Timp Liber

Spectacol de excepţie al Teatrului ACT ”Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”- 26 martie 2018,ora 19.00, la ATENEULUI POPULAR

Ziarul de Vrancea
1 feb 2018 1052 vizualizări

Vă invităm la un spectacol de excepţie al Teatrului ACT “Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, cu doi mari actori ai teatrului românesc : Marcel Iureş şi George Mihăiţă. Spectacolul este programat pentru luni, 26 martie 2018, cu începere de la ora 19.00, la Sala Mare a ATENEULUI POPULAR, în cadrul GALELOR TEATRALE FOCŞĂNENE 2018.

 


 

 

Spectacolul milimetric construit, este frumos şi curat, oferind spectatorului privilegiul de a admira doi minunaţi actori - Marcel Iureş şi George Mihăiţă, care aduc pe scenă piesa lui Cătălin Ştefănescu după fabulosul roman „Moromeţii” al lui Marin Preda. Despre piesă regizorul Alexandru Dabija spune: “Nu prea ştiu cum e să vorbeşti despre ţărani într-o lume care are „casă la ţară”. Nu prea ştiu cum e să fii mare scriitor cînd “intri în manuale”. Sau cînd breasla te tot propune la premiul Nobel. Fiecare cultură cu mîncărurile şi creatorii ei. Mi-e frică de ţărani şi de dramaturgia contemporană. Pe de altă parte, am vrut dintotdeauna să văd la Teatrul ACT o piesă cu ţărani şi, uite că am parte de ea. Mă bucur, ăsta e cuvântul”.

Doi ţărani - Moromete (Marcel Iureş) şi Cocoşilă (George Mihăiţă) – personaje din romanul lui Marin Preda “Moromeţii” - stau şi discută dincoace de gardul din câteva scânduri şi se tot întreabă ce o fi dincolo de el. De fapt gardul e o construcţie care le dă mare bătaie de cap celor doi.

Cătălin Ştefănescu i-a scos din roman şi i-a plasat într-un spaţiu de Dincolo, în Celălalt Tărâm, despărţit de Dincoace, în lumea reală (cu fierăria lui Iocan unde bărbaţii din sat mai veneau să discute politică), tocmai de acest gard de scânduri, creând “Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, care “e undeva 50% Preda şi 50% e cu totul altceva”, după cum avea să spună chiar autorul.

In spaţiul delimitat în care se află, cei doi vorbesc despre politicieni, despre evenimentele transmise la radio şi se comportă diferit: primul, adică Moromete, se apropie tot mai mult de pârleaz, iar cel de-al doilea, Cocoşilă  nu se apropie de el nici în ruptul capului. Pare că cei doi se mişcă într-o „buclă temporală” din care încearcă să iasă, Moromete fiind acelaşi care nu înţelege felul omului, iar Cocoşilă – prietenul lui de-o viaţă, având argument la orice chestiune pusă în discuţie. Cele 100 de minute de spectacol ne oferă un amestec de amărăciune cu bucuria că sunt amândoi, că pot împărţi nu numai gândurile, dar şi pomana – ţuică, pâine, fasole ¬ lăsată de cineva şi chiar timpul pe care îl au, Dincoace sau Dincolo!

Din parteneriatul celor patru – actori, scenarist, regizor a rezultat o mare bucurie şi un lux pe care toţi cei implicaţi îl merită (de aici făcând parte şi publicul spectator).

Poftiţi, aşadar, la un spectacol “aşezat” al Teatrului ACT cu Iureş şi Mihăiţă.

Se pot procura bilete de la Agenţia Ateneului Popular, la preţul de 90 lei sau 70 lei, în funcţie de poziţia locului în sală.

Manager,

Valentin Gheorghiţă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.