Timp Liber

Interviu realizat de profesorii Elizia și Vasile Lefter cu profesorul universitar dr. Eugen Târcoveanu de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași

Elizia și Vasile Lefter
2 ian 2023 2209 vizualizări

Ziarul de Vrancea publică astăzi al unsprezecelea interviu din seria celor realizate pentru cotidianul nostru de profesorii Elizia și Vasile Lefter, „mai altfel”, cu vrânceni și români aflați în țară. Interviurile sunt publicate sub genericul „Prin aproape, aproape. Ei sunt ai Vrancei și ai Țării!”.

Intervievatul de astăzi este realizat cu profesorul universitatar dr. Eugen Târcoveanu de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași 

Întrebarea nr. 1 a profesorului Vasile Lefter: Stimate domnule profesor, personalitatea dumneavoastră este ca un izvor cu apă vie, trimițând unde în cele patru puncte cardinale. Interviul nostru își propune să dezvăluie mai ales pe Eugen Târcoveanu, omul. Celelalte aspecte sunt prinse în sute de pagini, o adevărată bibliotecă.

Sunteți născut  în 1947 în localitatea Târcov, județul Buzău. În 1964 ați absolvit Liceul „Bogdan Petriceicu Hașdeu” . Ați lăsat vulcanii noroioși ai Buzăului, plecând spre cele șapte coline ale Iașului, pentru a urma Medicina. Ați luat cu dumneavoastră la Iași și imaginea vreunei Cosânzene?

Prof. Univ. Dr. Eugen Târcoveanu de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași: M-am născut la Târcov, comuna Pârscov, unde s-a născut medicul și scriitorul Vasile Voiculescu, un sat cu dealuri pline cu pomi fructiferi, cu o școală frumoasă, dar fără electricitate. Păstrez în suflet imaginea învățătoarei, doamna Avram, soție de preot. În copilărie, eram obligat să adun prune și să particip la activități agrare. Nici astăzi nu mănânc prune și nu suport nici mirosul de țuică. Am plecat timpuriu la școală, la 9 -10 ani, cât mai departe, ca să mi se piardă originea „nesănătoasă”. Am ajuns la București la unchiul meu, maiorul Ion Gavriloiu, erou de război, dar epurat din armată ca fiu de preot. Am învățat la Școala nr. 99, din strada Lânăriei din capitală, o școală veche de aproape 100 ani, unde se învăța carte. Spre sfârșitul perioadei comuniste, școala  pe care am păstrat-o în amintire a fost demolată, pentru a se construi blocuri. Am urmat apoi studiile la Liceul „B.P. Hașdeu” din Buzău, unul din cele mai renumite licee din țară. Aici a învățat și ieșeanul dr. George Emil Palade, care după Război a fost trimis de savantul Grigore T. Popa, patronul UMF-ului din Iași, în SUA, unde a ajuns mare cercetător, obținând premiul Nobel pentru medicină. Ca să intru la liceu tatăl meu a fost obligat să cedeze toata averea, în special pământurile. De atunci urăsc propietatățile. Am intrat la Medicină la Iași, după ce am picat la București, un an practicând nobila profesie de profesor suplinitor în comuna natală și, astfel, am avut prilejul să-mi pun la încercare talentul pedagogic pe care credeam că-l am (lucru dovedit mult mai târziu de cariera mea didactică universitară). Am ajuns la medicină grație profesoarei de biologie de la ,,Hașdeu”,  doamna Victoria Moisoiu, un cadru didactic de excepție. Cu astfel de amintiri am ajuns la Iași, oraș în care am vrut să studiez, având în minte versurile lui Topârceanu: „Tu, oraș de falnici dascăli, de poeți și cronicari/, Leagănul atâtor gânduri și atâtor fapte mari/Care-ai adunat în jurui ca un far incandescent,/Tot ce e inteligență, suflet mare și talent”.  Vedeți că dascălii carismatici pot modela destine.

Întrebarea nr 2 a profesorului Vasile Lefter:  Pe vremea aceea, se intra greu la Medicină. Era un pariu câștigat doar de cei foarte buni. Dumneavoastră vă numărați printre merituoși. Cum era școala, cum se învăța la Medicină la Iași ?

Prof. Univ. Dr. Eugen Târcoveanu de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași: La Facultatea de Medicină din Iași am avut șansa să am profesori foarte talentați. dascăli adevărați. Această facultate a avut un învățământ extraordinar de bun și îl mai are încă. Când am început facultatea, primul obiect de studiu intens  a fost anatomia, foarte grea. Am avut, din nou, șansa de a avea un profesor foarte bun, profesorul Ion Iancu, de care  m-am legat și sufletește. Vreau să vă spun că acest profesor, de o modestie extraordinară, era un chirurg desăvârșit. Mi-a oferit o cameră în Institutul de Anatomie, în care să locuiesc. Profesorul era destul de sever, dar avea o bibliotecă extraordinară și îmi plăcea să citesc în această bibliotecă. Cred că anatomia m-a determinat să fac chirurgie, pentru că cel pe care mi l-am ales ca model era chirurg urolog și oncolog. Profesorul mă lua cu el în sala de operații, unde opera cu anestezie locală cancerul de sân, într-o sală la Oncologie la Spitalul Sf. Spiridon.  Nu curgea nicio picătură de sânge  și de aceea  operațiile mi se păreau așa de ușoare, încât am crezut că metodele chirurgicale sunt relativ simple.   Să precizez, iar, că anatomia a fost ca o dragoste la prima vedere. Am avut profesori foarte mari în fiecare an de studii. În al doilea an, am făcut fiziologia cu academicianul Ion Hăulică. Cartea lui, din care se învăța fiziologia pe  întreg teritoriul țării noastre, era- și este- manualul unic de fiziologie. Profesorul Hăulică, fiu de țăran, avea studii în Statele Unite și ne captiva cu lucrările lui foarte moderne. Aveam o anumită înclinație spre cercetare, iar pasiunea profesorului Hăulică s-a scurs spre mine și aș fi vrut să merg pe această cale; dar m-am oprit la anatomie și, implicit, la chirurgie. În anul III, am avut profesori deosebiți: la anatomie patologică, doamna profesor Gioconda Dobrescu și  profesorul Wasserman,  la fiziopatologie pe prof J. Nițulescu, la farmacologie pe prof. Gh. Popovici, la virusologie pe prof. M. Duca, expert OMS, dascăli extraordinari care m-au făcut să învăț din plăcere.

A urmat perioada clinică. La medicină internă l-am întâlnit pe profesorul Negoiță, un clinician desăvârșit; nu cred că în următorii 100 de ani  o să  mai apară un profesor de talia profesorului Negoiță; întruchipa rigoarea germană fiind un diagnostician de excepție. Tot internist era și prof. George Popa, un spirit universal, poet, critic de artă, care m-a determinat să-l iubesc pe Eminescu, să iubesc pictura, sculptura, filozofia. L-am cunoscut pe profesorul Vladimir Buțureanu, ultimul maestru în arta chirurgiei; am fost ultimul lui doctorand. Era un om frumos și cult, dezvăluind o cultură extraordinară, un artist al bisturiului, fiind  nu numai în Europa, ci în toată lumea. Știa atât de multe lucruri. Nu exista disciplină,  la care să nu fi existat o somitate, măcar națională, în domeniu. Astfel la Boli Infecțioase am avut ca profesor pe doamna Alla Vâță, la ginecologie pe prof. V. Dobrovici, la psihiatrie pe profesorul P. Brânzei, la medicină legală pe prof. Gheorghe Scripcaru. După ce am terminat anul șase, mi-am dat lucrarea de diploma la profesorul Oblu, o altă personalitate a neurochirurgiei românești,  un alt caracter deosebit, care a construit primul spital de neurochirurgie din țară.

Întrebarea nr. 3 a profesorului Vasile Lefter: Ați absolvit Medicina în anul 1971. Ați fost repartizat la IMF Iași, Clinica de Chirurgie. Au urmat studii doctorale etc. Ați mers din succes în succes. Nu v-a fost greu?

Prof. Univ. Dr. Eugen Târcoveanu de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași: După examenul de licență și examenul de internat, imediat după absolvire, am fost reținut pentru învățământul medical superior, am intrat în „Clinica I Chirurgie" și acolo am rămas până în ziua de astăzi. În 1973, fără să fiu obligat, am început studii doctorale  în ulcerul gastric și duodenal perforat, o boală frecventă pe atunci, ca urgență chirurgicală, fiind fascinat de personalitatea profesorului Vladimir Buțureanu. Îndrumătorul meu, profesorul Buțureanu, avea 80 de ani și conducea doctorate, fiind cel care consacrase rezecția gastrică în tratamentul chirurgical al ulcerului peptic (a publicat în 1938, la Editura Masson din Paris, cea mai cunoscută din lume, la acel moment, o monografie  apreciată internațional: „Tratamentul chirurgical al ulcerului gastro – duodenal”). Am studiat statistica Clinicii și am strâns 500 de  cazuri. Eu voiam să demonstrez, prin controale la 10 -20 ani post operator, că rezecția (metoda preferată de profesor) dădea rezultate slabe pe termen lung, chiar unele tulburări grave. Nu s-a supărat, dar a corectat teza cu mare atenție. Se folosea în medicină un termen -recul – ce definea intervalul de timp de când operai bolnavul și până îl chemai la control. Eu am folosit des termenul în lucrare. Profesorul  mi-a scris pe teză, la corectură: „Reculul este la puşcă, nu este în chirurgie”. După aceea,  am început un studiu experimental pe câine; el a aflat . Mare iubitor de animale, m-a chemat  și mi- a spus: ,,...Măi băiețaș, dacă tu mai faci un rău la un câine, s-a terminat cu doctoratul tău. Câinele nu face niciodată ulcer,  oricât ar fi el  de stresat”.  Bineînțeles că m-am conformat. Am făcut cu prof. Gîlea de la Informatică un algoritm matematic de apreciere a rezultatelor pe calculator și a fost de acord. Era deschis la nou, deși chirurgia atât de dragă lui se schimba rapid. Doctoratul nu mi-a ajutat la nimic, dar am învățat mult. A urmat  acea perioadă gri din anii 80 -90, când am rămas înghețați în timp, fără nicio perspectivă. Eu am fost protejat în acele vremuri de un „triunghi" sacru al cunoașterii și al devenirii, profesori care mi- au oferit modele. Doar Revoluția din 1989 ne-a deschis porțile spre libertate și cunoaștere, spre revoluția profesională.

Întrebarea nr. 4 a profesorului Vasile Lefter  Vă rugăm să ne vorbiți despre prima operație . Cum vedeți progresele chirurgiei?

Prof. Univ. Dr. Eugen Târcoveanu de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași: La noi, nimeni nu face o primă operație de unul singur, ci într-o echipă: mai întâi ca observator operator în sala de operație( mâna a treia), apoi ca ajutor (mâna a doua) și, dacă ai aptitudini, după o perioadă devii operator principal, observat atent de cei cu experiență care preluau operația dacă apăreau situații critice. Eu am asistat aproape  zilnic la operații, timp îndelungat, am făcut chirurgie experimentală încă din studenție. Tot timpul m-am sprijinit pe o echipă. Așa că nu îmi amintesc de prima operație făcută ca prim operator, cred ca a fost o hernie inghinală, eu fiind un chirurg anatomist. Multe operații le-am făcut în urgentă, operații spectaculoase în timpul cărora percepeam, în subconștient, că era la mijloc viața unui om, ce putea fi salvată prin intervenție chirurgicală.

Dacă ne referim  la progresele chirurgiei pe care le-am urmărit în ultimii 50 de ani, acestea sunt de neimaginat. Chirurgia, în timpul nostru a cunoscut o evoluție impresionantă datorită progreselor înregistrate în cercetarea fundamentală și în cea clinică, în anestezie, în mijloacele de explorare, în imunologie, genetică, farmacologie, în inteligența artificială. Chirurgul se confruntă cu probleme legate de gerontochirurgie, creșterea frecvenței bolilor cardiovasculare, metabolice, degenerative, neoplazice, a politraumatismelor (datorate ,,zeului” automobil). Au apărut metode sofisticate de investigație: endoscopia robotică, diagnosticul radio imunochimic, molecular, folosirea izotopilor, ecografia endoluminală şi laparoscopică, IRM, PETCT, chirurgul devenind din ce în ce mai dependent de tehnică. A ști să interpretezi cifrele reci ale buletinului de analiză în raport cu datele examenului clinic, a considera bolnavul un om și nu un număr, a rezista tentației de a cădea în fetișismul analizelor reprezintă știința chirurgului; el va rămâne cel mai uman dintre medici. Chirurgul se diferențiază de alți terapeuți prin posibilitățile deosebite pe care le are în a interfera cu echilibrul biologic al bolnavului printr-o agresiune dirijată, intervenția chirurgicală.

Urmărirea clinică zilnică a bolnavului, căutarea individualității sale, dar și a individualității bolii, trebuie să atârne cel puțin tot atât de greu în stabilirea indicației, ca și în executarea actului chirurgical. Progresele tehnice rapide, schimbarea structurii de morbiditate, necesitatea ameliorării continue a rezultatelor post terapeutice, acumularea impresionantă de noi cunoștințe și experiențe au condus la adevărate revoluții în chirurgie: chirurgia minim invazivă, chirurgia robotică. Despre pătrunderea inteligenței artificiale în medicină și în chirurgie putem spune că e a cucerit prezentul și va domina viitorul.

Întrebarea nr. 5 a profesorului Vasile Lefter: Numele medicului Eugen Târcoveanu a devenit un reper de profesionalism în Iași și în România. Vă considerați un om norocos? Sunteți, prin blândețe și profesionalism, un „bon papa”, gata să vă ajutați semenii. Relatați-ne momente importante din activitatea Domniei Voastre.

Prof. Univ. Dr. Eugen Târcoveanu de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași: Sunt un om norocos. Am urmat o facultate de renume, am avut cei mai buni dascăli, am avut șansa să fiu reținut în învățământul medical superior imediat după absolvire, am lucrat în aceeași clinică 51 ani cu cei mai mari chirurgi, clinică de tradiție în  preocupările permanente legate de progresul chirurgiei, am colegi minunați, după Revoluție am avut libertatea să mă instruiesc în cele mai performante clinici din Europa și SUA, am participat aproape anual la cele mai importante congrese de chirurgie și am fost ajutat foarte mult de familie, de soția mea, care m-a degrevat de orice obligație casnică. Am avut timp să fac exact ce - mi plăcea în profesiune. Am socotit că pentru aceste daruri de la Dumnezeu trebuie să alin suferința semenilor bolnavi.

Iașiul are azi specialiști foarte buni în toate domeniile medicale, recunoscuți pe plan național și internațional. Activitate mea este relativ modestă. În practica chirurgicală am introdus și am dezvoltat  chirurgia minim invazivă (laparoscopică) în centrele chirurgicale mari  din Moldova și, printre primii din țară, am introdus metode noi în tratamentul metastazelor hepatice. M-a preocupat chirurgia hepato -  bilio- pancreatică, chirurgia tubului digestiv, chirurgia de urgență, endocrină, a peretelui abdominal. Am realizat în cei peste 50 ani de activitate în același minunat spital „Sf. Spiridon” peste 15.000 intervenții chirurgicale.  Am publicat 12 cărți și peste 200 articole științifice în reviste indexate BDI. Pe plan didactic ,am îndrumat 35 serii de studenți în medicină, am imaginat primele teste de examinare cu întrebări  multiple, am folosit IT în docimologie, am ținut peste 50 cursuri postuniversitare, am organizat zeci de conferințe, congrese regionale, naționale, internaționale, am îndrumat 32 doctoranzi, am publicat materiale didactice, am avut funcții de conducere în rețeaua sanitară și în învățământul superior. Am cunoscut și am fost îndrumat de mari personalități chirurgicale: profesorul J. Marescaut, prof. H. Bismuth din Franța, prof. R. Van Hee, prof. J. Lerut din Belgia, prof. F. Stagnitii, prof. A.Montori din Italia,  prof.J.  Schiappa din Portugalia, prof M. Allgower , prof G. Lepsien din Germania, prof. E. Maloman, prof Ghe. Ghidirim din Chișinău. Mulțumesc școlii românești (prof. Vl. Buțureanu, C. Lazăr, V. Strat, M. Chifan, I. Juvara, N. Angelescu, N.M. Constantinescu, I. Popescu, S. Constantinoiu, M. Beuran, S. Duca) care m-a format și colaboratorilor care m-au ajutat și care azi mă depășesc (prof. Cr. Lupașcu).

Întrebarea nr. 6 a profesorului Vasile Lefter: Este impresionantă activitatea dvs și, mai ales, modestia de care dați dovadă. Clinica în care lucrați dispune de toate condițiile realizării unui act medical de  calitate?

Prof. Univ. Dr. Eugen Târcoveanu de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași: Clinica I Chirurgie „Tănăsescu – Buțureanu” se găsește în Palatul Clinicilor Chirurgicale, cel mai nou pavilion al Spiridoniei (construit în 1933, de prof I. Tănăsescu). Clinica a fost renovată în urmă cu 15 ani și  trebuie să spun (chiar dacă unora li s-ar părea laudă) că a fost dotată, prin străduința mea, cu cele mai bune echipamente medicale. Aici s-au practicat în premieră multe intervenții laparoscopice și e necesar să menționez că această clinică a fost acreditată ca centru de cercetare CNCSIS și de 5 ani, ca centru de transplant hepatic, al doilea din țară după București. Dar ce mi se pare relevant este faptul că tot stafful medical a fost instruit după Revoluție în centre europene. Majoritatea chirurgilor au învățat noile tehnici înainte ca în Clinică să ajungă trusele necesare. Asta pot spune tot despre colegii mei, deoarece, de regulă întâi se achiziționează un aparat și apoi se învață tehnica.

Întrebarea nr. 7 a profesorului Vasile Lefter:    Stimate domnule profesor, un chirurg de primă clasă poate avea, uneori, și momente de teamă că ar putea să greșească?

Prof. Univ. Dr. Eugen Târcoveanu de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași: Deși Chirurgia este spectaculoasă, aceasta  implică și  foarte mari riscuri, deci teama că se poate să înregistrezi o evoluție nefavorabilă există. Nu este vorba de teama de a nu greși, ci de teama ca bolnavul să meargă prost. Chirurgul are  o mare răspundere! Bineînțeles că în chirurgie nu ai numai succese, apar și momentele grele când nu mai depinde doar de tine reușita. Vă închipuiți că de la o simplă injecție un bolnav poate să moară, dar  la o intervenție chirurgicală? Operația este  o agresiune dirijată asupra organismului, iar noi operăm din ce în ce mai mult bolnavi vârstnici,   pacienți  obezi, cu diabet, care au mai  multe alte afecțiuni (comorbidități). Curajul în chirurgie este o problemă delicată. La noi funcționează dictonul: „primum non nocere, deinde salutare”.  Da, dacă știi că poți să salvezi o viață, riști. Unul dintre marii noștri  profesori, Ion Juvara spunea: „Știi ce este greu la noi? Să știi când să te oprești”. In timpul intervenției, care poate dura și 6 – 8 ore (transplant) chirurgul nu simte durere, nu simte că îi este sete, nu simte că îi este foame. El are un mare consum și fizic și psihic.  Atenția, concentrarea atinge cote ridicate, pentru că  fiecare act chirurgical este unicat. Mai spune lumea: „Dar faceți o operație de sute de ori, nu e  simplu”? Nu, nu este la fel, pentru că particularitățile fiecărui bolnav și ale bolii sale sunt diferite. Multe dintre cazurile noastre sunt foarte grave. Nu trebuie să te grăbești, să operezi mulți grav bolnavi  într-un interval scurt. Este bine să operezi un bolnav, apoi să-l  îngrijești în perioada postoperatorie și, după aceea, să abordezi un alt caz. Să fii ponderat constituie o calitate a specialității noastre.

Întrebarea nr. 8 a profesorului Vasile Lefter:   Vă face  plăcere  să lucrați cu echipe de tineri în sala de operație? Se poate vorbi de o școală de chirurgi îndrumați de dumneavoastră. Oferiți-ne trei nume ale celor mai buni medici tineri  pe care i-ați pilotat în actul chirurgical.

Prof. Univ. Dr. Eugen Târcoveanu de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași: Toată viața mi-a plăcut să lucrez cu tineri de la care am căpătat entuziasmul. Prima mea profesie a fost de asistent universitar, cu 2-3 ani mai în vârstă decât studenții mei. Am învățat toată viața învățând pe alții. Activitatea  cu studenții, rezidenții, cu medici tineri te încarcă, de regulă, cu o energie pozitivă. M-am bucurat de succesele lor în carieră, i-am întâlnit peste tot în țară și mai ales în toate spitalele europene. Este o comoară de neprețuit și o mândrie pentru universitate, ei sunt corpul de elită – Alumnis. Din clinica pe care am coordonat-o au plecat, ca medici chirurgi și șefi de secție, tineri foarte talentați în țară și mulți în străinătate. Cei care au rămas credincioși clinicii au performanțe deosebite în chirurgia clasică și laparoscopia (conf. dr. C. Bradea, șef lucr. Alin Vasilescu, șef lucr. Nuțu Vlad). Echipa formată și condusă de profesorul Lupașcu a realizat visul meu pe care l consideram imposibil– transplantul hepatic.

Întrebarea nr. 9 a profesorului Vasile Lefter: Să ieșim, puțin, din sfera medicală și să vă amintesc de  profesorul universitar  Dumitru Dorobăț, prin a cărui moarte, ați pierdut  un prieten rar, un om integru, un suflet nobil. Ce  a stat la baza acestei prietenii antologice? E ciudat că niciunul dintre dv. nu a urmărit să pătrundă în Academia Română, în ciuda valorii științifice demonstrate de scrierile publicate,  valoare pe care nu v-o putea contesta nimeni.

Prof. Univ. Dr. Eugen Târcoveanu de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași: Prietenul meu, regretatul Dumitru Dorobăț, profesor universitar  de engleză la prima Universitate din România,  a fost un cadru didactic de  excepție și un model greu de egalat.  Avea un comportament de lord englez, grație formării sale în UK și SUA. La același om găseai bunătate, seriozitate aproape exagerată, rigoare științifică, competență, disponibilitate, cultură vastă, modestie și prietenie. Toate lucrările publicate de mine în limba engleză erau verificate de el de 3 ori la intervale de 10 zile (regula lui 3) și doar dacă treceau de acest filtru se puteau trimite la reviste de prestigiu și niciodată nu erau respinse. Eu (iar Tache în mod sigur, nu ar fi vrut să depună dosarul), nu am visat la  intrarea în Academie pentru că „trebuie să ne cunoaștem lungul nasului”. La Academia Mare ajung nemuritorii, cei care au făcut ceva memorabil pentru țară, care vor rămâne în memoria neamului; și aceștia sunt foarte puțini.

Întrebarea nr. 10 a profesorului Vasile Lefter:  Domnule profesor, sunteți nu doar un mare specialist care iubiți cultura din România. Mereu vedeți, în predecesori, oameni care trebuie readuși  în fața generațiilor prezente. Credeți în această ștafetă nevăzută care conferă trăinicie unei națiuni prin continuitate?

Prof. Univ. Dr. Eugen Târcoveanu de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași: Sunt legat de Iași și cred că iubesc Iașiul mai mult decât cei care sunt născuți aici, pentru că este un oraș deosebit, un oraș care are tradiții specifice și o istorie importantă pentru toți românii; fără tradiție și fără istorie nu se poate face nimic, iar noi, din păcate, tocmai asta facem: vrem să distrugem astăzi, tradiția. Nu se poate face nimic fără școală; două elemente sunt extraordinar de importante pentru societate: învățământul și sănătatea, pe care astăzi noi le denigrăm, iar  repercusiuni grave vor fi  pe termen lung. Un popor care nu investește în învățământ și în sănătate riscă să dispară, așa cum arăta Grigore T. Popa, modelul Universității noastre. Am lucrat aproape o jumătate de secol  într-un triunghi sacru, unde m-am format, care mi a oferit protecție. Triunghiul acesta este format din Spitalul Sf. Spiridon,  al doilea spital ca vechime din țară (1757), Societatea de Medici și Naturaliști, prima societate medicală din România (1830), care a editat prima revistă medicală din România și Facultatea de medicină, a doua din țară (1879). Acest oraș care a avut primar un membru titular al Academiei Române, care a înființat primul teatru din România,  a fost o pepinieră medicală pentru București. De aici au plecat Grigore T. Popa, cel mai mare anatomist român, Ernest Juvara, chirurg genial, Nicolae Hortolomei,  patriarh al chirurgiei românești și mulți alții. M-au fascinat viața și realizările înaintașilor, oameni ai cetății,  veritabile modele de viață socială, culturală, științifică. Am scris  volumul ,,Ctitorii prestigiului” despre școala medicală din Iași cu precursorii, întemeietorii, creatorii de școală, coloșii, cei care au consolidat tradiția și au continuat-o. Această școală a fost de la început europeană și așa a rămas. Cum să nu te impresioneze faptul că un medic și-a donat averea să construiască o maternitate sau prima grădină botanică (A. Fătu), că Ruxandra Roznovanu  a donat palatul în care locuia pentru a fi sediul primei Universități din România. Am scris 2 volume despre istoria celui mai vechi așezământ spitalicesc din Moldova, cu o vechime de peste 260 ani”, Epitropia Sf. Spiridon din Iași: de la origini, la glorie, desființare și noi începuturi”, un veritabil Minister al Sănătății pentru Moldova, care a îngrijit străbunii noștri un sfert de mileniu, model neegalat de altă  instituție medicală, socială și de învățământ. Astăzi avem nevoie mai mult ca oricând de modele. Facultatea de Medicină și Spitalul „Sf. Spiridon” mi -au oferit cele mai frumoase modele. Este, deci, vitală cunoașterea istoriei medicinii ieșene, deoarece cine nu-și recunoaște și nu-și cinstește înaintașii de la care a învățat, cine nu-și cunoaște colegii cu tot ce au realizat, acela nu poate nimeri calea vieții si, cu atât mai mult, nu poate învăța pe alții. Grigore T. Popa, cel care a dat numele Universității de Medicină și Farmacie din Iași și a înființat (alături de Sadoveanu și Topârceanu)revista ,,Însemnări Ieșene” spunea: „Firea lucrurilor cere ca, dacă purtăm o flacără, s-o trecem altora și peste abisul morții, trăim prin alții în spiritul cărora urma noastră, dacă am lăsat-o, nu se pierde”

Întrebarea nr. 11 a profesorului Vasile Lefter: Sunteți doctorul în medicină lângă inima bolnavilor și a celor iubitori de știința medicinii și literaturii. Ce reprezintă „Însemnări  ieșene” pentru sensibilul  dascăl   Eugen Târcoveanu ?

Prof. Univ. Dr. Eugen Târcoveanu de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași: Dacă spunem povestea revistei Însemnări ieșene, trebuie să începem cu „a fost odată” în anul 1936, când la Iași a luat ființă o revistă literară rămasă în memoria colectivă, ctitori fiind Mihail Sadoveanu (vestit prozator), George Topârceanu (poet), Grigore T. Popa (medic, cercetător, scriitor și om al cetății) și Mihai Codreanu (sonetist); aceasta și-a întrerupt apariția în 1940, după 96 de numere, în ciuda eforturilor intelectuale și, mai ales,  materiale, revista fiind practic interzisă. Dar povestea continuă. Revista a trecut prin alte încercări de reapariție  în anul 2004 și în 2005, pentru un timp foarte scurt. Dar n-a pierit, căci în anul 2009, îmbrăcată cu haine noi, potrivite timpului în care „a înviat”, dar credincioasă idealurilor inițiale, revista și-a început, încă o dată, călătoria spre cititori, având un colectiv de redacție prestigios, din care făceau parte doi academicieni (Viorel Barbu și Valeriu D. Cotea), un om de litere (Al. Dobrescu) și, din nou, un medic, în persoana prof. universitar dr. Constantin Romanescu. Bineînțeles că n-a scăpat de vrăjmășii și, când se obișnuise cu binele, vreme de aproape patru ani, a fost nevoită să dispară. Dar revista, obișnuită cu schimbările ce făceau parte din viața sa, învățase că așteptarea, de exemplu, poate fi, oricând, șansa. N-avea de unde să știe că numerele cele foarte vechi au atras atenția unui grup de inițiativă condus de  Rectorul unei Universității de Medicină, care finanțat revista și care  a hotărât ca, după 81 de ani, să reediteze revista, în amintirea medicului– scriitor ce s-a numărat printre ctitori, acesta devenind  patronul spiritual al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”. Astfel, în decembrie 2017, revista a reapărut, păstrând întocmai formatul din 1936 și republicând articole extrem de actuale. Dar greul abia începea. Cu tot entuziasmul câtorva medici, dintre care experiență editorială avea doar unul, se punea problema colaboratorilor pentru partea culturală a revistei, căci pentru cea medicală nu era o dificultate. Primele două numere au purtat pecetea începătorilor, oarecum nesiguri cu privire la direcția ce trebuia urmată de proaspăta publicație, având model o revistă pe care, într-un fel, voiau s-o reînvie. Numărul trei a trecut pragul căutărilor firești pentru început, iar numărul patru semăna, deja, cu o revistă de cultură. Era un progres evident: se definitivase editorul-director, redactorul- șef onorific, redactorul-șef și cel adjunct, colegiul de redacție, tehnoredactorii, graficianul. Ca structură, s-au stabilit rubrici sau secțiuni, care au fost respectate și în numerele următoare, acestora adăugându-li-se și altele noi, în funcție de specificul fiecărui număr. A crescut valoarea conținutului și valoarea artistică a materialelor publicate, fie acestea eseuri, cronici literare, muzicale sau plastice; versuri de calitate și proză (un loc important îl deține proza de călătorie), interviuri, reportaje, evocări, fragmente din romane în curs de publicare, prezentare de reviste și de biblioteci, de evenimente și de edituri și-au găsit un fericit loc de viețuire în paginile revistei. Cel mai mare câștig al revistei a fost, însă, colaborarea unor poeți consacrați ca valoare sau în curs de consacrare. Începem, firesc, cu Ana Blandiana, Ioana Diaconescu, poetele ieșence: Maria Mănucă, Ștefania Hănescu, Teona Scopos, poeții George Popa, Adi Cristi, Emil Brumaru, Valeriu   Stancu, Ion Hurjui, Vasile Burlui, Benone Păsărin, Marcel Miron (Huși)), Marcel Mureșeanu (Cluj), Vasile Remete (Alba Iulia), George Echim și George Savin (Brașov), Nicolae Dabija (Chișinău), Gheorghe Ghidirim (Chișinău), Octavian Dumitru Unc (Constanța), îi numesc pe cunoscuții  prozatori: Ioan Holban, Grigore Ilisei, Nichita Danilov, Nicolae Busuioc, Mircea Radu Iacoban (Iași), Dumitru Mălin (Alba Iulia), Vasile Lefter(Focșani), Romeo Șcerbina (Chișinău). Demne de luat în seamă sunt colaborările cu Maria Trandafir, Dumitru Dorobăț, Gellu Dorian (cronică literară, eseu), Anca Sava (cronică teatrală), Maria Bilașevschi (cronică plastică), Dana Baran, Richard Constantinescu (doctori în medicină), Nicolae M. Constantinescu, Viorica Scutariu (bibliotecară). Un sprijin de neprețuit este al Anei Parteni, iar interesantă este colaborarea Oanei Buceag. Ajunsă la vârsta de „douăzeci și unu de numere”,  (5 ani de apariție) revista a învățat să vorbească bine, să asculte vocile din jur, să respecte valoarea, să observe cu atenție realitatea și să meargă drept înainte atât cât se va putea.

Cu doamna Marilene D”Albon Popa, fiica lui Grigore T. Popa, întemeietorul revistei Însemnări Ieșene, oct. 2022 și pe scena Teatrului Național Iași – premiu CMR pentru întreaga activitate

Întrebarea nr. 12 a profesorului Vasile Lefter: La o depunere de coroane în Parcul Copou, la statuia lui Mihai Eminescu, v-am privit cu admirație. Erați singur și depuneați o coroană din partea Revistei „Însemnări ieșene ”. Pe fața dumneavoastră se citea o atitudine admirativă pentru înaintașii care au marcat viața culturală a Iașiului. Ne bucurăm că revista pe care o conduceți, ca redactor-șef, împreună cu doamna Maria Trandafir,  ca secretar general de redacție, de ceva vreme, a devenit și casa noastră, caldă și primitoare.

Prof. Univ. Dr. Eugen Târcoveanu de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași: Eu consider revista un dar. Aceasta mi- a dat posibilitatea de a descoperi o altă lume minunată, aceea a scriitorilor, a artiștilor, a iubitorilor de frumos, care ne-au oferit cu generozitate creațiile lor. Revista nu ar putea să apară, fără suportul financiar al conducerii Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (rector prof.dr. Viorel Scripcariu-editor). O mențiune specială aș face pentru  doamna profesoară Maria Trandafir care selectează materialul, îl corectează, îl direcționează spre rubricile aferente și care veghează cu strășnicie la conservarea limbii române literare; aproape de aceasta se află Ana Parteni, iubitoare de frumos, foarte pricepută în tehnoredactare, responsabilă de selectarea fotografiilor, a picturilor și a imaginilor care dau culoare și farmec revistei; coperta este realizată de Marius Atanasiu, iar tipărirea se face la Editura ,,Gr. T. Popa”, de către domnul Sorin Popescu. Trebuie să recunosc că această revistă m-a împlinit, oferindu-mi prilejul de a face și altceva, în afară de medicina care a fost și este pasiunea mea

                                                              Vă mulțumim pentru timpul acordat

                                                               Prof. Elizia și Vasile Lefter             


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.