Timp Liber

Ziua Naţională, sărbătorită la Biblioteca Judeţeană Vrancea

Mihaela Vlădescu
27 nov 2017 2003 vizualizări

Secția pentru copii și tineret “Oana-Diana Renea” a Bibliotecii Județene  „Duiliu Zamfirescu” Vrancea găzduieşte marţi, 28 noiembrie, de la ora 12,00, un eveniment dedicat Zilei Naţionale a României, intitulat CREȘTINISM ȘI SPIRIT DE UNIRE.

Acesta este organizat în parteneriat cu Școala  Gimnazială Obrejiţa. Programul zilei va cuprinde atelierele interactive “Armonie între cuvânt, culoare și sunet” și „Povești, obiceiuri și tradiții de  Sfântul Andrei”. „Pornind de la Spiritul de unire și patriotismul, la finalul activităților vom încerca împreună să dăm o definiție patriotismului și a tot ceea e înseamnă spirit național pentru tânăra generație”, transmit reprezentanţii Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea. Potrivit acestora, elevii vor beneficia și de o scurtă prezentare a serviciilor bibliotecii prin programul “Azi am fost la Bibliotecă” și vor primi un permis de bibliotecă. (M.V.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.