Poveste din noaptea Unirii în Focșani
Fuiorul nopții toarce întunericul într-o velință ce se așază peste întinsul Focșaniului. Ziua Unirii a trecut, oamenii au plecat liniștiți spre casele lor, împovărați, din nou, de grijile acestui început de an. Pentru câteva ore s-au simțit iar români get-beget, neam de vrânceni ce s-a prins pentru a 164-a oară în Hora Unirii.
Clădirile dimprejurul pieții unde s-a înfăptuit Unirea desenează două siluete impozante, una îmbrăcată în haine domnești, de gală, alta în costum parizian, cu papion.
- Trăiască Principatele Unite!
- Trăiască România!
- I-ai vazut, domnule Kogălniceanu?
- Da, Măria Ta! I-am văzut...
- Nu ne-au uitat!
- Nu, Măria Ta! Spiritul românesc nu va muri niciodată!
Umbrele se plimbă molcom înspre hotarul ce despărțea odată Muntenia de Moldova, ca o bornă nemiloasă ce a ținut depărtați frații români.
- Aici s-a cântat prima dată "Hora Unirii"... Aici s-au auzit din glasurile a mii de români versurile lui Alecsandri... "Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română"...
- Aici, da, pentru prima dată în fața atâtor români, Domnia Ta!
- Atenție, vă rog, domnule Kogălniceanu. Nu călcați slovele așezate pe pavele.
- Nu le-am atins, Doamne! Umbrele istoriei joacă feste și le întunecă...
Frigul lui Gerar mușcă mut din suflarea unui rătăcit ce își numără pașii, la oră târzie, pe bulevardul Unirii, fără a lua seamă la vorbele înaintașilor.
- Era mai frig atunci, Măria Ta!
- Era... dar parcă sufletele erau mai înflăcărate...
Liniștea se așază mai abitir, ca încheierea unui glas de clopot, tras din curtea unei biserici, ce își întinde jalea de acum până în vremurile trecute. Teama de a-l sparge schimbă în șoapte discuția dinspre domniile lor.
- Nu l-am văzut pe domnitor azi, domnule Kogălniceanu!
- Nu... Au fost doar prim-miniștrii și ministrul de armate... Domnitorul a rămas în capitală...
- Poate a fost prins cu treburi urgente în cancelarie... Prin câte trece țara asta...
- Poate, Măria Ta! Cine știe?
- Dinspre Iași, ceva vești, domnule Kogălniceanu?
- Nu prea bune, Domnia Ta! Dar țara va merge înainte! Cu bune... cu rele...
- Așa a fost mereu... E cazul să ne retragem... Ne vedem la anu' tot aici, domnule Kogălniceanu?
- Tot aici... Da!... De pe acest meleag a pornit istoria României moderne...
- Noapte bună, vă doresc!
- Rămâneți cu bine, Doamne! Și... să vegheați asupra românilor!
Adrian Matei
- Redactor „Ziarul de Vrancea”, director editura „Gazeta Culturală”