Timp Liber

VIDEO | Balurile de altădată, încă vii la Vintileasca

Petrișor Noapteș
28 dec 2019 5822 vizualizări

S-au scris nenumărate povestiri şi romane despre balurile de altădată, iar romantismul care le înconjura a rămas, din nefericire, numai în cărţi. În epoca mai veche, nu oricine organiza baluri şi, tot aşa, nu oricine participa la ele. Numai neamurile de boieri mari se întâlneau la baluri, iar neamurile mai mici îşi puneau în mişcare toate mijloacele ca să fie invitate.

Balul nu era doar un pretext de petrecere, ci acolo se întâlneau tinerii, alegându-se uneori cu logodne sau chiar cu nunţi, iar vârstnicii se distrau şi ei cu mâncăruri şi băuturi alese, precum şi cu jocurile de noroc la modă.

Astăzi, foarte putine localități mai țin încă vie tradiția balurilor de demult. Una dintre ele este comuna Vintileasca din județul Vrancea. Departe de viața tumultoasă de oras, suflarea din Vintileasca își petrece sărbătorile așa cum știe ea mai bine și anume cu joc și voie bună.

Text informații + foto+ VIDEO:jitiapress.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.