VIDEO | Astăzi despre: Elena Caragiu, actrița legată prin sânge de istoria Vrancei. A cucerit scena românească și inima lui Toma Caragiu. A iubit, a jucat și a plecat departe
Elena Caragiu (n. Bichman) (n. 18 septembrie 1937, București, România - d. 14 noiembrie 2024, Charlotte, Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii
A iubit, a jucat și a plecat departe. De la Focșani la New York Elena Caragiu – Actrița cu suflet vrâncean, care a cucerit scena românească și inima lui Toma Caragiu
De la Focșani și București până la Paris și New York, Elena Caragiu a fost o actriță rafinată, o femeie cu un destin dramatic și o personalitate legată prin sânge de istoria Vrancei
Elena Caragiu (n. Bichman) (n. 18 septembrie 1937, București, România - d. 14 noiembrie 2024, Charlotte, Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii [2] ) a fost o actriță și scriitoare de origine română născută pe 18 septembrie 1937, într-o familie de intelectuali din București. Mama sa, Elisa Ungureanu, era creștină romano-catolică, iar tatăl, Herman, provenea dintr-o familie de evrei ucraineni cu proprietăți în Focșani. Este de etnie evreiască după tată, care era ateu. Elena a fost botezată ca creștină romano-catolică și a urmat școala catolică Pitar Mosi din București. După terminarea liceului, a urmat Facultatea de Geologie la Universitatea din București
A fost o prezență discretă, dar distinsă, în teatrul românesc al anilor ’60 și ’70.
După ce a urmat Facultatea de Geologie la Universitatea din București, și-a urmat adevărata chemare – arta. În 1958 a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC), pe care l-a absolvit în 1962.
Debutul pe scenă l-a făcut la Teatrul „C. Nottara”, în piesa Sonet pentru o păpușă, regizată de Lucian Giurchescu. Au urmat roluri la Teatrul Giulești, în Băiat bun dar cu lipsuri, la Teatrul de Comedie, în Insula de Mihail Sebastian, și la Teatrul din Ploiești, unde a colaborat cu regizorul Valeriu Moisescu și cu actorul Toma Caragiu.
La Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Elena a jucat roluri memorabile: Dorothea în Vrăjitorul din Oz, Dorina în Ziariștii și Silvia în 33 de scrisori anonime. Între 1969 și 1972 a fost actriță la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, unde a interpretat Regina din Strigoii de Ibsen și Jenea din Valentin și Valentina de Aleksei Arbuzov.
A jucat și în spectacole de poezie și muzică alături de Florian Pittiș și Ion Caramitru, în regia lui Valeriu Moisescu, iar mai târziu, în A douăsprezecea noapte și Macbeth, a demonstrat un talent complex, sensibil și intens.
O iubire de poveste și un destin frânt
În 1964, viața Elenei s-a legat de cea a marelui actor Toma Caragiu, într-o poveste de iubire care a stârnit curiozitatea lumii teatrale.
Elegantă, delicată și misterioasă, Elena era o apariție care fascina. Împreună, cei doi au format un cuplu emblematic pentru scena românească a vremii.
Tragedia a lovit însă în seara de 4 martie 1977, când cutremurul a curmat viața actorului. După pierderea soțului, Elena a părăsit România. A plecat mai întâi la Paris, unde a avut un contract muzical, iar apoi, în 1978, a ajuns la New York, unde și-a început o nouă viață sub numele Helene Cara.
În 1982 s-a recăsătorit cu John Chester, un inginer român stabilit în America, devenind Helene Cara Chester.
Rădăcini vrâncene – familia Bichman din Focșani
Puțini știu că familia Elenei Caragiu are origini adânci în Vrancea. Tatăl ei, Herman Bichman, s-a născut în 1909 și a fost elev al Liceului de Băieți „Unirea” din Focșani, în anul școlar 1922–1923.
Provenea dintr-o familie prosperă: părinții săi, Moise și Sima Bichman, din localitatea Scurta-Putna (astăzi comuna Orbeni, județul Bacău), aveau proprietăți în Focșani și în fostul județ Putna. Moise Bichman era exploatator de păduri, o profesie profitabilă în acea perioadă, fapt care le-a asigurat fiilor o educație aleasă.
Herman s-a căsătorit în 1936 cu Eliza Ungureanu, renumită autoare de manuale de istorie, iar în anul următor s-a născut Elena – cea care avea să devină actrița și soția lui Toma Caragiu.
După 1977, Herman Bichman a emigrat și el în Statele Unite, fiind înmormântat la Mount Hope Cemetery, în apropiere de Chicago.
Întoarcerea în țară și moștenirea culturală
După o lungă perioadă petrecută în America, Elena Caragiu s-a întors în România în 2011, dorind să sprijine înființarea Casei Memoriale „Toma Caragiu”. Deși viața ei s-a desfășurat între mai multe lumi – București, Paris și New York –, legătura cu teatrul românesc a rămas vie până la sfârșit.
Elena Caragiu a încetat din viață în anul 2024, la vârsta de 87 de ani. Rămâne în memoria publicului ca o artistă de rafinament, o femeie cu o poveste de viață impresionantă și o descendentă a unei familii vrâncene care a lăsat urme adânci în istoria locului.
„Era o femeie care nu semăna cu nimeni. O prezență caldă, misterioasă și plină de lumină.” spunea un coleg de scenă, despre Elena Caragiu
Prin eleganța și sensibilitatea sa, dar și prin legătura cu familia Bichman din Focșani, Elena Caragiu rămâne o figură aparte în istoria teatrului românesc și o personalitate cu rădăcini adânci în Vrancea
Citiți și.
VIDEO | Toma Caragiu și rudele sale din Focșani
Nnăscută pe 18 septembrie 1937, într-o familie de intelectuali din București. Mama sa, Elisa Ungureanu, era creștină romano-catolică, iar tatăl, Herman, provenea dintr-o familie de evrei ucraineni cu proprietăți în Focșani. Este de etnie evreiască după tată, care era ateu. Elena a fost botezată ca creștină romano-catolică și a urmat școala catolică Pitar Mosi din București. După terminarea liceului, a urmat Facultatea de Geologie la Universitatea din București.
În 1959 s-a căsătorit cu actorul și dramaturgul Paul Ioachim, după ce în 1958 își realizase visul de a intra la Institutul de Arte (IATC), pe care l-a absolvit în 1962.[3] Înainte de a lua repartiția la Ploiești și de a-l întâlni pe Toma, Elena a jucat roluri principale la București , ca urmare al succesului cu filmul Porto Franco (rolul Evantia): în 1962, Olguța, în „Sonet pentru o Păpușe”,regia Lucian Giurchescu Teatrul „C. Nottara"; 1964, rolul principal în "Băiat bun dar cu lipsuri" Teatrul Giulești, apoi "Insula" de M. Sebastian la Tetrul de Comedie, etc.
Repartizată la "Teatrul din Ploiești" în 1963, a început repetițiile în regia lui Valeriu Moisescu la două piese, cu actorul Toma Caragiu, care era directorul teatrului. Repetițiile au stârnit o puternică pasiune, care l-a făcut pe Toma Caragiu să divorțeze de actrița Maria Bondar. După un an, Elena a divorțat și ea. Cuplul Elena și Toma Caragiu s-a mutat în București, iar Toma a fost angajat la Teatrul Bulandra. Între 1967-68, nefiind angajată încă în București, Elena a acceptat solicitarea Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, unde a jucat în 1968 rolul Dorotheii din "Vrăjitorul din Oz", Dorina în „Ziariștii” - ambele în regia lui Ion Cojar -, Silvia în „33 de Scrisori anonime” regia Zoe Anghel, etc. Între 1969-1972 a fost angajată la "Teatrul Bulandra", unde a jucat Regina în „Strigoii” de Henrik Ibsen, regia Marietta Sadova, Jenea în „Valentin și Valentina”, de Aleksei Arbuzov, regia Adrian Georgescu, precum și în "Spectacolul de Muzică și Poezie" alături de Florian Pittiș și Ion Caramitru, în regia lui Valeriu Moisescu. Repetițiile întrerupte la "A Douăsprezecea Noapte" de Shakespeare, din cauza bolii regizorului Aureliu Manea, au făcut ca acest proiect să se termine pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca. În 1973 a jucat rolul Violei în "A Douăsprezecea Noapte", apoi pe acela al văduvei din "Poveste Vietnameză", precum și rolul Veta din "O Noapte furtunoasă" de Caragiale, în regia lui A. Manea. În 1975, după o serie de întreruperi în activitatea teatrală că urmare a unui contract cu un disc la Paris, în 1975-76 a jucat pe scena "Teatrului Național Craiova" rolul Lady Macbeth în „Macbeth” de Shakespeare, regia Florica Mălureanu.[3]
În 1977, la șase luni de la tragicul deces al lui Toma Caragiu în cutremurul din 4 Martie, Elena părăsește singură țara, îndreptându-se cu mașina spre Paris, unde își continuă cariera începută din anii 70' sub numele de Helene Cara,[3] cu un disc (single) în franceză după cântecele Mariei Tănase. În 1978 lucrează cu compozitorii Michel Phillipe Gerard și Vladimir Cosma. În același an (1978), Helene Cara scrie la Paris un one woman show despre emigrație după poemele lui Bertolt Brecht pe muzica lui Kurt Weill:" Chassee de Sept pays". Reprezentațiile la Thetre de l'Atelier au fost întrerupte de sosirea vizei sale de emigrație în America. Pe 21 iunie 1978 Elena ajunge singură la New York. Vărul ei medic, care o sponsoriza, murise de atac de cord la scurt timp înainte de sosirea ei. Căutând de lucru la Asociația Actorilor pe Broadway, cunoaște din întâmplare o regizoare și directoare de teatru, Bridget Cusack, căreia i-a plăcut manuscriptul show-ului scris la Paris. L-a tradus în engleză, i-a propus lui Helene Cara să schimbe titlul show-ului in "B.B." (Bertolt Brecht) și să înceapă repetițiile la teatrul său din New York -Academy Arts Theatre. Spectacolul (după "o poveste reală") a avut o primire emoționantă și s-a jucat cu casa închisă câteva luni, având numeroase cronici în N.Y. Times, Daily News, etc. Helene Cara a fost acceptată imediat în Actor's Equity, AFTRA și Screen Actor's Guild, cu un premiu pentru cel mai bun spectacol despre emigrație. Următorul rol, la același teatru, a fost unguroaica Mitzi în "A murder is announced"de Agatha Christie. Viata lui Helene Cara la New York a inflorit cu roluri principale in filmele: "Italian Movie" cu Dennis Farina si Rita Moreno(Isabella, sora Ritei Moreno), apoi "Side Streets" și "Sweet taste of Haven" regia Tony Gerber (regia Tony Gerber). În 1981 Helene a produs și a jucat timp de doi ani în show-ul TV "The Cymelia Show" pe Ch. 10 New York. Cronicile și rating-ul au fost excelente. În 1979 Helene cunoscuse un tânăr inginer român cu nume american, John Chester, stabilit la New York din 1976. S-au împrietenit de la început si încetul cu încetul prietenia lor s-a transformat in dragoste. După câțiva ani, au cumpărat împreună o casă pe locul unde a fost festivalul de muzică de la Woodstock, la o oră de New York. S-au căsătorit îi 1982 în Bahamas; Helene Cara a devenit Helene Cara Chester, numele legal obținut la cetățenia americană acordată în 1984. Din păcate, stresul adaptării si depresia latenta dupa tragedia cutremurului s-au accentuat. Oboseala excesiva a dus curand la diagnosticarea ca PTD, o boală serioasă care trebuia prevenită cu repaus si liniște. După neașteptatul ei succes rapid, Helene a trebuit să refuze un turneu național cu un rol principal pe Broadway în musicalul "Candide". Doctorii au prescris repaus și liniște. Helene și John se mută din New York la Woodstock Bethel. După trei ani de repaus și ameliorare a sănătății, Helene si John deschid o agenție de Real Estate "2000 Homes Realty Inc.", iar in 2004 Helene primește "The Ronald Reagan Gold Medal" as Business Woman of the Year (Wall Street Journal, 2004).
În 2002, Helene descoperă că în România ziarul "Libertatea" declara ca Elena Caragiu a fost ucisă de un psihopat într-un bar din New York unde ghicea in cărți. Pentru a dovedi că este în viață, Elena s-a hotărât sa se reîntoarcă într-o scurtă vizită în România.
În 2008, Elena a revenit în România după 31 de ani. Împreună cu un grup de actori, scriitori și regizori (Radu Beligan, Ion Cocora, Petre Bokor, Horatiu Malaele etc.), a înființat Asociația Toma Caragiu pentru a înființa o Casă Memorială în memoria marelui actor. Cu această ocazie a lansat și propria ei carte, "O simplă Vizită", care povestește marea lor iubire si elucidează multe "povesti" inventate după plecarea ei. Exprimându-și intenția de a inaugura "Casa Memorială Toma Caragiu" pe locul vechii case care nu i se mai putea retroceda, primarul din Periș s-a oferit să-i dea un teren lângă gară, în parcul "Toma Caragiu". În 2013 s-a turnat fundatia, pe baza planurilor înmânate de Helene/Elena primăriei încă din 2009. Din păcate, din lipsă de timp, precum si în urma pierderii unor sponsori, lucrările au trebuit amânate pana in 2015-2016. După terminarea tezei de Doctorat in 2016, Elena va reveni în România si va reincepe înălțarea acestei case, pe fundația existenta la Paris. Obstacole birocratice ridicate in 2011 de Ministerul Culturii București au făcut ca Asociația Toma Caragiu să hotărască să schimbe numele Casei Memoriale în "Centrul de Comedie Toma Caragiu." Acest centru va găzdui în fiecare an (August 21-28) festivalul “Soparlitza” cu premii pentru cei mai buni actori de comedie ai anului.
Teatru
Sonet pentru o păpușă, Teatrul Nottara București
Baiat bun dar... cu lipsuri, Teatrul Giulești București
Vrăjitorul din Oz, Baum, TTPN
Duelul, TTPN
33 de Scrisori Anonime, Teatrul tineretului Piatra Neamț (TTPN)
Valentin și Valentina, Teatrul Bulandra
Strigoii, Henrik Ibsen, Teatrul Bulandra Bucuresti
A Douăsprezecea noapte, Teatrul national Cluj
Macbeth, Teatrul National Craiova
Spectacol de Muzica si Poezie, teatrul Bulandra
O noapte furtunoasă Caragiale, Cluj
Chassee de sept pays, Brecht/ Weill , Paris/ B.B.Brecht/Weill New York
A murder is announced, Agatha Christie, N.Y.
Filmografie
Porto-Franco (1961) debut, ca Evantia, regia Paul Călinescu
Serbările galante (1965), regia René Clair
Subteranul (1967)
Arta Comediei (TV) (1966) - învățătoarea nebună, regia Bocanet
Răpirea fecioarelor (1968)
K.O. (1968) - tov. Ionescu
Brigada Diverse în alertă! (1971) - doamna Simion
Ziariștii (1972) - Marcela
Căsătorie periculoasă (1973), TV, regia A. Bocanet
Un August în flăcări (1974), regia Vitanidis
Premiera (1976) - actrița Gina Ene
Sweet taste of Heaven (1979), regia Tony Gerber
Italian Story (1981), regia Monticello
Side Streets (1983), regia Tony Gerber NYC
Law & Order (1994), TV, Nadia, secretară rusă
Note
^ a b https://www.aktual24.ro/actrita-elena-caragiu-fosta-sotie-a-lui-toma-caragiu-a-decedat-in-sua-la-varsta-de-87-de-ani/ Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
^ Tudor, Gabriel (16 noiembrie 2024), Actrita Elena Caragiu, fosta sotie a lui Toma Caragiu, a decedat in SUA, la varsta de 87 de ani, Aktual24
^ a b c In Memoriam Elena Caragiu (1937 – 2024), Uniunea Teatrală din România, 2024
Legături externe
Elena Caragiu, marea dragoste a lui Toma Caragiu, vine luni la "Happy Hour", Mediafax
Elena Caragiu la CineMagia
Elena Caragiu la Internet Movie Database
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
