Timp Liber

STEV 2018. În largul mării

Olimpia SĂPUNARU
1 iul 2018 2856 vizualizări

Ce e libertatea obişnuită şi ce e libertatea adevărată? Poţi face diferenţa dacă te afli undeva, în largul mării? Dar cât de liber poţi fi în largul unei mări, dacă nu ştii încotro e malul?! Şi, dacă totuşi se arată, e posibil să-l ratezi?

Libertatea individuală poate fi un "bun" comun? Libertatea pe care o invocăm cu toţii e o "superstiţie ordinară", "o rămăşiţă dintr-un trecut înapoiat" sau ea chiar există şi poate fi "accesată"?

Desigur, ceea ce spun eu acum, nu are nicio logică. Încă!

Asta pentru că în teatrul absurd, în general, nu există o logică imediată a acţiunilor sau a vorbelor, luând naştere un hazard aparent de necontrolat.

VIDEO canalul youtube ​Alexandra T

 

În teatrul absurd al lui Sławomir Mrożek din "În largul mării" unul din cele trei personaje principale (Grasul, Mijlociul, Slabul) e împotriva hazardului încă de la început, ceea ce face ca Universul grotesc, în care se desfăşoară acţiunea, să fie imediat reconoscibil de un posibil al patrulea personaj, al cincilea, al şaselea etc:  Poştaşul, Lacheul... şi, implicit, Publicul. Numai că, să fii împotriva hazardului aflându-te undeva, în largul unei mări oarecare, undeva sau nicăieri, împreună cu încă alţi doi oameni, morţi de foame, tustrei naufragiaţi pe o plută, necesită o anumită... organizare.

Am citit această piesă de teatru în urmă cu multă vreme, am asistat activ la punerea ei în scenă acum vreo 23 de ani, alături de George Rusu, ba chiar am participat într-un festival cu această punere în scenă, apoi am vizionat încă două variante tot pe scena Casei de Cultură, tot în cadrul STEV şi, mărturisesc că, în loc să fiu familiarizată cu replicile şi intriga peronajelor, mă acaparează o nouă punere în scenă, fiindcă intuiesc că, dincolo de suprafaţa acestui text mai e ceva de descoperit. De fapt, asta e şi frumuseţea unei noi puneri în scenă a aceluiaşi text, că poţi descoperi atâtea căi de acces către lumea creată de dramaturg. O lume pe care o voi povesti acum, pe scurt şi pe care o să o recunoaşteţi imediat, fiindcă facem cu toţii parte din ea, ba chiar contribuim la crearea ei.

Grasul (Alexandru Tarbă), Mijlociul (Andra Crăciun) şi Slabul(Alexandru Tănase) sunt trei oameni, naufragiaţi, în largul mării, pe o plută, un spaţiu limitat, deci, fără provizii şi, ajunşi la limita supravieţuirii trebuie să ia o hotărâre în această privinţă, adică să mănânce ceva.  Dar ce? Pescăruşii nu sunt o soluţie, de pescuit nici nu se pune problema!

 

Soluţia "salvatoare" vine din partea Grasului: "Trebuie să mâncăm, nu ceva, ci... pe cineva". Ceilalţi doi sunt de acord, numai că nu pot striga cu toţii, deodată, "să mâncăm, da", şi, atunci, Grasul îşi continuă ideea, sugerând că cel ce va urma a fi sacrificat trebuie să se ofere de bună voie să fie mâncat, dând astfel dovadă de "bună creştere". Se naşte, astfel, un lider al Plutei.

Evident că nimeni nu vrea să fie mâncat, astfel că se ajunge la vot, dar nu oricum, se propun alegeri libere, candidaţii sunt toţi independenţi şi, implicit se ajunge la o campanie electorală cu tot ce presupune ea.

Situaţiile absurde în care se regăsesc fiecare dintre cele trei personaje, prin propriul discurs, dar şi prin celelalte două se împletesc cu umorul, iar rezultatul e, desigur, o comedie, chiar dacă una în derivă (!).

Fiecare acţionează în funcţie de propria voinţă sau dorinţă cu speranţa că va reuşi să-şi afirme individualitatea, astfel încât să nu fie mâncat, iar aceste dorinţe şi chiar voinţa vor fi deturnate de liderul cel mai puternic. Sună cunoscut?

Grasul devine astfel un simbol al dictaturii, lozincile sale chiar de sunt goale, pot manevra social un alt personaj pentru că sunt convingătoare şi pentru că între el, un personaj puternic şi Slabul, un personaj moale, există acea masă de manevră, un votant orb fără criterii prestabilite, dar care simte "tabăra" care i-ar fi de folos: Mijlociul. Cel puţin, pe moment!

Astfel, Slabul e din start o victimă sigură a unui sistem creat ad-hoc în care idealurile nu au cum să aibă valoare, fiindcă valoarea, ce să vezi, nu e dorită, deci nici nu e căutată.

Apariţia de "nicăieri" a altui personaj, Poştaşul (Avram Andrei), sugerează că ar putea  exista o salvare, fiindcă chiar existenţa sa, în "carne şi oase", şi răzbirea sa până înspre această lume nou înfiinţată aduce cu sine şi presupune existenţa unei lumi reale din care a venit, dar nu contează, fiindcă pe plută s-a hotărât deja ceva şi astfel, crima sau "canibalismul" întăresc convingerea că, un univers oarecare se poate transforma într-un univers grotesc oricând, în care absurdul devine şi chiar e realitate, iar adevărul nu e altcumva decât utopic.

Sensul creării acestui Univers poate fi dat de diferenţa dintre "libertatea obişnuită" şi "libertatea adevărată" şi, tocmai de aceea autorul aduce încă un "intrus", Lacheul, menit să spargă acest Univers, să deconspire demagogia celui "gras", o a doua şansă de redresare (a plutei), numai că totul se dovedeşte zadarnic, fiindcă "votul" e măsluit fără scrupule, iar alegerile "libere" devin un spectacol menit să inducă Slabului dorinţa de sacrificiu.

Acţiunea pe care a propus-o Sorin Frăţilă, îndrumătorul artistic al Colegiului Tehnic "Edmond Nicolau"- trupa având ca profesor coordonator pe Doina Boboc (cu care sunt prietenă!) - se desfăşoară ȋn acel cadru neutru sugerat din titlu, adică în “largul mãrii” şi a creat o scenografie ajutătoare în acest sens, însă, din indicaţiile de regie nu a fost speculat caracterul politic al scrierii, textul fiind uşor incomod liceenilor care-l jucau, trecând peste subtilităţile care fac ca această comedie (chiar dacă neagră) să dăruiască spectatorului un gând cu care să plece din sala de spectacole, la o adică, viitori votanţi.

Sigur că, un spectacol-lectură ca în acest caz, e lămuritor, fiindcă textul e jucăuş, dar nu e suficient să ajungă să atingă altă "plută", una râvnită într-un concurs, adică podiumul.

Am remarcat la Alexandru Tarbă (Grasul) nunaţe potrivite în compoziţia rolului, chiar şi la ceilalţi, pe alocuri, dar nu atât de finisate încât să ia naştere acea lume pe care am povestit-o mai sus, prin interacţiune, ci separat.

Or, textul e destul de greu şi presupune o maturitate a jocului actoricesc şi, deci, necesită o înţelegere mai amplă a acestei propuneri repertoriale, fiind o alegorie a vieţii şi a morţii deloc facilă.

Construcţia acestor personaje presupune şi ea, la rându-i, o analiză a neimportanţei propriei persoane în ochii celorlalţi "plutitori" şi, chiar dacă, aparent, pe acea plută e mult zgomot pentru nimic, iar întreaga intrigă e ţesută din scriitură în jurul personajului "Slab", acest lucru trebuie să fie vizibil publicului.

Până la urmă, tragedia celor 3 poate fi şi chiar e drama unei naţiuni şi această izolare a personajelor "în largul mării" e numai una aparentă, "malul" chiar există, numai că trebuie să îl presimţim şi să ne fie sugerat în timpul jocului, nouă, spectatorilor, nu doar expus schematic, în finalul spectacolului.

Nevoile primare înving orice obstacol, dar cu ce preţ? Se merită?! Şi câţi dintre noi conştientizăm importanţa societăţii în care alegem să ne manifestăm traiul? Ce este puterea? Cum ia naştere un sistem? Ce e individul? Dar societatea? Cum apare un lider? Cine îl sprijină?


Sunt nişte întrebări la care vă invit să reflectaţi, fiindcă asta face teatrul, arta în general: aduce în discuţie o sumedenie de problematici ale noastre, ale umanităţii. Şi, totodată şi subtile rezolvări. Dar vrem să le vedem?! Aceasta-i întrebarea...

Pe mâine!

Citiți și:STEV 2018. Ce vine după;

STEV 2018.Jurnalul;

STEV 2018. Avioane de hârtie;

STEV 2018. Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt;

STEV 2018. Caii la fereastră;

:STEV Junior 2018.”O Inşpecţiune”;

STEV Junior 2018. Înşir-te, mărgărite!;

STEV Junior 2018.O noapte furtunoasă;

STEV junior 2018. Centru de Excelenţă;

STEV Junior 2018. Cinci sâmburi de portocală;

STEV Junior 2018. Vrăjitorul din Oz;

STEV JUNIOR 2018. Când se sfârşeşte o lume şi începe o alta;

STEV JUNIOR & STEV 2018. Adevărul, asprul!

 

 


 

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.