Timp Liber

Începe Festivalul de Muzică Uşoară Românească “FLORENTIN DELMAR”, a 42-a ediţie

Ziarul de Vrancea
7 nov 2017 1321 vizualizări

Pentru a 42-a oară, focşănenii se vor întâlni cu muzica uşoară românească tradiţională prin intermediul cunoscutului Festival FLORENTIN  DELMAR şi, în mod special, cu muzica celui ce dă numele acestei manifestări.

În acest an vor urca pe scena Ateneului Popular 14 tineri interpreţi ce vin din Bucureşti, Constanţa, Călăraşi, Botoşani, Galaţi, Bârlad, Roman, Slobozia, Dâmboviţa, dar şi Broştenii de Vrancea. Repertoriul lor cuprinde o arie a tuturor timpurilor în care a fost compusă muzica uşoară românească, până în zilele noastre. Este apreciabil gustul estetic al acestor tineri care îndrăgesc melodia de odinioară cu aceeaşi măsură a celei actuale. Îi va încuraja orchestraţia maestrului Viorel Gavrilă care, împreună cu colaboratorii şi colegii săi, îi vor şi acompania pe perioada celor două seri de concurs: 9 şi 10 noiembrie, cu începere de la orele 19:00. Delimitarea valorică a acestora o face cu pertinenţa care ne-a obişnuit de-a lungul anilor, un juriu condus de Horia Moculescu – cetăţean de Onoare al Municipiului Focşani, Marius Ţeicu, Viorel Gavrilă şi doi importanţi interpreti ai acestui gen muzical: Gabriel Cotabiţă şi Ovi Jacobson. Acestea sunt personalităţile ce vor stabili cum vor fi distribuite premiile anuntate prin regulamentul de concurs: Marele Premiu şi Trofeul Festivalului Florentin Delmar – 6.000 lei; Premiul I – 4.000 lei; Premiul al II-lea – 3.000 lei; Premiul al III-lea – 2.500 lei; Premiul SPECIAL (pentru cea mai bună interpretare a unei melodii FLORENTIN  DELMAR) – 5.000 lei. O avanpremieră a festivalului se va derula în Foyer la ora 18:45 unde va fi lansat CD-ul de autor al compozitorului Horia Moculescu la împlinirea a 80 de ani. Autorului îi vor fi alături prietenii şi colegii de “breaslă”, reprezentanţi ai autorităţii locale şi gazdele festivalului. Festivalul va fi deschis de Teodor Manciulea,  cel care în 2016 a câştigat Trofeul mult râvnit; el va avea şi un microrecital după încheierea primei părţi de concurs din această seară de 9 noiembrie. Recitalul mult aşteptat va fi al celui ce a câstigat multe, foarte multe  aprecieri din 1986 până în prezent de când şi-a dedicat întreaga activitate muzicii pop – Gabriel Cotabiţă. “Mă bucur să revin pe scena Festivalului de Muzică  Uşoară  Românească  Florentin Delmar, un festival foarte drag mie, de unde am numai amintiri plăcute. Sper să reîntâlnesc acelaşi public entuziast şi ataşat muzicii uşoare româneşti”, a transmis artistul.

 

Alexandra Velniciuc şi Ionuţ Ungureanu, amfitrionii serilor de festival

 

Cea de a doua seară va debuta cu concurs: cei şapte concurenţi ai serii în ordinea stabilită prin tragere la sorţi. În timp ce se va juriza prestatia tuturor concurenţilor, pe scenă va evolua o voce pe care focşănenii au admirat-o ultima oară în 2005 când a obţinut Trofeul festivalului: Ana Mardare.  Nu a renunţat la muzică, Ana devenind liber profesionistă practicând cariera de solist împreună cu soţul său, care este un cunoscut ritmician,  membru în orchestra  de acompaniament condusă de Viorel Gavrilă. Vocea, care probabil va domina seara şi care va prezenta atractivitatea maximă, se defineşte de la sine: Paula Selling. Recitalul său va fi realizat cu aceeaşi orchestră profesionistă ce poartă numele dirijorului; va fi un regal muzical în care artista va etala melodii proprii şi cover-uri,  evoluând şi la pian. Vor exista momente  surpriză, nelipsite de emoţii. Amfitrionii serilor de festival vor fi Alexandra Velniciuc şi Ionuţ Ungureanu. Evenimentul se va încheia cu festivitatea de decernare a premiilor. Artiştii care au reprezentat o amicală concurenţă unul celuilat vor face o “reverenţă” marelui pianist şi compozitor  focşănean care le-a dat întâlnire în orasul natal şi-i vor interpreta una din melodiile devenite şlagăr de-a lungul vremii sau, de ce nu, una  care a “dospit” în colecţia unui focşănean şi de curând orchestrată de Horia Moculescu, a fost facută cunoscută de noi, pe CD-ul omagial editat la cea de a 40-a ediţie a festivalului din 2015 – Focşăneanca- melodie ce poate deveni leit-motiv al acestei manifestări. Dumneavoastră, focşănenii, veti afla cine vor fi tinerii artişti ce vor intra în palmaresul festivalului venind la sala ctitorită de Maiorul Pastia, unde le veţi fi alături în evoluţia scenică. Le dorim şi noi succes! (Liviu TOPALĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.