Timpul liber globalizat
Pe 30 noiembrie atât creștinii ortodocși, cât și cei romano-catolici îl vor sărbători pe Sfântul Andrei, considerat ocrotitorul României pentruc ă a propovăduit creștinismul pe teritoriul țării.
Ziua Sfântului Andrei este o sărbătoare publică națională, astfel încât instituțiile publice și multe afaceri private sunt închise. În acest an picăîntr-o sâmbătă, prin urmare acest aspect se aplică din două considerente. Există diverse activități pe care unii oameni le aleg ca o modalitate de a se distra în această zi, iar acestea sunt create în jurul unei vechi superstiții românesti asociată cu această sărbătoare. De exemplu, unii români apelează la usturoi pentru a îndepărta strigoii, împânzindu-l pe la uși sau ferestre, în timp ce alții mănâncă un tip special de pâine sărată, în speranța de a visa persoana cu care se vor căsători. Acestea nu sunt singurele obiceiuri, iar fiecare regiune a țării se diferențiază prin meteodele adoptate. Luând în considerate toate acestea, am putea spune că din punct de vedere al activităților desfășurate, această zi e echivalentul a ce înseamnă Halloween-ul pentru englezi și americani. În esență este vorba tot despre alungarea spiritelor rele, numai că pe 31 octombrie la noi nu se întâmplă acest lucru practic vorbind. Obișnuim să ne costumăm și să luăm parte la petreceri, dar abia o lună mai târziu ar trebui să ne preocupăm de ritualul în sine. Fiind însă vorba despre multe schimbări de perspectivă în contextual globalizării, părerile sunt împărțite, iar mass-media are de asemenea rolul său în conturarea preferințelor.
În trecut au mai fost realizate campanii publicitare de atragere a publicului larg spre ceea ce ne aparține de fapt doar nouă. Aici se încadrează și Dragobetele, de care se ține cont, dar nici Valentine’s Day nu e de neglijat în concepția românilor. Până la urmă, ce e prea mult nu strică în acest caz, dar important e ca sărbătorile neîmprumutate să nu fie niciodată complet uitate.
Alimentația este un alt subiect în explorarea sensului globalizării, nu pentru că duce la orice explicație simplă, ci pentru că expune complexitățile unui proces descris în termeni simpli de majoritatea populației. Adânc înrădăcinată în cultura locală, dar totodată portabilă datorită dezvoltării tehnologiei, mâncarea este atât o necesitate, cât și un simbol. Este relaționată de evoluția economică și ecologie, degustare și de tradiție. Și în epoca modernă a fost supusă unor schimbări rapide. Dar pe lângă mișcarea fast-food și noua abordare slow-food, ca o contracarare a celei anterior menționate, globalizarea se mai referă și la gastronomie din punct de vedere al multiculturalității. Moșternirea culturală gastronomică a oricărui popor a fost compromisă încă din cele mai vechi timpuri atât de influențele cuceritorilor, ocupanților anumitor teritorii, dar și a imigranților. Chiar și printr-o cercetare exhaustivă nu s-ar putea demonstra că un anumit tip de mâncare este 100% românesc, italienesc, nemțesc etc. Obiceiul de a găti anumite feluri de mâncare pe teritoriul propriei țări face parte din păstrarea identității naționale, dar astăzi dialogul intercultural al gastronomiei este mai piperat ca oricând. O pizza cu brânză de burduf sau o plăcintă americană cu magiun de prune stau drept dovadă că globalizarea în acest sens poate fi și delicioasă.
Și în privința jocurilor cu care suntem familiarizați nu de azi și nici de ieri, povestea e cu dute-vino. În cazul jocurilor de cărți, am mai preluat, apoi am mai adaptat, iar de câteva ori am și schimbat. Trebuie să fi jucat cel puțin o dată în viața ta Șeptica, iar în cazul în care ai făcut-o într-un mediu internațional, știi că nu poți traduce acest nume într-o manieră echitabilă. Acesta este un caz în care am adaptat numele, dar regulile sunt aceleași, implicând 2 până la 4 jucători. Există, de asemenea, jocuri de poker fără modificări de nume, cum ar fi Texas Hold’em, devenit popular în toate cazinourile românești. O altă situație este cea în care numele trece printr-o simplă traducere, așa cum a fost pentru jocul de cărți Război, jucat în multe părți ale lumii și care nu presupune nici o strategie complicată, doar câteva trucuri pe care oricine le poate prinde.
În privința jocurilor video, în urmă cu doar un deceniu, în societate circulau niște preconcepții referitor la ele. Jucătorii erau considerați tocilari în cel mai bun caz și leneși în cel mai rău caz. În timp, aceste păreri s-au schimbat și astăzi chiar putem recunoaște beneficiile care vin odată cu această activitate. Schimbările de percepție au determinat mai multe persoane să devină parte din comunități care se bazează în principal pe interacțiune. Acestea unesc jucătorii de pretutindeni, în funcție de interesul comun pe care îl au, îi ajută să împărtășească experiențe inedite și cultivă sentimentul de apartenență. Astăzi există milioane de comunități online dedicate jocurilor, tehnologiei și sfaturilor cu privire la jocurile video.
Această libertate de alegere și posibilitățile nenumărate de a încerca mai mult decât ceea ce e intrat deja în obișnuință, au devenit posibile și datorită imigrării. Și indiferent de cauzele acestei mișcări, este nevoie ca așa-zisa conștientizare interculturală să-și spună cuvântul. Acest concept se referă la disponibilitatea și capacitatea de a conștientiza necesitatea schimbărilor sociale într-un context internațional, precum și de a înțelege conectivitatea crescândă între diferite grupuri culturale. Marea majoritatea oamenilor pleacă peste hotare, fie pentru a se stabili pentru o perioadă mai lungă de timp, fie pentru totdeauna sau doar în călătorii de câteva zile, extinzându-și astfel orizonturile. De aici și tendințele noi în petrecerea timpului liber și în multe arii ale vieții. Schimbările în acest sens sunt benefice, dar e important să nu se renunțe la valorile inițiale și să se realizeze un balans între acestea și noile influențe.
