Foto | Şezătoare la Focşani la iniţiativa Mariei Murgoci, mesagerul cântecului tradiţional vrâncenesc
În anul de graţie 2022, când nimeni nu se mai gândea la aşa ceva, la Focşani a prins din nou viaţă şezătoarea. În fiecare săptămână, timp de 3-4 ore, dragostea pentru tradiţiile strămoşeşti le aduce împreună pe iubitoarele cusutului tradiţional indiferent de vârstă, de profesie sau ocupaţie. Unele vin de la distanţe mari, doar de dragul de a fi împreună cu persoane care au aceeaşi pasiune. Gazda primitoare este Ansamblul „Ţara Vrancei”, al cărui director, interpreta de muzică populară doamna Maria Murgoci, este posesoarea unor frumoase costume populare.
Peste tot în Vrancea, portul popular, cât se mai păstrează în lăzile de zestre, este foarte frumos. Din toate însă, costumul tradiţional, purtat în Vintileasca, adevărată operă de artă, m-a fascinat mereu. Nu pot uita frumoasele costume tradiţionale pe care le-am văzut acolo şi nici obiceiurile din bătrâni. Eu cred că tanti Verginica Trestianu şi tanti Ioana Noapteş m-au pregătit acum mulţi ani pentru ceea ce aveam să cunosc, să apreciez, să respect, să admir şi să transmit mai departe iubitorilor de frumos. Dar mai ales să-mi dau seama cum şi de ce s-a păstrat, aproape neschimbată, o tradiţie sau alta, un model sau altul, un croi sau altul, ca acum 100- 200 de ani....
„Tradiţia a fost ceva sfânt pentru noi. Am moştenit tradiţia de la moşii şi strămoşii noştri, de la bunici şi părinţi, acum o dăm la nepoţi. Cum ne-a dat-o, aşa le-o dăm, să fie în veci amintirea noastră, spune tanti Verginica Trestianu, din satul Neculele comuna Vintileasca. Lucram la lambă, seara, coseam câte un ciupag (partea iei de la brâu. ). Foloseam inişor, fire de lână, vopsite în broci ( broci, roibă - o plantă, din rădăcinile ei se scotea înainte o văpsea roşie. Poamele ei îs nişte boabe roşii care devin pe urmă negre. Se numeşte şi broci şi rumenele. Se rupea pânza de atâta purtat şi firele de lână nu se decolorau”.
Tanti Ioana Noapteş, vecina de lângă casă a familiei Trestianu şi-a cusut prima cămaşă la 14 ani.
„Am cusut-o cu oile şi caprele la păscut, că la noi aşa era. Acolo mi-am cusut o cămaşă, mi-am făcut ştergarul de turnat, le-am cusut după un model anumit, adus de-acasă. Costumul popular este la noi tradiţie. Omul care venea îmbrăcat în costum naţional, avea cea mai mare onoare. Erau haine cusute cu migală, cu dragoste şi multă răbdare. Fetele mai ales, la fiecare sărbătoare mare veneau cu cămeşi noi, care mai de care mai frumoasă. Mă uit la fetele astea, tare mândre sunt în portul popular, nu-i păcat să se piardă? E rândul lor să ducă tradiţia mai departe”, spune tanti Ioana.
La fel se întâmpla şi în celelalte zone ale Vrancei Arhaice numai că multe s-au pierdut, multe s-au uitat, dar fetele vor să ştie, să afle, iar mamele să-şi amintească cum să ducă mai departe aceasta comoară de frumuseţe şi, de ce nu, de înţelepciune. Nu m-a mirat că roata se întoarce şi vechile obiceiuri sunt preluate de tânăra generaţie, sau mai puţin tânără, care descoperă acum ce a pierdut. Doamnele în vârstă îşi amintesc şi acum şezătorile de altădată şi povestesc cum gazda pregătea porumb fiert, sau „vărzări”, un fel de poale-n brâu umplute cu ceapă călită, cu bostan, cu piper negru, sare, un preparat foarte picant, care cerea vin pe măsură. Seara târziu veneau şi flăcăii şi atmosfera devenea foarte plăcută.
„Se torcea, se cosea şi se vorbea foarte mult. Era şi lucru, era şi vorbă, era şi mâncare, era şi băutură”, povesteşte domnul Ion Cherciu, care ştie mai bine decât oricine.
Unele dintre iubitoarele portului popular au mai lucrat, altele abia acum învaţă să ţină acul în mână şi să dea viaţă unui model aparent simplu.
„Sunt începătoare, spune una dintre doamne, mi s-a părut greu la început, până apuci să pui acul în mână.
- Ce model lucraţi? întreb
„E un model tradiţional din zona Vidrei, „drumul şerpuit”, spune o altă doamnă care nu ridică ochii din lucru.
Tanti Magdalena are 70 de ani. A mai lucrat în tinereţe, cu fetele din sat, acum lucrează o cămaşă pentru nepoţelul ei. Modelul care dă viaţă lucrăturii este vechi, de peste 150 ani.
„Făceam acasă, când eram tânără. Lucram cu fetele de seama mea”.
- Cum era?
„Foarte frumos era, vineau şi flăcăii...”
- Acum veniţi de drag, în amintirea tinereţii? întreb
„Păi da!”, spune tanti Magdalena Miron.
Doamna Georgiana Nistor vine de la Gologanu, zona de câmpie, unde tradiţiile s-au cam pierdut şi nici modele nu s-au păstrat. Îi plac modelele vechi, mai ales din zona de munte.
„Reproducem cămăşile vechi de peste 100 de ani. Cămaşa pe care o port, tot de mine este cusută. Am un soţ artist... Am vrut lui să-i fac iniţial cămaşă şi aşa am început cusutul, apoi copiilor şi, încet, încet, am ajuns la cămăşile de Vrancea,” spune doamna Georgiana Nistor.
În funcţie de complexitatea modelului, de timpul alocat, cusutul unei cămăşi poate dura câteva luni sau chiar un an. Ioana are 9 ani şi doreşte foarte mult să poarte o ie cusută de mâna ei.
- De ce? întreb
„Pentru că-mi place foarte mult şi este ceva relaxant.
- De la cine ai învăţat?
„De la mama..”
- Aici, la şezătoare, îţi place?
„Da, foarte mult, pentru că e aşa, o atmosferă de poveste... Da.”
Doamna Luminiţa Avram este profesoară şi a început să coase la 46 de ani. Cămaşa pe care o poartă este cusută de mâna ei. În opinia sa, o cămaşă frumoasă trebuie să nu aibă prea multe culori, să transmită un mesaj, dar mai ales să existe o legătură între figurile geometrice care sunt reprezentate pe cămaşă.
„O fac din pasiune, îmi place enorm, mă relaxează, iar nopţile, în general, le petrec cosând. Am lucrat ii pentru fiica şi nora mea. Le fac de plăcere, nu pentru bani, mai spune doamna Luminiţa Avram.
O fetiţă care visează să ajungă cântăreaţă de muzică populară, este foarte atenta la lucrul ei.
- Pentru cine lucrezi? întreb
„Pentru mine... Am spus să fac eu ia mea, pentru că iubesc tradiţia”.
O cămaşă superbă îmi atrage atenţia. O poarta o doamna care-mi spune că este un model specific zonei Dumitreşti. Cămaşa este de o eleganţă şi un rafinament deosebit...
- Când lucraţi? o întreb pe cea care poartă frumoasa cămaşă.
„Când vin de la serviciu, seara, după ce termin treburile gospodăreşti, la sfârşit de săptămână. Este ca o terapie. Au fost dăţi, când am stat acasă, am cusut şi până în zori. Nu pot lăsa lucrul din mână. Unii citesc, alţii se uită la televizor, eu prefer să cos, spune doamna Lia Dascălu.
La Şezătoare a fost invitat şi renumitul etnolog dr. Ion Cherciu.
„Cămaşa românească este o marcă identitară de prim rang, spune domnia sa.
- Dar cum făceau ca modelul să rămână secret până ce cămaşa era gata? întreb
„Nu cred că asta era problema. Până ce cămaşa era gata - şi dura uneori chiar şi un an, iar cămaşa se cosea pe bucăţi, cine mai ţinea minte modelul? Dar şezătoarea era ceva deosebit. De obicei se alegea o casă mai mare, unde se putea aduna lume multă, casa unui om gospodar, unde se fierbea porumb, se bea şi câte o gură de ţuică şi se vorbea. Toata lumea vorbea... Se aranjau nunţi, cine pe cine să ia, dacă era potrivit.... Era câte o mamă care spunea, „Nici să nu se gândească băiatul lui cutare ca să-i dau fata că uite, bea”, sau nu ştiu ce alt nărav avea. Şezătoarea era şi un fel de „gura satului”, care avea o putere extraordinară de coerciţie”.
- Veneau şi flăcăi?
„Veneau şi flăcăi. Se spunea „adusu flăcăilor pe sus la şezătoare”. Se credea că dacă cineva face farmece, flăcăii sunt aduşi pe sus la şezătoare. Nu se putea fără flăcăi, dar veneau destul de târziu.
- Cum comentaţi şezătoarea din astă seară?
„Este o şezătoare pornită de sus în jos, de când toată lumea românească şi intelighenţia românească şi-a dat seama că ia românească este o marcă de identitate de prim rang.”
Să stiţi că lumea se distra şi înainte, la oraş avea întrunirile, balurile, petrecerile. La ţară erau nunţi, botezuri, cumetrii şi înmormântările cu ale ei, era locul unde lumea se aduna, mânca, discuta.
Gazda acestei întâlniri, cântăreaţa de muzică populară Maria Murgoci, are planuri mari.
„ Astăzi sunt fericită pentru că am putut aduce aici, la sediul nostru, doamnele de la Şezătoarea Focşani. Vom aduce din ce în ce mai multe doamne iubitoare de arta cusutului tradiţional şi sperăm ca la sfârşitul anului să facem o expoziţie cu obiectele realizate de dumnealor, mai spune doamna Maria Murgoci, dir. ansamblul „Ţara Vrancei”
La final renumita interpretă a cântat o veche baladă vrâncenescă. ( Janine VADISLAV )
