Timp Liber

Proiecție de gală la Happy Cinema. „Un pas în urma serafimilor”

Alexandra TĂTARU
22 sep 2017 1097 vizualizări

Echipa filmului „Un pas în urma serafimilor” va fi în sală la proiecțiile de gală de la Happy Cinema, sâmbătă 23 septembrie a.c. „Un pas în urma serafimilor” a început să ruleze de pe 22 septembrie în cinematografele din 35 de orașe din țară.

Un eveniment important cu care Happy Cinema ne-a obișnui. Proiecție de gală în prezența protagoniștilor din film sau a echipei din spatele camerelor. Conducerea Happy Cinema așteaptă cinefilii sâmbătă, 23 septembrie, la HAPPYCINEMA® din Focșani Mall, unde sunt programate două proiecții de gală ale lungmetrajului de debut al lui Daniel Sandu: „Un pas în urma serafimilor”. Proiecțiile speciale vor începe la orele 16:00, respectiv la 17:00 și 19.00, iar în sală spectatorii vor putea auzi secrete de la filmări, chiar de la echipa filmului.

Pelicula „Un pas în urma serafimilor” tratează un subiect actual și controversat al prezentului românesc. ”Tânărul ortodox Gabriel, mânat de dorința de a deveni preot, urmează calea firească pentru a-și îndeplini chemarea - seminarul teologic. Alături de alți trei colegi, adolescentul primește însă eticheta de elev-problemă, într-un sistem-problemă: abordarea rigidă și opacă, abuzurile și corupția sunt omniprezente în instituția care formează noile generații de preoți. Pentru a rezista în sistem, tinerii seminariști trebuie să se adapteze și să supraviețuiască prin minciună, furt, manipulare și trădare”, se arată în comunicat. (Z.V.)

 

Programul filmului „Un pas în urma serafimilor” la HAPPYCINEMA din Focșani Mall:

Sâmbătă, 23 septembrie, PROIECȚII DE GALĂ: 16:00, 17:00, 19:00

Duminică, 24 septembrie: 13:40, 16:10, 21:10

Luni, 25 septembrie: 16:15, 18:55

Marți, 26 septembrie: 13:40, 16:20, 21:10

Miercuri, 27 septembrie: 13:40, 16:20, 21:10

Joi, 28 septembrie: 18:45


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.