Timp Liber

Hramul capelei Mausoleului Eroilor de la Mărășești a doua zi de Paști, luni, 17 aprilie 2023

Ziarul de Vrancea
21 apr 2023 1250 vizualizări

A doua zi de Paști, luni, 17 aprilie 2023, capela Mausoleului Eroilor de la Mărășești, județul Vrancea, și-a sărbătorit hramul, închinat Învierii Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

La slujbă au participat părinții

consilieri de la Centrul Eparhial, părinții protoierei ai celor șapte

protopopiate buzoiene și vrâncene, membre ale Societății Naționale a

Femeilor Ortodoxe Române – Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (SNFOR –

ABV), precum și dl Romeo-Valentin Muscă – directorul Muzeului Vrancei.

Împreună cu Chiriarhul locului au

slujit:

pr. Marian Gegea – vicar administrativ eparhial,

pr. Paul

Gavrilă – protopop al Protoieriei Pătârlagele,

pr. Cristinel Popa –

protopop al Protoieriei Panciu, și

pr. Ioan Ploscaru – Parohia „Sfânta

Cuvioasă Parascheva” din Focșani.

„Astăzi, în a doua zi de Paști, noi,

cei prezenți aici, slujitori și membre ale SNFOR – ABV, am venit să-I

oferim lui Dumnezeu această ofrandă a Sfintei Liturghii, dimpreună cu

strămoșii noștri, respectiv cu eroii neamului românesc, ale căror

oseminte odihnesc în acest mausoleu. Cei ce au contribuit la construirea

lui au avut înțelepciunea să amenajeze și o bisericuță, în care să se

poată săvârși Sfânta Liturghie măcar de două ori pe an, la cele două

hramuri: «Învierea Domnului» și «Schimbarea la Față». De aceea, Îi

mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ne adunăm laolaltă și ne

rugăm Părintelui ceresc să-i așeze pe eroii neamului în ceata

mucenicilor, întrucât, așa cum mărturisim la fiecare Sfântă Liturghie,

aceștia și-au dat viața pentru Hristos, pentru credința noastră ortodoxă

strămoșească, pentru apărarea patriei și pentru toată moștenirea

teritorială, culturală și spirituală pe care ei au primit-o de la

strămoșii lor și apoi au predat-o urmașilor, adică nouă, celor de

astăzi”, a afirmat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, în cuvântul rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii.

Cântările liturgice au fost interpretate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.

Mausoleul Eroilor de la Mărășești a fost

construit din inițiativa Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor

Române, după planurile arhitecților George Cristinel și Constantin

Pomponiu, lucrările fiind realizate în două etape, 1923-1924 și

1936-1938. Ridicat pe locul unde au avut loc luptele de la Mărășești, în

timpul Primului Război Mondial, în care trupele române au ieșit

învingătoare, mausoleul adăpostește osemintele a 5.073 de soldați și

ofițeri, în 154 de cripte individuale și 9 cripte comune.

Articol preluat de pe site-ul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei (arhiepiscopiabzvn.ro)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.