, dirijor Gianin-Cristian Oprea și, nu în ultimul rând, Corul Voces Intimae din Franța, dirijor Christian Pariot. Toți participanții au fost răsplătiți cu flori, diplome, trofee, aplauze furtunoase și calde mulțumiri din partea municipalității și a organizatorilor. Pe lângă acestea, invitaților li s-a oferit și masă, cazare și o serată muzicală cu participarea specială a Ansamblului Folcloric ”Țara Vrancei”. Festivalul s-a încheiat duminică cu recitaluri de muzică religioasă în bisericile din municipiu. Toți invitații au mulțumit și au adus aprecieri evenimentului, iar unul dintre invitații de onoare, Mihai Goia, a reamintit celor prezenți să nu uite că „vocea este cu adevărat instrumentul sensibilității”. (A.TĂTARU)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.