STEV. Today. O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii în căutarea sensului pierdut sub aurora boreală
Pe 7 iunie s-a deschis cunoscuta stagiune teatrală a elevilor, aflată la a XXXV-a ediţie şi s-a închis, trei zile mai târziu, pe 9 iunie. Elegant, semănând (a) teatru. De data aceasta, am fost "parte" a juriului STEV, în alcătuirea căruia s-au regăsit alţi doi colegi actori, Adrian Damian şi Paula Grosu.
Pe 7 iunie s-a deschis cunoscuta stagiune teatrală a elevilor, aflată la a XXXV-a ediţie şi s-a închis, trei zile mai târziu, pe 9 iunie. Elegant, semănând (a) teatru. De data aceasta, am fost "parte" a juriului STEV, în alcătuirea căruia s-au regăsit alţi doi colegi actori, Adrian Damian şi Paula Grosu.
STEV, după cum se ştie deja, e o ministagiune, de fapt, căci nu vorbim despre mai multe reprezentaţii ale liceelor participante, ci de câte una (de căciulă), în cadrul unui concurs. Un risc, trebuie să recunosc, fiindcă prima întâlnire cu publicul poate să fericească, dar, totodată, să şi rănească. Îmi amintesc multe lacrimi de stevist, pe unele ştiu cum să le produc, cum să le prelungesc şi cum să le opresc pe altele, având în spate peste 20 de ani. De STEV!
STEV 2017 a însemnat: 11 licee, 108 elevi ce au ales să îşi asume alte roluri decât cele de zi cu zi, sub o îndrumare artistică (regie), 11 piese de teatru, afişe, profesori îndrumători, îndrumători artistici, organizatorul, adică Casa de Cultură a Sindicatelor "Leopoldina Bălănuţă, Primărie, Consiliu Local, instituţii care pot susţine financiar fenomene culturale şi un sponsor anonim.
Acum, trecând peste introducere, care e mereu necesară, o să ating adevăratul subiect.
Un spectacol de teatru îţi oferă alt timp, unul special
Că nimeni nu ştie totul despre teatru, fiindcă oricâtă teorie ar fi înmagazinat cineva cu privire la fenomen, la aceasta se adaugă practica, care naşte, din oficiu, teorii proprii, cred că se subînţelege! Nu există o unică reţetă a lui "cum se face teatru" perfect, dar dacă "de ce"-ul e puternic şi corect motivat, se întâmplă să exclami din toţi rărunchii "da, ăsta e teatru!".Asta îngreunează raţionamente, iar cel aducător de premii nu e cel mai iubit şi e confundat adeseori cu oamenii care-l fabrică. Ceea ce nu e departe de adevăr!
Totuşi, un spectacol bun nu înseamnă neapărat un spectacol complet, fără cusur. Ori, într-un concurs, dacă eşti jurat, cauţi spectacolul bun. Odată găsit, îl cauţi la cusururi. Aşa îl poţi departaja de alte spectacole bune, fiecare cu cusururile lor, fiindcă, să nu uităm, vorbim despre nişte elevi şi, oricât de mult i-ar ajuta "impostura", "potriveala" sau cum i-o mai zice, contează impostaţia, catastaza, asumarea celor spuse, exerciţiul cap-corp.
Până şi un ciob de sticlă străluceşte frumos în soare, dar n-are puterea diamantului!
Un juriu analizează mijloacele proprii cu care se rezovă sau se complică momentele scenice, fiindcă într-un spectacol de teatru nu e îndeajuns să aduci doar "spunerea" corectă! Pasul concordă cu vorba!? Aici începe, de fapt, greutatea, care conduce spre asumare. Concluzia finală e, din fericire pentru unii, din păcate pentru alţii, a celui ce jurizează. Spectacolele au subiecte diferite şi genuri, abordări la fel de... de necomparat. Niciun gen de teatru nu e uşor de pus în scenă!
Un om, un elev-actor în acest caz, nu devine personaj când intră în scenă, ci se produce acea transformare (transportare) încă din culise. Intri în scenă fiindcă se cere prezenţa ta, niciun personaj nu e în plus, e necesarul continuării unei idei. De multe ori, fiind implicat în actul facerii, uiţi, însă, că rezolvările momentelor scenice trebuie făcute la vedere şi nu în culise. Când intri în scenă, vii de undeva, nu din culise şi pleci undeva (nu în culise)! Textul zice unde, mai rămâne să îţi şi asumi călătoria. Chiar dacă ai stat în culise câteva minute, spectatorul trebuie să citească în jocul actoricesc kilometrajul. E o convenţie nescrisă între actor şi public! Nu sta numai cu faţa spre public, fiindcă vorbitul peste umăr este incomod şi inestetic! Şi gestul e interpretabil!
Anul acesta, mergând neanunţată la repetiţiile celor prinşi de acest proiect frumos, am zis celor care repetau, la un moment dat, următoarele cuvinte: "dacă tu vezi scaunul (spectatorului), şi el te vede pe tine". Vorba nu am premeditat-o, s-a născut spontan, în acel context creat. Pe urmă, am repetat-o şi altora, fiindcă i-am înţeles potenţialul.
Juriul acestei ediţii (Paula, Loni şi eu, Olly) a stabilit, încă de la început, că raţionamentul de după vizionarea unui spectacol poate fi şubred în apreciere, din motive de, hai s-o numim simţire, aşa încât, ad-hoc, s-au aşternut pe hârtie câte 5 criterii (comune) de departajare, menite să ocolească emoţia vizionării, care poate păcăli ochiul. Astfel, criteriile comune, generate întru obiectivitate, pentru acordarea premiilor de interpretare (principale/ secundare, masculin/feminin) au fost: respiraţie, dicţie, prezenţă scenică, frazare şi spontaneitate, iar cele pentru spectacole au fost: coerenţă, relaţionare, estetică, autenticitate, şi, un termen neobişnuit, poate, spectacularitate.
În urma aplicării lor, ne-am ales cu o ierarhie!
Locul I şi Trofeul STEV2017 a fost acordat Liceului cu Program Sportiv Focşani, pentru reprezentarea piesei "Norway. Today" (autor: Igor Bauersima"), un spectacol explozie, aşa cum numai Aurora Boreală poate fi. Locul II s-a îndreptat către Colegiul Economic "Mihail Kogălniceanu" Focşani, prin punerea în scenă a piesei "În căutarea sensului pierdut" (autor: Ion Băieşu), un spectacol care şi-a avut şi găsit propriul sens de a se produce. Şi, nu în ultimul rând, clasat pe Locul III, spectacolul "O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii" (autor: Mark Haddon), reprezentaţie a Liceului Teoretic "Ioan Slavici" Panciu, un spectacol produs dincolo de obişnuitele emoţii steviste, un spectacol "brand". Căci vorbim despre Trupa "Protha", care a ieşit deja (şi spectacol, şi trupă), de multă vreme, din categoria spectacolelelor de unică folosinţă cum sunt, îndeobşte, cele care sunt înscrise în competiţia STEV.
Premiul pentru rol secundar feminin a fost acordat Biancăi Carabă, pentru rolul "Mama" din piesa "O întâmpare ciudată cu un câine la miezul nopţii", iar cel pentru rol secundar masculin a fost acordat lui Gabriel Sergiu Soare, pentru rolul "Boxerul", din piesa " În căutarea sensului pierdut". În ce priveşte premiile pentru rol principal, cel masculin i-a revenit lui Andrei Gheoca, pentru rolul (de compoziţie) "Cristopher", din "O întâmplare ciudată la miezul nopţii", în vreme ce, rolul principal feminin a revenit întregii trupe a CNU, fiindcă construcţia spectacolului "Copiii răi" ( autor: Mihaela Michailov) a expus şi presupunea un unic personaj, colectiv, fiind vorba despre un spectacol-monolog sau spectacol-blog, cum i-am zis noi, astfel că întreaga producţie s-a potrivit cu spontaneitatea propice acordării unui astfel de premiu.
Desigur, ar fi multe de zis, despre fiecare producţie în parte şi "vorbele, vorbele, vorbele" (parafrazându-l pe Shakespeare) îşi vor găsi mereu un loc şi un context în care să se ducă şi să şi ajungă unde trebuie, astfel că, împreună cu organizatorul Stagiunii (CCS"Leopoldina Bălănuţă") am hotărât următoarele (o scrisoare deschisă):
Provocare!!!
Dragi Stevişti,
Declarăm deschis tărâmul acesta al poveştilor de unică folosinţă şi am hotărât să prelungim bucuria voastră de a urca pe scenă.
Vă provocăm să participaţi la un workshop stevist comun, un proiect de vacanţă, la sfârşitul căruia să obţinem un nou produs (spectacol), care nu se va supune unei alte jurizări decât aceea a publicului. Vă propunem, de exemplu, spre studiu, dezbatere şi joc"Pescăruşul" lui Cehov.
Detaliile proiectului le vom stabili împreună cu cei care vor dori să se implice, în zilele ce vor urma... Ştiţi cum ne găsiţi! (Mulţumim, CCS şi, mai ales lui Emil Răvoiu, directorul CCS, dar şi Oanei Andrei, sufletul şi alergătorul principal STEV, pentru susţinere!)
În încheiere, doresc să mulţumesc tuturor celor implicaţi încă în proiect, chiar şi celor care apar accidental, precum şi celor care au fost cândva implicaţi, fiindcă, odată cu implicarea, oricare ar fi ea, vine şi amintirea, într-un pachet unic în emoţie şi simţire, irepetabil.
Aceşti copii, pomeniţi şi nepomeniţi, merită cu mult mai mult decât câteva premii, am spus-o mereu, căci cei rămaşi nepremiaţi nu înseamnă că au fost mai prejos, ci că momentul lor scenic nu a fost atât de convingător, de autentic, ca la ceilalţi. Cu alte cuvinte, nu s-au regăsit în acest prezent, care diferă de la an la an, prin însăşi componenţa juriului, care nu e totdeauna pe aceeaşi undă cu producţiile, proiecţiile, prestaţiile, parcursul ş.a.m.d. Se înţelege al cui!
Şi, aici, îmi sare o replică-mănuşă din Hamlet (un alt spectacol foarte bun al Liceului Pedagogic "Spiru Haret", nepremiat de juriu, dar un spectacol răsplătit de sponsorul anonim): "Noi ştim ce suntem, dar nu ştim ce putem fi!".
Fiecărui încărcat şi împovărat cu construcţia locului, spaţiului şi timpului în care se desfăşoară şi, mai ales a sufletului eu îi zic: MULŢUMESC!
Şi, fiindcă tot am pomenit de sponsorul anonim mai sus, îi mulţumesc că a intervenit spontan şi că poate, a deschis, de ce nu, un şir viitor de alte intervenţii de acest gen. Precum şi o nebănuită bucurie în sufletul lor: Dumitru Popa, Andrei Dragomir şi Simone Ghinea. În sufletul lor de copil...
Oamenii sunt gloanţe. Sunt şi flori! Şi, până la urmă, fiecare dintre noi sfârşeşte prin a fi o explozie ocazională în raport cu celălalt. Praf de puşcă, petale… O subtilă şi inumană, recunosc, conştiinţă poetico-teatrală, care conduce către aceste alegeri.
Adevărul e că nimeni nu e adevărat (!) și nici prea sigur de sine, până nu află ce anume îl face să vibreze întru îndestulare; de orice tip! Iar îndestularea către şi întru teatru e, din start, infinită! (Olimpia SĂPUNARU)
