Galerie foto | În drumeţie la Mănăstirea Soveja
Universul satului este de o mare bogăţie şi profunzime. El, împreună cu datinile, cu limba, a fost transmis din generaţie în generaţie, iar biserica, mănăstirea şi-au păstrat originalitatea istorică adăugând la patrimoniul strămoşesc o parte însemnată din preaplinul trăirilor noastre. Întreaga atmosferă din jurul sfintelor mănăstiri emană căldură, curăţenie spirituală, sfinţenie, perpetuând simboluri străvechi, repere incontestabile ale artei creştine.
În Vrancea a existat o tradiţie neîntreruptă a mărturisirii şi a evlaviei dreptei-credinţe. Intensa viaţă isihastă vrânceană este atestată de numeroase sihăstrii, schituri şi mănăstiri aflate în străvechea vatră în veacul XV... şi până în ziua de azi. Una dintre comorile Vrancei este Mănăstirea Soveja, aşezată într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, pe Valea Şuşitei.
Această mănăstire s-a ridicat ca semn al împăcării dintre Matei Basarab (1632 - 1654) şi Vasile Lupu (1634 - 1653), fapt pentru care este cunoscută şi sub numele de Dobromira, care înseamnă „bună pace.”
În mijlocul Mănăstirii - din care n-au mai rămas decât porţiuni din zidul care o apăra de jur împrejur - se înaltă o minunată biserică de zid, ctitorită de domnul Ţării Româneşti, Matei Basarab, ca semn al împăcării cu domnitorul Moldovei, Vasile Lupu care, la rândul său a ridicat Mănăstirea Stelea în Ţara Românească. Se spune că alegerea locului de către Matei Basarab, s-ar fi făcut în urma pagubelor produse de trupele sale în 1639 unui schit numit Babele, al cărui ctitor ar fi fost ieromonahul Parthenie, de la Mănăstirea Bisericani. Nicolae Iorga întăreşte şi spune că Matei Basarab se căi pentru acest păcat făcut de ostaşii săi şi-l ajută pe Parthenie să facă alt schit sub muntele Zboina, pe râul Dobromirului, cu cheltuiala sa, a călugărului însuşi şi a moşneagului Negrea.
Între 1644 - 1645 domnitorul Matei Basarab face această Mănăstire a Dobromirii, din Soveja, care poate fi văzută şi azi. Când a fost gata, a avut grijă s-o înzestreze cu veşminte, vase, cărţi, odoare bisericeşti, diverse obiecte de cult, cu vii şi moşii. Pe o evanghelie ce a aparţinut acestui sfânt locaş, dăruită de Matei Basarab, aflată acum la Muzeul de Artă al României, se afla o însemnare din 18 ianuarie 1647 în care se aminteşte ca fost donată de domnitor şi de soţia sa Elina, „la mănăstirea dumnealui din Vrancea”. De-a lungul timpului frumuseţea edificiului bisericesc, frumuseţea locurilor, ospitalitatea localnicilor, au atras mulţi credincioşi şi turişti.
Din păcate, mănăstirea a suferit multe stricăciuni produse mai ales de cutremure. Azi numai ruinele rămase de jur împrejurul bisericii şi a cimitirului amintesc că aici au fost chilii călugăreşti şi zid împrejmuitor. Despre această mănăstire, prof. Vasile Drăguţ spunea: „Dată fiind înfăţişarea actuală a edificiului, pare probabil că singurul zid original este cel de la intrare, cu portalul de piatra şi pisania lui Matei Basarab. Dar şi aşa, zidurile sobre, impun şi atrag atenţia celui care se abate prin curtea biserici compartimentată tradiţional: pridvor, adăugat mai târziu, pronaos cu cafas deasupra, naos şi altar, cu tavan plat de lemn”.
Intrarea in biserica se face pe latura sudică, uşa dintre pridvor şi pronaos fiind prinsă într-un ancadrament de piatră sculptată, cu baghete intersectate, de mare valoare artistică, în care se afla şi inscripţia. Deasupra baghetelor ancadramentului din partea de jos a pisaniei, se afla stema Ţării Româneşti într-un cartuş cu 4 lobi. În pridvor, pe latura vestică, este montată o scară care duce la cafas. Din pridvor se trece în pronaosul pardosit cu plăci de piatră, având un tavan drept, din scânduri. Naosul este luminat prin ferestre în arc de cerc, iar ferestrele sunt dotate cu grile decorative, adăugate mai târziu.
Catapeteasma de lemn separă naosul de altar, care are tot un contur semirotund, cu o fereastră în ax şi prezintă, pe latura de sud, o uşă de acces. Când intri în biserică nu ştii ce să admiri mai întâi, pictura refăcută în întregime, atât de luminoasă, expresivă, caldă, ori portretele celor doi voievozi ai împăcării, lumina care se aprinde pe chipurile sfinţilor, ori ţinuta sobră, protectoare, blândă a Maicii Domnului cu pruncul, sau a Domnului nostru Iisus Cristos, cu tot soborul lor de sfinţi, care apără şi păzesc acest pământ binecuvântat de Dumnezeu. Veşmintele sunt redate in culori proaspete, vii, dar se apelează şi la culori mai închise care scot în evidentă trăsăturile figurilor de sfinţi. Atenţia acordată detaliilor, simplitatea veşmintelor, preferinţa pentru roşu şi alb, ca şi culoare, dovedesc mâna unui pictor recunoscut pentru lucrările sale, fapt confirmat şi de portretele votive, detaliile veşmintelor, atenţia pentru ornamente...
Legenda şi frumuseţea edificiului bisericesc au atras de-a lungul timpului mulţi credincioşi și turişti care au poposit pe aceste locuri.
Să ne amintim că în curtea bisericii domneşti paşii noştri calcă pe urmele paşilor lui Alecu Russo, surghiunit la Soveja să-şi ispăşească păcatele, dar unde a descoperit superba baladă a Mioriţei, pe care a trimis-o apoi poetului Vasile Alecsandri; calcă pe urma paşilor marelui savant Simion Mehedinţi, care s-a împăcat aici cu lumea şi cu Dumnezeu şi care îşi are mormântul afară, în dreptul altarului, unde an de an este pomenit şi comemorat.
Am ajuns în Soveja într-o zi rece, distantă, plină de capricii. M-am gândit că n-o să-mi arate mai nimic şi nici n-o să mă lase să descopăr câtă frumuseţe mai cuprinde în liniştea dintre două triluri de pasăre ascunsă în vârful unui arbore înalt până la cer. Dar m-a lăsat şi uşa grea a fost deschisă de mâna gentilă a bunicii care nu fu curioasă să afle ce caut eu în acel loc...
Căutam ceea ce este în sufletul fiecăruia dintre noi, un sat, cu case pierdute printre pruni şi meri, cu afumători pentru prune, ascunse sub coline maronii punctate de verde, cu garduri peste care se înalţă hambarele moştenite din bătrâni, sau doar ceea ce a mai rămas dintr-un hambar; cu pridvoare şi prispe înalte ce plutesc asemeni unor nacele subţiri peste livezi. Un sat cu credinţele lui, cu poveşti, cu descântece, cu cântece, şi dansuri, într-un cuvânt un sat fermecat. Satul cu tot ce cuprinde şi devine, ca la un semn, o fantastică cetate vegetală, care se adună protector în jurul bisericii domneşti...( Janine Vadislav )
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Timp Liber
