VIDEO+Galerie foto | Vernisajul primei expoziții de pictură al poetei focșănence, Camelia Ciubotaru
Poeta Camelia Ciobotaru a avut prima sa expoziţie de pictură. 100 de tablouri au fost expuse la Grădiniţa nr. 4 din Focşani, care a asigurat lucrărilor un spaţiu elegant, încăpător şi primitor, unde pictoriţa a fost înconjurată de rude, prieteni şi iubitori de artă. M-am numărat printre cei aflaţi la vernisaj... Şi eu, ca toţi ceilalţi, vedeam pentru prima oară lucrările expuse cu atâta dragoste.
Mi-a atras atenţia stilul decis, precis, de un lirism aparte. O dovedesc toate tablourile expuse în spaţiul generos al Grădiniţei nr.4, care ar putea oricând concura cu spaţiul unei galerii de artă.
Mi-a atras atenţia paleta intensă, văratecă, glazurată parcă de o boare îngheţată echilibrând astfel contrastele, delicata formă a florilor, portretelor stilizate elegant, lăsând spaţiu privitorului care i se poate alătura artistului, „contribuind” cu fantezia sa creatoare, nelimitat. E ca şi cum artistul ar fi într-un ipotetic dialog cu fiecare privitor în parte lăsând loc unei zone intime, surprinzătoare tocmai prin acest dialog dintre iubitorul de artă şi artistul care îşi deschide sufletul, îl oferă, aşa cum îşi oferă lucrările, cu emoţie, aşteptând acel semn care-i spune că truda lui a fost înţeleasă.
Doamna Camelia Ciobotaru s-a izolat o vreme pentru a-şi continua netulburată un vis, continuând ceea ce începuse odinioară cu apariţia cărţilor pentru copii. Putea mai mult, dorea mai mult, trebuia să încerce... Şi a reuşit. Şi-a continuat netulburată minunata muncă reuşind să ofere acum imaginea profunda a căutătorului de lucruri, poate cunoscute, dar prezentate dintr-o altă perspectivă ... Li s-a întâmplat - în timp - unor artişti celebri, aş aminti aici doar pe de Chirico (care avea o altă manieră de lucru - a trăit şi lucrat în Italia sec. XX - dar căutările sunt aceleaşi...), care mergea mai departe vorbind despre cât de intim pot fi cercetate „tainiţele” celei mai secrete frumuseţi. Despre acest important „amănunt” este vorba, tainiţele secretei frumuseţi...
Am privit peisajele într-o atmosferă potolită, aerul fascinant şi aproape încremenit care gravitează în jurul florilor, pomilor înfloriţi. Este un adevărat poem: lumini şi umbre discrete când „totul este îmbibat, măiestrit diluat, în materia colorată şi acordată a luminii”.
Se simte căldura primăverii dulci, parfumul suav al florilor, foşnetul copacilor pe cerul dens, melancolia prezentă în fiecare tuşă. Eclerajul care creşte pe gâtul prelung al tinerei femei, coborând abia sesizabil pe spatele gol, este de un adorabil erotism reţinut, de o castitate emoţionantă. Este o pictură de interior sufletesc, cu un desen fin, nuanţat cu eleganţă de un romantism nostalgic, prefaţând o mare singurătate îndelung locuită de om.
Luminile uşoare „ţes” povestea în care o regăsim pe poeta Camelia Ciobotaru, construind o pictură calmă, caldă, pozitivă, liniştitoare, în care îşi ascunde sufletul ca-ntr-un cocon, dăruindu-l apoi iubitorului de frumos fără nici o reţinere... A lucrat în turnul său de fildeş, dar nu izolată de lume, a lucrat şi a dăruit preaplinul din inima sa cu toată încrederea, iar cei care au fost prezenţi la vernisaj au primit darul şi au apreciat partea nevăzută a lucrului efectiv.
Expoziţia a fost vernisată de pictoriţa Elena Bîrhală Pascu, care a vorbit despre stil, despre sentimente, dar şi despre simbolistica zilei de 1 septembrie, importantă pentru doamna Camelia Ciobotaru, ca pentru noi toţi de altfel.
„Dacă vorbim despre inimă, gândul meu se îndreaptă către cel care a pătruns, atât cât i s-a permis, în taina inimii, lăsând omenirii gânduri scrise cu multă profunzime şi responsabilitate, Sf. Arhiepiscop Luca al Crimeii( 1877- 1961). Citind scrierile sale. „Am iubit pătimirea” şi „Puterea inimii”, am înţeles mai bine rolul inimii în procesul cunoaşterii. Ea, inima primeşte de la creier gânduri prelucrate, percepţii senzoriale, este un centru şi sălaş al înţelepciunii (...) Inima este organul cunoaşterii supreme, organul comunicării cu Dumnezeu şi cu lumea transcedentală...
Între picturile Cameliei Ciobotaru eu, personal, simt acestea: este un loc al bucuriei, luminii şi culorii. Ele conlucrează şi transmit exact ceea ce autoarea a simţit, apoi a gândit la un moment dat al existenţei sale. (...) Se observă, în majoritatea lucrărilor, o stare emoţională deosebită, greu de stăpânit, iar în altele o prelucrare, o dirijare spre compoziţii realizate armonios, aşadar dialog inimă-creier. Impresionantă este scriitura grafică, la fel de sensibilă ca şi culoarea. Presupune o linie precisă, dar modulată conferindu-i o finalizare inteligibilă. (...) Pictura Cameliei devine plăcere pură a privirii. Dumnezeu a ajutat-o pe Camelia să-şi descopere darul pe care i l-a dat, atunci când a considerat că e vremea - pentru ca El nu îngăduie să rămână ascuns şi nici să se piardă, a spus doamna Elena Pascu Bârhală.
La final, autoarea a ţinut să mulţumească fiinţelor dragi din familia sa, dar şi celor care au ajutat-o să organizeze expoziţia.
„Fiecare cuvânt, rând în poezioară, carte, au fost dedicate fiului meu. Fără el nu aş fi putut să scriu un rând pentru copii. Dar de această dată, deşi el este prezent şi ne consultăm, vreau să dedic această expoziţie soţului meu, pentru că în luna care abia s-a încheiat, am împlinit 29 de ani de când am trecut prin toate culorile curcubeului împreună.”, a spus doamna Camelia Ciobotaru.
Lista continuă şi puteţi afla amănunte emoţionante urmărind filmul ataşat la text.
( Janine VADISLAV )
