VIDEO | Nicu Covaci, liderul legendarei formații Phoenix, a murit
Cunoscutul muzician Nicu Covaci (77 de ani), fondator și lider al formației Phoenix, a decedat vineri în urma mai multor probleme medicale avute în ultima perioadă, artistul fiind operat de urgenţă pe creier la Spitalul Judeţean din Timişoara. Anunțul a fost făcut de managerul spitalului, Sandesc Dorel, pe pagina sa de Facebook, dar și pe pagina oficială de Facebook a lui Nicu Covaci. (Hotnews.ro)
„Acum, când în Parcul Rozelor din Timișoara se desfășoară Opera-rock «Meșterul Manole » , purtat de această muzică sublimă, s-a înălțat spre cer sufletul celui care a fost și va rămâne NICU COVACI. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească. FIE SA RENASCA!”, a scris pe pagina lui de Facebook managerul Spitalul Judeţean din Timişoara, Sandesc Dorel.
Problemele de sănătate ale lui Nicu Covaci au apărut în luna martie, atunci când liderul trupei Phoenix a început să simtă că îi amorţeşte faţa. Apoi a început să îi fie afectată vederea. Atunci a hotărât să îşi facă un RMN, iar rezultatele indicau o problemă gravă.
Diagnosticul pus de specialiştii de la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara, conduşi de medicul Horia Pleş, a fost „proces expansiv intracranian”. Apoi, printr-o intervenţie care a durat aproximativ 6 ore, a fost extirpată chirurgical o tumoră de pe creier.
Situația s-a înrăutățit ulterior, colegii acestuia postând miercuri un mesaj alarmant anunțând că starea de sănătate a liderului Phoenix „nu se îndreaptă deloc spre bine”.
Nicu Covaci s-a născut în 1947, la Timișoara. Compozitor, chitarist, pictor şi grafician, a studiat din copilărie pianul, acordeonul, dar şi limbile străine – franceză, germană și engleză. A urmat secția germană a școlii primare, secția română a școlii generale, liceul de arte plastice și Institutul de Arte Plastice din Timișoara.
Integrala PHOENIX, partea a doua: "Cei ce ne-au dat nume" (anii ’70) trece în revistă cu de-amănuntul perioada Etno, cea mai fastă din istoria trupei, anii ’70 ai totalei maturităţi creatoare, dar şi ai interzicerilor de tot felul. Piese de pe cele trei albume şi EP—ul etno, inclusiv needitate/cenzurate! Intervievaţi: Nicolae Covaci, Jozsef Kappl, Mircea Baniciu, Costin Petrescu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Erlend Krauser, textierii Şerban Foarţă şi Victor Cârcu, Valeriu Sepi, scenograful Dan Chişu, ziariştii Petru Umanschi, Octavian şi Florin Silviu Ursulescu, George Stanca, Erika Jozsa şi Daniela Caraman Fotea, actorul–colaborator Florian Pittiş, cercetătorul Andrei Oişteanu, cameramanul şi DJ-ul Adrian Valentir.
Realizator: Doru Ionescu
Turneu Dakino Phoenix - 1991. Cel mai mare turneu Phoenix din 1990 încoace, desfășurat pe mai multe stadioane din țară. Phoenix în formula originală: Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Josef Kappl, Ovidiu Lipan plus Mani Neumann - vioară.
0:34 Ciocârlia
6:01 Vasiliscul și Aspida
8:52 Sirena
13:29 Uciderea balaurului
17:50 Jocul
21:40 Pavel Chinezul
26:57 Pasarea Calandrinon
31:36 Mugur de fluier
37:36 Strunga
44:56 Andrii Popa
48:25 Mica Țiganiada
52:28 Te întreb pe tine soare
„Fie să renască numai cel ce har
Are de-a renaşte, curăţit prin jar,
Din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum,
Astăzi ca şi măine, pururi şi acum!”
Phoenix devine o trupă cunoscută și iubită
Câștigă un premiu la un concurs între formațiile studențești în 1968 – la Festivalul Național de Artă Studențească de la Iași, când au concurat cu Roșu și Negru, Coral și Mondial. Un an mai târziu, locul lui “Pilu” a fost luat de Dorel “Baba” Vintilă Zaharia (n.1943, ex – Sideral, Cometele, student la Politehnică).
Apar în emisiuni de televiziune și susțin zeci de concerte, reușind să se impună ca trupă de referință. După emigrarea lui Moni Bordeianu, din toamna anului 1970, componența trupei se modifică iar. Intră “Spitzi”, Cornel Liuba (tobe), Kovacs Zoltan (bas) și Laurențiu Butoi (oboi, flaut).
Este cooptat în trupă și Mircea Baniciu (student Arhitectură), un folkist care însoțea trupa în turnee, iar în octombrie 1971 se renunța la serviciile lui Zoli, Laurențiu și, putin mai tarziu, la Cornel. Intră Joszef Kappl (ex – Color, Clasic XX, student la Conservator) și Costin Petrescu (ex – Olympic’64, student Arhitectură). Accentele rock se modifică și ele, iar stilul lor capătă rezonanțe folclorice, potrivit Rador Radio România.
Realizează poemul rock “Cei ce ne-au dat nume”, care a fost prezentat în premieră la Opera din Timișoara, la 13 ianuarie 1972. A apărut apoi albumul “Negru Voda”, primul disc LP scos de o formație rock în limba română. În 1974, apare în trupă Ovidiu Lipan “Țăndarică” (ex- Roșu și Negru, școala de muzică).
Interzisă de regimul comunist. Fuga din țară. „În Rai”
Formația Phoenix avea un succes imens, însă în anii ”70 ajunsese să fie un fenomen mai degrabă underground, fiind pe rând interzisă în concerte, la televiziune și la radio, de cenzura comunistă.
Covaci scria pe blogul personal: „Formaţia Phoenix a fost interzisă în 1974. (…) Mi-am dat seama că nu mai merge şi m-am hotărât să plec. De cum am ajuns în Amsterdam, am început să umblu pe la studiouri ca să mă interesez cum să continui cu trupa afară. Singura soluţie era să-i scot ilegal din ţară. Disperarea m-a împins să fac gestul ăsta. I-am băgat în boxele Marshall şi am pornit spre graniţă.
Noaptea, am ajuns la Orşova. Grănicerii (…) mi-au spus să descarc maşina şi să trec la percheziţie corporală. Le-am spus că în maşină se află instalaţia mea (…). Unul se urcase pe boxa în care era Ţăndărică şi îşi bălăngănea picioarele la un centimetru de obrazul lui. Până la urmă mi-au dat drumul şi am început să trec barajul spre sârbi. (…) Când am terminat, mă pun şi sârbii să deschid maşina. Când au văzut atâta amar de scule, au trântit uşa maşinii şi mi-au spus ‘Idi’. Am luat-o în sus pe munte. (…) Băieţii au ieşit la lumină odată cu ziua şi când m-au întrebat unde suntem, m-am uitat în jur la brazi şi la norii aurii de la picioarele noastre şi le-am spus ‘În rai’ “.(hotnews.ro)
Citiți și:
Muzică bună da, bani pentru sinistrați nu - articolul publicat de Ziarul de Vrancea în 2005, cu ocazia concertului caritabil susținut de legendarii muzicii românești la Focșani, în sprijinul sinistraților
"Suntem copleșiți, am fost întâmpinați cu foarte multă căldură de publicul din această seară. Am văzut copii care s-au născut după ce am plecat noi din țară, care cântau silabă cu silabă alături de noi. Nu ne așteptam la așa ceva. Plus că am avut noroc pentru că a încercat să plouă, dar parcă și îngerii au ținut cu noi", ne-a spus în 2005 Nicu Covaci, în cadrul unui interviu după concertul caritabil pe care trupa Phoenix l-a susținut atunci la Focșani.
"Aceasta e datoria mea și când e vreun concert mă urc în avion și vin. În Germania cântăm mai rar, cu toate că suntem foarte apreciați, dar euforia de aici e cu totul alta"
"Am trecut prin cel mai bine păzit punct de graniță. Puteau să ne prindă vameșii, să ne împuște, dar la ora aia parcă eram într-o transă. Nu ne-a fost frică nici o clipă. Ne-am zis că dacă luăm o decizie, trebuie să o ducem până la capăt"
"Trăiesc pentru acest har, Phoenix, și vreau să-l păstrez până când n-o să mai fiu. Vreau ca, prin intermediul tinerelor talente pe care sper că le vom găsi la momentul potrivit, să rămână ideea pe care noi am promovat-o. Îmi doresc să stau și eu o dată într-o sală și să aplaud trupa Phoenix", ne spunea atunci liderul legendarei formații de rock românesc.