Timp Liber

Patru italieni celebri în lumea vinului, prezenți la Concursul Național de Vinuri ”Bachus 2017”

Mihai Boicu
2 oct 2017 1149 vizualizări

Aceștia vor conduce comisiile de degustare de la concursul de vinuri organizat în perioada 5 – 8 octombrie

Consiliul Județean Vrancea anunță că patru personalități din Italia, renumite în lumea vinului, vor ajunge la Focșani pentru a prezida comisiile de degustare ale Concursului Național de Vinuri ”Bachus”, eveniment organizat în cadrul Festivalului Internațional al Viei și Vinului ”Bachus 2017”. Primul președinte de comisie este Roberto Gatti, jurnalist italian de vinuri, absolvent al AIS (Asociația Italiană a Somelierilor) cu diplomă de somelier, director al site-ului www.winetaste.it. Roberto Gatti a deținut timp de șase ani titlul de Președinte al Juriului la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles (la care participă de 10 ediții) și la Concursul Excellence Awards de la București, două dintre cele mai importante concursuri oenologice organizate la nivel mondial. De asemenea, a fost membru al juriului de degustare la concursuri mondiale de vin, dintre cele mai prestigioase fiind Berliner Wine Trophy din Berlin, Shanghai International Wine Challenge, Wine Challenge din Tokyo, International Wine Contest Bucarest, Les Grands Concours du Monde de la Strasbourg. Nu în ultimul rând, a participat în calitate de jurat la cele mai importante concursuri de vinuri din Italia. Comisia a doua de degustare de la Concursul Național de Vinuri ”Bachus” 2017 este prezidată de italianul Luigi Salvo, jurnalist de vin, membru al ASA (Associazione Stampa Agroalimentare Italiana), somelier al AIS (Italian Sommelier Association), raportor și degustător oficial autorizat AIS și reprezentant al AIS la Palermo. În anul 1999 a publicat un ghid despre cele mai bune vinuri siciliene și, începând din luna noiembrie 2001, scrie în publicația online www.tigulliovino.it. În 2003 a început să publice pe propriul său portal,  www.luigisalvoilmondodelvino.it , în care și-a adunat articolele, activitatea didactică și experiența în calitatea de degustător AIS. Are numeroase colaborări cu reprezentanți ai industriei de profil și reviste specializate, scrie pentru revista oficială a Asociației Italiene a Somelierilor ”De Vinis” și pentru secțiunea de presă a Institutului Regional Sicilian al Vinului și Viticulturii vitevinonews.it, se ocupă de rubrica de vinuri pentru unul dintre cele mai prestigioase posturi de radio siciliene, ”Radio Time”. Comisar internațional al OIV (International Organisation of Vine and Wine), este acreditat ca membru al juriului în importante concursuri de vinuri internaționale, precum: Concours Mondial de Bruxelles, Wine Challenge of London, Berlin Wine Trofy, Mundus Vini, Excellence Awards Bucharest, Michelangelo International South Africa, International Competition Mayor și în alte competiții internaționale de profil. Al treilea italian care va prezida o comisie la Concursul Național de Vinuri ”Bachus” este Luciano Parrinello, oenolog renumit în Italia, jurat la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles. Născut și crescut la Marsala, una dintre podgoriile cele mai renumite din Europa, orașul celebrului Vin de Marsala, Luciano Parrinello este un oenolog celebru în peisajul vitivinicol sicilian. Este membru activ al Institutului Regional al Vinului din Sicilia și al Institutului Regional al Viei și Vinului din Palermo.

Alberto Lupini, președintele celei de-a patra comisii de concurs, este un jurnalist cu o experiență de 38 de ani în domeniu, director editor la revista ”Italia al tavola”, prima revistă italiană de gastronomie și turism cu difuzare în aria restaurantelor. A fost premiat pentru promovarea bucătăriei tipice italiene și a vinurilor locale, cu prestigiosul premiu Guido Tarlati, în anul 2016. Este consultant în comunicare și relații publice, eseist economic și politic, autor de cărți. Concursul Naţional de Vinuri „Bachus”se va desfășura la Restaurantul Grand”Or din Focșani. Juriul de degustare va fi compus din 5 comisii, fiecare având în componență câte cinci degustători experţi, astfel: un preşedinte de comisie, din străinătate, un somelier, membru al Organizației Somelierilor din România  (OSR2011), un blogger de vin, un jurnalist de vin, un membru al Asociației Degustătorilor Autorizați din România.

Concursul Naţional de Vinuri este organizat de Consiliul Județean Vrancea în perioada 5-6 octombrie, la Restaurantul Grand”Or din Focșani și reprezintă manifestarea de referință a Festivalului Internațional al Viei și Vinului ”Bachus” 2017. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.