Orchestra Simfonică Radio din Ucraina va concerta în premieră la Focșani
„Regal Vienez” susținut de Ukrainian Radio Symphony Orchestra, în premieră la Focșani. Orchestra din Ucraina, creată pe 5 octombrie 1929, va concerta pe scena Teatrului Municipal Focșani pe 14 decembrie 2017, de la ora 19.00, aceasta fiind recunoscută pentru arta sa pe plan național și internațional.
Colectivul orchestrei a produs mai mult de 10 mii de înregistrări muzicale simfonice pentru Fondul Radio din Ucraina în decursul celor 88 ani de istorie creativă abundentă. Din 2005, Orchestra simfonică este condusă de Volodymyr Sheiko – Dirijor Șef și Director artistic. Sub bagheta sa, orchestra a interpretat capodopere precum: “Requiem” de G. Verdi; Simfonia Nr. 9 de L. van Beethoven; Simfonia Nr. 6, Patetica de P. Tchaikovsky; Simfonia Nr .2 de S.. Rachmaninoff; “Carmina Burana” de Carl Orff ; “Stabat Mater” de G. Rossini; “Executia lui Stepan Razin” de D. Shostakovich; “Sf. Ioan al Damascului” de S. Taneyev; “Când înfloresc ferigile” de Y. Stankovych; „Requiem” și “Davidde Penitente” de W. A. Mozart; „Le Poème de l’extase” de A. Scriabin și altele. Interpretările cele mai de succes ale Orchestrei au avut loc pe scenele principale al capitalei Ucrainei, precum Societatea Națională Filarmonică a Ucrainei, Palatul Național al Ucrainei și Opera Națională a Ucrainei. Orchestra a fost, în ultimii 6 ani, în turneu prin 12 țări din Asia, Europa si Africa – în Correa de Sud, Iran, Algeria, Tunisia, Spania, Portugalia, Italia, Franța, Olanda, Luxemburg, Belgia, Polonia și Belarus.
Pe scena Teatrului din Focșani, orchestra va interpreta cel mai important repertoriu al Balului Operei din Viena, care va cuprinde opere ale Dinastiei Strauss, Franz Lehar, Emmerich Kalman, Joseph Lanner și ale altor compozitori celebri ai muzicii vieneze din secolele XVIII și XIX. Orchestra va fi compusă din 36 de instrumentiști iar pe acordurile vieneze va dansa Corpul de Balet „ANIKO BALLET”. Prețul unui bilet este de 150 de lei. (Z.V.)